Înzestrarea Armatei Române cu tehnică militară de producție internă
un proiect ambițios care trebuie ajutat să devină realitate–Autor: Lt.Cdor Dr. Ing. Dan IOACHIM[1]
Rezumat
Strategia de Apărare a României în forma actuală are multe lacune. Una dintre acestea este dată de ambiguitatea precizărilor referitoare la proveniența tehnicii, aparaturii și armamentului achiziționat în scopul înzestrării Armatei. Nu este precizată în clar importanța nevoii de autosusținere în contextul unei multitudini de riscuri și amenințări, în special în contextul geopolitic prezent.
Ar trebui urmat exemplul altor state care au înțeles obiectivul strategic al consolidării capacității interne de producție tehnică militară, luând totodată măsuri concrete și viabile în acest sens.
Deși în ultimii ani Armata a încheiat o serie de contracte (multe prin parteneriate cu companii străine), acestea fie s-au dovedit a deveni un eșec fie au cunoscut diferite piedici și dificultăți.
Interesul național ar trebui să urmărească evoluția de la nivelul actual de linie de asamblare a unor componente de import, la dezvoltarea de tehnică militară începând cu etapa de concepție, principii, proiect. În acest fel Armata României va putea avea credibilitate, concomitent cu o eficientizarea fără precedent a gestionării banului public.
Prin rezultatele obținute până la momentul de față, ce sunt cuantificabile în decursul multor simulări și testări în condiții de mediu extreme, Institutul Național de Cercetare Aero-Spațială dovedește faptul că are capacitatea de a produce de la zero, drone aeriene care pot satisface și cele mai exigente cerințe și care să fie întrebuințate în cadrul Operațiunilor de Apărare a României.
Astfel, cu sprijinul financiar oferit de Ministerul Economiei și cu o gândire judicioasă a conducerii Armatei, eforturile de cercetare ale experților din cadrul INCAS ar putea fi valorificate iar obiectivul de a avea o dronă militară produsă 100% în România ar fi transpus în realitate.
Cuvinte cheie:
INCAS, UAV / UAS, drone aeriene, aero-spațial, înzestrarea Armatei, tehnică militară românească, industrie de armament, companii străine
1. Identificarea punctelor nevralgice în cadrul contextului geopolitic actual
În ultimii ani, procesul de înzestrare a Armatei Române a cunoscut o întreagă serie de eșecuri sau conjuncturi nefavorabile precum: programul de modernizare pentru avioanele IAR 99 Şoim, deficiențele tehnice ale turelelor de tun 30 de mm de la transportoare blindate Piranha 5, renunțarea la instalarea de baterii de coastă dar, mai ales, anularea contractului de construcție corvete. [2]
Într-o lume în care situațiile de conflict interstatal sunt tot mai răpândite, industria românească de apărare ar trebui să reprezinte un obiectiv prioritar atât pentru eșaloanele superioare ale Armatei cât și pentru clasa politică.
Trebuie menționat că au existat în ultima perioadă o serie de inițiative cu privire la fabricarea în România a sistemelor aeriene fără pilot, care să poată intra în înzestrarea Armatei.
Un astfel de demers a fost în 2020, când s-a semnat un Memorandum de colaborare între compania israeliană Elbit Systems, Avioane Craiova și Romaero, urmărindu-se cooperarea în vederea producției de drone Skylark respectiv Hermes.
Un an mai târziu, compania Thales din Marea Britanie, alături de Elbit Systems, semna un alt acord ce viza colaborarea cu Ministerul Apărării Naționale în vederea producției de drone Watchkeeper X la Bacău.
În octombrie 2021, Israel Aerospace Industries alături de Industria Aeronautică Română semna un parteneriat în vederea producției de drone Heron la Brașov. Totodată, ar fi luat astfel naștere prima instituție cu rol în formarea, pregătirea și specializarea tehnicienilor în domeniu.
După aproximativ șase luni de discuții și analize Ministerul Apărării Naționale se hotărăște să anuleze licitația câștigată pentru producerea de drone Watchkeeper din presupuse motive de neconformitate cu specificațiile tehnice stabilite inițial.
În cursul aceluiași an Ministerul Apărării Naționale solicită către Parlament aprobarea achiziției fără licitație, din bani publici, a unor drone Bayraktar, de producție turcească. Și această inițiativă este tergiversată, în sensul în care abia în 2023 Forțele Terestre recepționează prima dronă.
Deși în Aprilie 2022 sistemul Watchkeeper X este declarat neconform, totuși în Decembrie are loc achiziția a șapte drone, acestea urmând a fi livrate eșalonat în decursul următorilor doi ani. [3]
Situația la momentul de față se prezintă în următoarea lumină: Ministerul Apărării Naționale are la momentul de față o serie de parteneriate încheiate cu companii străine, sistemele tehnologice vizate sunt fabricate în România, totuși tehnologia, concepția, know-how – ul nu sunt proprietatea statului român.
În plus, numărul de unități furnizate este unul foarte redus, procesul de fabricație nu este suficient de alert, avându-se în vedere contextul geopolitic actual, iar prețul de producție este dictat de factori de decizie externi. Altfel spus, producția de apărare românească, cel puțin pe segmentul dronelor aeriene, este dependentă de interese străine.
Ca analiză retrospectivă, se poate afirma că, dacă ar fi fost susținere economică din partea Parlamentului, implicit a industriei, specialiștii români din domeniul aero-spațial ar fi fost capabili să proiecteze, să dezvolte și să perfecționeze o serie de sisteme aeriene fără pilot cu mult timp în urmă. Astfel, România ar fi putut deja să se numere printre cele zece națiuni la nivel mondial producătoare de done militare.
2. O posibila soluție – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aero – Spațială ”Elie Carafoli”
În contextul celor anterior amintite, în data de 05 Noiembrie anul curent, Ministrul Cercetării și Ministrul Economiei au semnat un protocol de colaborare în domeniul dezvoltării tehnologice și cercetării. Acest protocol se dorește a impulsiona și totodată a oferi premisele favorabile producției de drone aeriene de proveniență românească.
Astfel, cu sprijinul financiar oferit de Ministerul Economiei, eforturile de cercetare ale experților din cadrul INCAS vor putea fi valorificate iar obiectivul de a avea o dronă militară produsă 100% în România va fi transpus în realitate.
Protocolul de colaborare este structurat pe mai multe planuri de activitate și direcții de dezvoltare tehnologică:
– dronă din categoria MALE (Medium Altitude, Long Endurance), cu scop multiplu de utilizare;
– conversia muniției clasice în sisteme aeriene autonome;
– dronă maritimă multirol
Fondurile alocate de Ministerul Cercetării vor fi din Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV). [4]
INCAS este un centru de cercetare în domeniul aerospațial, având o tradiție de peste 70 de ani în inginerie aerospațială, fizica curgerilor și aerodinamică aplicată, dezvoltând tehnologii inovative. În același timp este operator de infrastructură unică, de importanță strategică națională. Institutul luat parte la toate proiectele aeronautice naționale majore de-a lungul timpului atât pentru industria civilă cât și pentru cea de apărare. În prezent este un actor principal în politica UE de cercetare- dezvoltare pe baza viziunii FlightPath 2050 in programul Orizont 2020 si actualul program Horizon Europe.
Un aspect de remarcat este faptul că Institutul își derulează activitățile într-un mediu integrat cu industria și mediul academic, putând oferi acces la tehnologii de vârf la nivel mondial în comunitatea aerospațială, în universități și diverse alte instituții științifice. [5]
Fig. 1 Tehonologii de ultimă generație în industria aero-spațială
Analizând viziunea INCAS transpare importanța strategică a acestui institut:
– actor principal în procesul de de trafic aerian al viitorului în perspectiva scenariului 2050;
– lider regional în studierea științelor aerospațiale și membru EREA – the Association of European Research Establishment in Aeronautics;
– instituție de referință în cadrul parteneriatelor de tip Joint Undertaking la nivelul UE;
– centru de excelență și inovare în domeniul aviației și cel spațial.
Strategia de investiții a institutului este structurată pe trei direcții:
1. Investiția în tehnologie de ultimă generație;
2. Investiția în resurse umane;
3. Investiția în platforme experimentale:
– Platforma Militari (500 000 euro/an) – dezvoltarea de tuneluri aerodinamice și laborator cu aplicații tehnice virtuale;
– Platforma Strejnic – dezvoltarea unei baze experimentale de cercetări atmosferice ce va avea o componentă aeropurtată și una la sol;
– Platforma Măneciu – dezvoltarea unei baze de tehnologii neconvenționale (5.000.000 euro);
– Centrul de Tehnologii Avansate pentru Aviație și Spațiu de la Craiova (20.000.000 euro).
Mai trebuie menționată strânsa colaborare și parteneriatele strategice cu alte instituții de profil la nivel european și global: European Research Establishment in Aeronautics , Advisory Council for Aeronautical Research, European Wind Tunnel Association.
3. ”SISTEME AERIENE FĂRĂ PILOT” un program de succes al INCAS
Departamentul UAV / UAS (unmanned aerial vehicle / unmanned aerial system) coordonează un laborator ultramodern, la un standarde înalte de performanță, ce are ca obiectiv proiectarea, fabricarea, testarea în condiții reale și îmbunătățirea sistemelor de tipul vehicule aeriene fără pilot.
Obiectivele urmărite sunt: utilizarea tehnologiilor inovative în vederea realizării unor drone cu capabilități tot mai performante, dezvoltarea aparaturii de comandă și control a dronelor precum și întrebuințarea unor senzori performanți cu funcțiuni multiple.
Ca exemple de senzori integrați pe sistemele aeriene aflate în dezvoltare, pot fi menționați: camere cu termoviziune, camere 3D, urmărirea automată a țintei, sezori de detecție NBC (nuclear – bacteriologic, chimic), urmărirea dronei dincolo de linia orizontului prin utilizarea tehnologiei Light Detection and Ranging ce are la bază senzori de tipul RF (înaltă frecvență). [6]
Fig.2 Prototip de UAV dezvoltat de INCAS
În primă fază dronele proiectate au fost gândite pentru supraveghere și colectarea de date prin utilizarea metodei SAR (Synthetic aperture radar).
Cel mai complex sistem la momentul de față are o funcționare hibridă: decolare verticală și aterizare verticală sau prin planare, funcție de contextul spațial în care se derulează activitatea.
De asemenea, sistemul de propulsie are ca alternative: motor termic hibrid sau motor electric.
Ca și capabilități de bază: decolare și aterizare verticală, o rază de acțiune de peste 450 km, o anduranță de peste 5 ore și capacitatea de a se monta pe acesta a diferitelor echipamente de observare, analiză, armament.
Fig.3 Evoluția programului UAV și îmbunătățirea capabilităților
Direcțiile de cercetare urmărite vizează o continuă perfecționare a sistemelor UAV:
– crearea unei drone autonome (independentă de operatori la sol) prin folosirea tehnologiei SLAM (Simultaneous Localization and Mapping), înțelegându-se colectarea datelor, diseminarea acestora, procesarea informațiilor și alegerea celei mai bune soluții în concordanță cu misiunea stabilită.
– dezvoltarea, implementarea și testarea unor noi algoritmi de tipul GNC (Guidance Navigation and Control) pentru a se putea obține un control îmbunătățit al traiectoriei zborului și implicit o eficientizare a autonomiei, a duratei de zbor și a distanței parcurse.
Fig.4 Tipuri de UAV made by INCAS și imaginile obținute de acestea
– monitorizarea vibrațiilor și a altor factori de stres care acționează asupra structurii sistemelor prin utilizarea unor senzori de tipul actuator piezo-electric;
– controlul zborului prin intermediul unor senzori ce au ca principiu de funcționare metodele LQR/LQG (matematică lineară, cuadratura gaussiană); [7]
– crearea de aplicații software prin intermediul cărora să se poată îmbunătăți tehnica de modelare (scanare) 3D și astfel să se rezulte forme ameliorate pentru sistemele UAV aflate în analiză;
– testări în diferite condiții de mediu vitrege (abraziune, umiditate, precipitații, salinitate, temperaturi, radiații, vibrații, șoc termic) – cu valori extreme;
Obținerea factorilor amintiți și aplicarea acestora asupra sistemelor aflate în dezvoltare se realizează în conformitate cu o serie de cerințe și standarde internaționale precum MIL STD 810 G și EUROCAE ED-14G.
Fig.5 Laborator de testare a factorilor de mediu
4. Concluzia: Secretul Redresării și Rezilienței naționale constă în susținerea companiilor
autohnone
”Privind în curtea vecinilor” constatăm faptul că țări precum Polonia sau Ungaria au demarat în ultimii ani serioase programe de consolidare a capacității interne de producție tehnică militară.
Este vorba atât de înființarea unor fabrici de la zero, cum este cazul Companiei de stat Polish Armaments Group ce deschide o linie nouă de producție nitroceluloză și pulberi explozive dar și de reabilitarea și extinderea unor întreprinderi deja existente, cum este cazul Rheinmetall Hungary Zrt.
Guvernul maghiar investește miliarde de euro în revitalizarea propriei industrii de tehnică militară, dorind pe de o parte să aibă o armată cât mai dotată dar și să devină un important jucător pe piața internațională de armament.[8]
La momentul de față în România, factorul politic nu oferă decât o serie de promisiuni (repetate de-a lungul timpului), strategii, direcții și planuri care nu au adus încă nici un plus de valoare nivelului de înzestrare a Armatei Române. Doar din vorbe sunt susținute companiile și capitalul românesc, retorica oferită creează impresia unei lupte cu companiile străine care scot profiturile din România și nu plătesc taxe aici, dar în realitate, interesul celor care gestionează bugetul de stat nu converge întru totul cu interesul național.[9]
Trebuie totuși menționat faptul că începând cu anul 2022 au fost făcute o serie de demersuri favorabile în această direcție. Unul dintre acestea îl reprezintă diferitele acorduri strategice ale ROMARM cu o serie de companii internaționale de armament astfel încât, cu know-how din afară să putem produce în țară echipamentele de care avem nevoie.
Miza ar trebui să fie totuși mai mare: evoluția de la nivelul actual de linie de asamblare a unor componente de import, la dezvoltarea de tehnică militară începând cu etapa de concepție, principii, proiect. În acest fel Armata României va putea avea capacitatea de autosusținere indiferent de riscurile și amenințările mediului geopolitic, concomitent cu o eficientizarea fără precedent a gestionării banului public.
Prin rezultatele obținute până la momentul de față ce sunt cuantificabile în decursul multor simulări și testări în condiții de mediu extreme, INCAS dovedește faptul că are capacitatea de a produce de la zero, drone aeriene care pot satisface și cele mai exigente cerințe și care să fie întrebuințate în cadrul Operațiunilor de Apărare a României.
Rămâne de văzut dacă actuala conducere, atât a Armatei cât și politică, vor ști să cheltuiască judicios fondul din PIB-ul intern alocat pentru Apărare cât și Fondurile de Coeziune din Partea Uniunii Europene – în valoare de 31,5 miliarde de euro.[10]
[1] Autor: Lt.Cdor Dr. Ing. Dan IOACHIM, Cdt. S.L.III la Fregata “MĂRĂȘEȘTI“, danioachim@gmail.com
[2] https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cum-au-inghetat-marile-programe-de-inzestrare
[3] https://www.digi24.ro/digieconomic/macro/cum-a-evoluat-proiectul-primei-drone-militare-romanesti
[4] https://www.rfi.fr/ro/românia/20241105-protocol-pentru-fabricarea-primei-drone-românești
[5] https://www.incas.ro/wp-content/uploads/2024/01/INCAS_Strategie_PlanMultianual_2023-2026_RO.pdf
[6] https://www.incas.ro/unmanned-aerial-systems
[7] https://bulletin.incas.ro/files/prem-anand__all__vol_14_iss_4.pdf
[8] https://www.capital.ro/ungaria-devine-o-forta-militara-in-europa-s-a-aflat-ce-se-pregateste-la-budapesta
[9] https://www.businessmagazin.ro/actualitate/guvernul-sustine-capitalul-romanesc-pana-il-falimenteaza-de-tot
[10] https://www.euronews.ro/articole/miliarde-de-euro-bani-europeni-pentru-inzestrarea-armatei-de-ce-sume-beneficiaza