Autor: Cam. fl. lector univ. dr. Sorin LEARSCHI
La marginea Europei, Marea Neagră nu destul de “internaționalizată”, regiunea fiind supusă intereselor și ingerințelor Rusiei și este interesant faptul că această realitate geopolitică a fost cumva neglijată de NATO, lăsând un loc de refugiu de siguranță acesteia. Turcia, prin poziția strategică pe care o are datorită puterii date de Tratatul de la Montreux, este un actor geostrategic cu avantajul legislativ cu care a fost împuternicit. De-a lungul timpului, istoria a resimțit efectele intereselor pretins globale ale Rusiei, revenită după marele șoc al destrămării URSS, interferând cu interesele mai slab exprimate ale Uniunii Europene care s-a văzut vecină cu principalul furnizor de resurse energetice al acesteia. Poate totdeauna s-a dorit a se lăsa Rusiei un spațiu se siguranță în care să poată avea senzația că nu este supusă presiunilor NATO, spațiu care totuși poate fi relativ ușor de blocat din punct de vedere naval. Lucrurile s-au schimbat în timp poate și datorită evoluției posibilităților de lovire cu rachete tot mai rapide și mai ales cu razelor de acțiune tot mai mari, fapt de a dus la scăderea nivelului de încredere în capacitatea de apărare.
În iunie 2022, la Madrid, NATO și-a prezentat și aprobat noul concept strategic și a făcut schimbări semnificative în poziția forței pentru a consolida descurajarea și apărarea. Măsurile reprezintă „cea mai mare revizuire a descurajării și apărării noastre colective de la Războiul Rece”. Conceptul stabilește un nivel ridicat de ambiție, dar NATO mai are încă mult de lucru pentru a-l îndeplini. Amenințarea din partea Rusiei a revenit la nivelurile Războiului Rece, iar strategia NATO este de a se repoziționa. Includerea pentru prima dată a zonei Marii Negre ca fiind zonă distinctă și de maxim interes, ne sugerează dorința de a mai închide o poartă lăsată anterior întredeschisă pentru Rusia. Regiunea Mării Negre rămâne un spațiu complicat, iar proiectul de stabilitate comun are premise slabe pentru realizare. În acest moment, internaționalizarea Mării Negre, cu acces neîngrădit către oceanul planetar, merită o atenție deosebită, chiar și în condițiile climatice actuale. Pornind necesitatea și oportunitatea realizării acestor căi navigabile pe ape interioare și analizând valoarea investițiilor, anumite studii tehnice sunt necesare pentru a determina fezabilitatea acestor proiecte mari de infrastructură. De-a lungul timpului au fost vehiculate câteva rute navigabile ce ar putea asigura accesul adiacent către Marea Neagră prin construcția unor canale, sau chiar a “elimina” traficul naval pe mare.
Un proiect cu o valoare de investiție estimată șa 17 mld USD este reprezentată de construcția unui canal dorit de China (în inițiativa Road&Belt), de a realiza legătura dintre Mareea Egee și Dunăre, din Grecia prin Macedonia de Nord și Serbia (Salonic-Belgrad). Acest canal ar contribui la scurtarea rutelor de aprovizionare a Europei Centrale, din perspectiva navigației, dar ar reduce din traficul naval ce tranzitează România și Bulgaria și a obiectivului de a contribui la stabilizarea Mării Negre, Serbia sub conducerea lui Aleksandar Vučić, ar putea prezenta mai degrabă diferențe de viziune pe fondul unor rațiuni strategice legate de parteneriatul său cu Vladimir Putin.
Ideea lui Nicolae Iorga și Take Ionescu conform căreia un canal ce ar putea lega Marea Baltică de Marea Neagră, respectiv Polonia de Ucraina și România (Vistula/Gdansk-Galați – 72 km), reprezentând o conexiune româno-polonă cu implicații comerciale și de securitate, poate fi pe viitor o soluție de luat în calcul.
Canalul Istanbul, proiectul președintelui Erdoğan, proiect ce se dorea finalizat până în anul 2024, este încă o soluție regională. Lipsa fondurilor financiare au determinat amânarea acestui termen. Regimul de guvernare al acestuia este o temă actuală și de viitor care trebuie analizată.
Dar și canalul Nipru-Bug, văzut ca o punte de legătură între Marea Baltică și Marea Neagră, reprezintă o soluție, dar care astăzi nu este de interes, datorită condiționării geografice de a tranzita Belarus.
Mai multe studii disponibile în spațiile academice și de reflecție independente arată că aceste potențiale canale ar spori fluxurile comerciale regionale și turismul, potențialul irigabil în agricultură, ar putea reduce poluarea transporturilor de mărfuri, iar navele militare de dimensiuni mai mici pot naviga dinspre oceanul planetar spre Marea Neagră fără a se supune limitărilor Convenției de la Montreux care împuternicește Turcia să restricționeze accesul navelor militare prin cele două strâmtori, dacă acesta se simte amenințată.