Dupa trei ani de război, Rusia este încă o superputere energetică ?-Autor Cam Fl.(rtr) PhD Sorin LEARSCHI
Articol asumat de Forumul Securității Maritime
Coborârea Moscovei din topul producătorilor mondiali de energie este în centrul strategiei Occidentului și al răspunsului Europei la confruntarea energetică lansată de Kremlin în 2021.
Ce diferențiază puterile energetice de centrele de putere energetică? Cum va afecta conflictul de trei ani din Ucraina sectorul energetic al Rusiei și poziția acesteia în rândul producătorilor mondiali de energie? Aceste două întrebări sunt fundamentale pentru viitorul energetic al României și al Europei la mai puțin de trei ani de la începerea războiului din Ucraina.
Sancțiunile și embargourile sunt menite să zdruncine încrederea solidă a Moscovei și să atace din start inima intereselor sale economice și politice: energia. Slăbirea Moscovei de pe podiumul producătorilor mondiali de energie este piatra de temelie a strategiei Occidentului și a răspunsului Europei la confruntarea energetică a Kremlinului.
Următoarea analiză își propune să analizeze dacă Rusia mai poate fi văzută ca o putere energetică la începutul anului 2025.
Superputere energetică sau superputere
Literatura științifică de până acum privind rolul superputerilor în istorie și influența și diferența superputerilor în comparație cu puterile mari și mijlocii a găsit o largă răspândire și succes în discursul popular. Mulți autori au încercat să definească superputerile pe baza experienței Războiului Rece și a conflictului SUA-URSS.
Dinamica conflictului bipolar va continua în viitor, dată fiind distanța mare dintre aceste două entități și restul sistemului de relații internaționale. Cu toate acestea, prăbușirea Uniunii Sovietice a adus un nou val de incertitudine într-o configurație care era considerată a fi cea mai dezirabilă și echilibrată pentru sistemul internațional.
În ultimele două decenii, studiile privind superputerile au fost revitalizate de ascensiunea Chinei ca actor global. Carsten Holbraad[i] indică vag drept principalii factori care definesc statutul de superputerea: puterea, concretețea și potențialul.
Puținii autori care au îndrăznit să folosească o definiție științifică clară, „o superputere trebuie să fie capabilă să execute o strategie globală care include potențialul de a distruge lumea, să aibă un control și o influență economică enorme și să ofere o ideologie universală”[ii]. Definiția lui Dukes este cu siguranță exactă, dar într-o lume tensionată, dar puternic globalizată și interconectată, aceasta nu acordă atenție multidimensionalității conceptului de superputere în sine.
O analiză mai atentă arată că această definiție nu include problema importantă a modului în care o superputere se poate defini și stabili ca superputere în afara sferei militare și de securitate națională.
În ultimele două decenii, întrebările referitoare la ce este o superputere, cum se definește o superputere și dacă o superputere există cu adevărat au apărut cu o claritate tot mai mare[iii].
În cazul Rusiei ca obiect al analizei, apariția sa ca superputere a fost studiată cu un accent deosebit de la sfârșitul anilor 2000, iar consolidarea conducerii lui Vladimir Putin a condus tocmai la acest tip de cercetare academică. De-a lungul timpului, și anume pe măsură ce ne apropiem de evenimentele recente din Ucraina, și indiferent dacă problemele energetice sunt în centrul analizei, o polarizare a opiniilor a devenit evidentă în cercetarea academică.
Pe de o parte, există cei care văd Rusia revenind efectiv la statutul de superputere mondială, adesea în cooperare sau simbioză cu China, în timp ce alții raportează că Moscova se retrage la statutul de capitală a unui stat de importanță secundară în cadrul internațional[iv].
Potrivit lui Rosefjelde[v], în ultimii 25 de ani, Kremlinul și-a recâștigat statutul de superputere morală. O putere militară masivă, o democrație aservită și un nivel de trai scăzut pentru majoritatea populației au caracterizat această perioadă. Deși descurajarea și înapoierea economică au frânat realizarea potențialului de superputere al țării, bogățiile minerale, de hidrocarburi și capacitatea intelectuală considerabilă au îndeplinit (potențialele) mari ambiții ale elitei ruse.
Elementele de resurse energetice și minerale au fost întotdeauna printre principalele activități economice și industriale care caracterizează identitatea țării. De asemenea, acestea au fost identificate în mod repetat ca parte integrantă a priorităților politicii externe a Rusiei.
Discurs politic și identitate energetică în Rusia
Faimosul slogan al lui Lenin „Comunismul înseamnă electrificarea puterii sovietice și a întregii țări”[vi] împodobește încă rețeaua principală de electricitate din Moscova. După cum remarcă Banerjee, electrificarea sau, mai general, energizarea nu numai a mașinăriei industriale și economice sovietice, ci și a societății și a spațiului urban, a rămas în memoria oamenilor ca un punct de cotitură în istorie, ca „principala tehnologie și instrument în modernizarea țării”[vii].
Cu toate acestea, în primii ani de la numirea lui Vladimir Putin la Kremlin, a fost creată o adevărată „ideologie energetică”, Moscova fiind încă membră a G8 și candidată la poziția de „garant al securității energetice mondiale”, iar GAZPROM a devenit o companie geo-guvernamentală.
Datorită creșterii prețurilor materiilor prime pe piață, noul echilibru internațional între cerere și ofertă a consolidat dorința de control guvernamental centralizat asupra sectorului energetic[viii].
Acest lucru, combinat cu schimbările în construirea identității naționale, a consolidat argumentul că Rusia este o „superputere energetică”, având. în centrul acestei ideologii punctul de vedere conform căruia resursele energetice ale Rusiei oferă o oportunitate de a remodela echilibrul internațional al puterii. Stimularea creșterii pentru revitalizarea economiei și susținerea noilor fundamente ale (super)puterii rusești se regăsește în aceasta.
„Străinătatea apropiată” este, înainte de toate, un loc ales în care Moscova trebuie să-și afirme și să-și relanseze identitatea de superputere energetică, recunoscând antagonismul unui scenariu global în care puterile rivale sunt în conflict constant [ix] și să facă din aceasta o chestiune de creștere, mândrie, putere și independență. Pe scurt, aceste resurse sunt necesare pentru relații reciproc avantajoase cu alte țări.
Cu toate acestea, acest discurs evidențiază unele vulnerabilități, în special riscul ca Rusia să devină „sursa de materii prime” al UE . În mod similar, se poate considera că Bruxelles-ul însuși se îndepărtează de modelul de petrol și gaze al Moscovei în imaginara sa tranziție energetică, ridicând întrebări importante cu privire la interdependența economică și politică în sine.
Astfel, evoluția discursului în cadrul și în jurul superputerii energetice arată natura provocării la adresa Rusiei și definirea instrumentelor pentru a o face față. Astăzi, la aproape trei ani de la începutul conflictului ucrainean, toate acestea ar trebui să conducă la o analiză critică a modului în care energia și identitatea interacționează și sunt, de fapt, un produs comun al relației bidirecționale care le leagă.
În acest domeniu, narațiunea Rusiei ca superputere energetică este strâns legată de dezvoltarea fizică, infrastructurală și materială a hidrocarburilor cu care identitatea națională a ei este intim legată, fiind un element de bază.
Pentru a analiza Rusia ca superputere energetică, pare important să subliniem două aspecte care nu au fost încă analizate pe deplin.
Primul este înlocuirea utilajelor și echipamentelor străine cu echivalente naționale, care reprezintă o prioritate absolută pentru industria energetică națională rusă. Această inițiativă, puternic este susținută de clasa politică, dar este anterioară scenariului de război din Ucraina, iar urgența punerii sale în aplicare s-a accelerat din cauza ieșirii din țară a multor companii occidentale.
Pe de altă parte, pe lângă parteneriatele legate de formele tradiționale de energie, cum ar fi hidrocarburile, Rusia, potrivit lui Putin, „aduce o contribuție serioasă la securitatea alimentară și energetică mondială”. Nu numai atât, Rusia continuă să fie prezentată în țară și în străinătate ca un partener serios în lupta împotriva schimbărilor climatice. Gazele, energia nucleară și hidroenergia reprezintă aproximativ 85 % din mixul energetic al Rusiei și au fost subliniate în mod repetat ca făcând din Kremlin unul dintre „liderii care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”[x]. Astfel, chiar și decarbonizarea, prezentată într-o formă și un conținut foarte diferite de modelul european, este unul dintre instrumentele discursive prin care Rusia se prezintă ca o superputere energetică în străinătate, accentul fiind pus pe discursurile și narațiunile dezvoltate de Rusia. În primul rând, accentul este pus pe „țările vecine”, cu un accent deosebit pe țările din Asia Centrală, India și China.
Rusia ca putere energetică în țările vecine
În scenariul post-invazie ucraineană, întregul spațiu post-sovietic a devenit mai important în redefinirea strategiei și identității naționale a Rusiei. Relațiile cu țările vecine care se aflau sub control și influență imperială și sovietică au fost parțial redefinite și redesenate prin utilizarea energiei ca instrument al diplomației și al politicii de putere.
Președintele rus Vladimir Putin recunoaște că, în ciuda „provocărilor cu care se confruntă”, Rusia „rămâne un participant important pe piața mondială a energiei” și că „sfera geografică a cooperării energetice”, precum Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) și Comunitatea Statelor Independente (figura 1, 2), sunt piețe de cumpărători în creștere rapidă.
Energia și identitatea sunt elemente complet interconectate în imaginea de sine a unei țări și în alegerea politicii regionale. În sectorul energetic, proiectul de instituire a unei piețe energetice comune între statele membre ale UEE a fost mediatizat în mod repetat în ultimii ani, cu ideea de a utiliza prețuri la gaz și electricitate de până la zece ori mai mici decât în UE. Rolul și valoarea acestei inițiative „în creștere” a Rusiei, care este în mare măsură responsabilă pentru aceasta. Potențialul de a facilita schimbul „liber și transparent” de energie electrică între statele membre și de a promova decarbonizarea și eficiența sistemului energetic a fost permanent discutat în ultimul deceniu. Cu toate acestea, termenul pentru punerea în aplicare a acestui proiect de integrare energetică de la 1 ianuarie 2025 a fost recent amânat până în 2027.
Fig. 1 – UEE și partenerii comerciali
+
+
Fig. 2 – Rețeaua de conducte de gaz din Asia Centrală
Există mai multe motive pentru această întârziere, care afectează inevitabil și direct identitatea Rusiei ca superputere energetică.
În primul rând, costurile administrative și serviciile asociate cu integrarea pieței au fost până acum prea ridicate, iar fiecare sistem energetic, din Belarus la Kârgâzstan, avea particularități semnificative. Integrarea ar fi trebuit să ofere alternative de aprovizionare pentru fostele țări sovietice, însă anumite evenimente au împiedicat realizarea proiectelor inițiate de Rusia.
Ţările Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU) au început să discute despre posibilitatea construirii unui coridor energetic – o linie curentă directă de la Rusia la Kârgâzstan prin teritoriul Kazahstanului.
Un alt proiect interesant este construirea unei linii lungi (actuale permanente) din Siberia până în Kârgâzstan prin teritoriul Kazahstanului. Acest lucru va crește schimbul între statele EAEU.
Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Rusia intenționează să formeze piața comună a energiei electrice a Uniunii Economice Eurasiatice până la 1 ianuarie 2025 până la 1 ianuarie 2025, datorită integrării piețelor naționale de energie electrică. Una dintre condițiile unui astfel de proces este menținerea unui echilibru al intereselor economice ale producătorilor și consumatorilor.
În acest moment, fiecare membru al EAEU își formează în mod independent propriul echilibru energetic bazat pe nevoile casnice. Odată cu tranziția către piața unică, sistemele vor putea funcționa, completându-se reciproc
Una dintre problemele evidente este furnizarea de gaze din țările producătoare (Rusia și Kazahstan) către țările consumatoare (Belarus, Armenia și Kârgâzstan). Într-adevăr, acordurile bilaterale existente leagă țările pentru decenii de acum înainte.
Totuși, în contextul relațiilor tensionate, se remarcă în special cazul Armeniei, care ar trebui să fie aprovizionată de Gazprom până în 2043[xi]. În plus, situația se înrăutățește în ceea ce privește securitatea energetică regională. Kazahstanul, Kârgâzstanul și Uzbekistanul (acesta din urmă neinclus direct în UEE) au trecut prin mai multe faze începând din 2021 în care aprovizionarea cu energie și electricitate nu este garantată.
Într-adevăr, securitatea energetică este pusă în pericol de întreruperile masive de curent, în special în lunile reci de iarnă. Fragmentarea după prăbușirea Uniunii Sovietice, creșterea naționalismului și conflictele etnice au afectat capacitatea țărilor din Asia Centrală de a compensa penuria de energie datorită interdependențelor și legăturilor de infrastructură care există deja în regiune. În acest scenariu, Moscova a profitat de ocazie pentru a se propune din nou ca un partener de importanță fundamentală în asigurarea securității energetice regionale.
În noiembrie 2022, însuși președintele Putin a propus așa-numita „triplă alianță a gazului” între Rusia, Kazahstan și Uzbekistan[xii]. Această axă energetică ar trebui să rezolve problemele de aprovizionare cu energie și electricitate, așa cum intenționează Kremlinul, având în vedere rolul gazului în generarea de electricitate.
Această idee nu numai că implică o integrare economică în mare măsură dezechilibrată în ceea ce privește valoarea energiei în schimburile economice regionale, dar arată, de asemenea, că Rusia încearcă să convingă state observatoare precum Uzbekistanul să adere la UEE prin exploatarea situației energetice din regiune. Într-adevăr, datorită primului contract pe doi ani semnat între Moscova și Tașkent în iunie 2023, Gazprom a început să furnizeze gaze Uzbekistanului în luna septembrie a aceluiași an.
Datorită conductelor construite cu zeci de ani în urmă pentru a transporta gazele din Asia Centrală către piața rusă, fluxul de metan se triangulează prin Kazahstan. Ulterior, un contract pe 15 ani între Gazprom și compania QazaqGaz din Kazahstan și un alt contract pe 15 ani între Gazprom și Gazprom Kârgâzstan permit Rusiei să furnizeze gaze atât Kazahstanului, cât și Kârgâzstanului la o valoare economică reală, deși mai mică decât prețul plătit de cumpărătorii europeni[xiii]. Datorită noului parteneriat cu Astana, Moscova a putut utiliza rețeaua complexă de gazoducte din Asia Centrală și a creat noi oportunități de a ajunge pe piața chineză mai la est prin noi rute[xiv]. Toate acestea sunt pași importanți care dovedesc strategia de diversificare a exporturilor de energie de pe piața europeană către noi cumpărători și contribuie în mod clar la reconstrucția de către Kremlin a identității sale energetice ca mare putere. (Fig. 3)
Fig. 3 – Principalele rute asiatice
Rusia ca superputere energetică în Asia
Într-un scenariu internațional în care Moscova se opune embargourilor și sancțiunilor occidentale asupra exporturilor sale de energie, este fatal pentru Rusia să caute noi piețe pentru exporturile de materii prime sau, alternativ, să consolideze parteneriatele existente.
Necesitatea structurală de a redirecționa exporturile rusești către sud și est a fost exprimată chiar de președinte în primele săptămâni ale conflictului. În cadrul lucrărilor Comitetului pentru dezvoltarea strategică a complexului energetic și de combustibil al Federației Ruse și ale Comitetului pentru siguranța mediului, acești vectori geografici au fost identificați ca prioritari atât pentru planificarea, cât și pentru construirea de noi infrastructuri energetice.
Regiuni precum Africa, America Latină și Asia-Pacific au fost analizate în special în ceea ce privește încurajarea întreprinderilor energetice naționale să își diversifice exporturile[xv]. Presupunând că „aprovizionarea cu energie a Europei de Vest va continua să scadă în viitorul apropiat”, noile conducte de petrol și gaze din Siberia de Vest și de Est, în special Power of Siberia și conducta Sakhalin-Khabarovsk-Vladivostok (Fig. 4). Acestea, plus Ruta Mării Nordului (Fig, 5) pentru transportul resurselor energetice, inclusiv GNL în Arctica („unul dintre principalele produse transportate pe și prin North Stream Route”[xvi] și petrol (în special din proiectul Van Kol/Vostok – Fig. 6) ca alternativă la transportul prin Arctica.
Fig. 5 – Ruta Mării Nordului
+
Fig. 6 – Proiectele Vankor și Vostok ale Rosneft
Potrivit lui Aleksandr Novak, viceprim-ministru pentru afaceri energetice, „multe țări din America Latină, Africa și alte țări din Asia-Pacific sunt interesate să cumpere produse petroliere rusești” [xvii]. Importurile de petrol ale Chinei și Indiei au crescut semnificativ în ultimii doi ani.
Identitatea Rusiei ca superputere energetică se reflectă tocmai în relațiile sale cu aceste două țări asiatice: În 2023, Rusia și-a confirmat poziția de cel mai mare exportator de petrol către China. Această poziție urma să fie menținută în 2024, după cum arată, desigur, statisticile din decembrie.
În perioada ianuarie-noiembrie 2024, schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat la 222,78 miliarde de dolari americani, în principal în domeniul bunurilor de bază. Având în vedere mediul de război și președinția lui Trump, această sumă va crește în continuare în 2025.
În 2024, Gazprom a exportat o cantitate record de gaze către China prin proiectul energetic siberian, iar în 2025 Moscova și Beijingul se așteaptă să atingă capacitatea maximă a conductei, estimată la aproximativ 38 de miliarde de metri cubi de gaze[xviii]. În calculul volumelor comerciale bilaterale, care sunt mai mari decât în anul precedent, petrolul și gazele naturale reprezintă cu siguranță o mare parte.
Dar nu totul este roz pentru parteneriatul energetic China-Rusia. Semnarea contractului final pentru construirea gazoductului Power of Siberia 2 prin Mongolia, cu o capacitate totală de gaz de 50 de miliarde de metri cubi, continuă să fie amânată „pentru moment”[xix]. Motivul cel mai probabil al amânării este eșecul Moscovei și al Beijingului, precum și al întreprinderilor de stat Gazprom și China National Petroleum Corporation (CNPC), de a ajunge la un acord final privind prețurile materiilor prime. Proiectul este absolut necesar pentru redirecționarea și monetizarea unei părți din gazul exportat anterior din Federația Rusă către Europa prin câmpurile petroliere din Siberia și, în cele din urmă, pentru consolidarea poziției Rusiei ca superputere energetică.
Aceeași mișcare, menită să redirecționeze fluxurile energetice rusești de la vest la sud, este în curs de desfășurare și cu un partener special, India. Această țară înlocuiește China ca motor global al consumului de energie, în special de petrol: Până în 2024, India va depăși China în ceea ce privește importurile de petrol din Rusia de peste zece ori, sau chiar o va depăși[xx].
Consecințele acestei tendințe sunt foarte concrete și realiste. Interdependența energetică ruso-indiană a devenit recent și mai pronunțată datorită noilor contracte semnate între companiile de stat pe parcursul a mai mult de un deceniu; aceste contracte, semnate la sfârșitul anului 2024, au pus de fapt bazele unei interdependențe petroliere pe termen mai lung. Acordul de cumpărare a 500 000 de barili pe zi de petrol între Rosneft din Rusia și Reliance din India (ambele societăți de stat) este cel mai mare acord petrolier dintre cele două țări, estimat la aproximativ 13 miliarde USD pe an la prețurile actuale ale petrolului.
În articol sunt enumerate mai multe ipoteze care sugerează schimbări interesante în interdependența energetică dintre Moscova și New Delhi și tendințe pe piața petrolului. Într-adevăr, o comparație a direcției pieței în ultimii trei ani ai acordului arată chiar o inversare a puterii de negociere între companiile indiene și cele ruse, în ciuda faptului că ambele se confruntă cu embargouri și sancțiuni din partea Occidentului[xxi].
Într-o fază a pieței caracterizată de prețuri ale petrolului care nu sunt deloc exorbitante, companiile rusești garantează de fapt o putere de negociere mai mare în absența unor alternative accesibile pe piața din Orientul Mijlociu. Acesta este încă un exemplu al modului în care dinamismul și instabilitatea situației energetice și geopolitice internaționale afectează capacitatea Rusiei de a construi interdependențe pe termen lung. Pe de altă parte, există, de asemenea, dinamici care afectează în mod direct identitatea Rusiei ca superputere energetică, iar analiza și înțelegerea acestora nu pot fi niciodată separate de studiul scenariului energetic global.
Referințe:
[i] C. Holbraad, Superpowers and International Conflict, London, Macmillan, 1979 – accesat: file:///C:/Users/lears/AppData/Local/Microsoft/Windows/INetCache/IE/LHFC0XME/b14261844[1].pdf
[ii] P. Dukes, The Superpowers: A short history, Routledge, 2001 – accesat: https://www.scribd.com/document/518806840/Nhatbook-the-Superpowers-a-Short-History-Paul-Dukes-2001
[iii] P. Sharp, “Adieu to the superpowers?”, International Journal, vol. 38, 1992 https://www.jstor.org/stable/40202805?workspaceFolderId=6b2ff5c3-748e-485d-adee-5ff54f5e805f&orderBy=updatedOn&orderType=desc&index=0
[iv] R. Weitz, “Supowerpower Symbiosis: The Russia-China Axis”, World Affairs, vol. 175, no.4, 2012, pp. 71-78 – https://www.jstor.org/stable/40202805
[v] S. Rosefield, Russia in the 21st Century: The Prodigal Superpower, Cambridge, 2004 – accesat https://assets.cambridge.org/97805218/36784/sample/9780521836784ws.pdf
[vi] Vladimir Ilici Lenin – accesat: https://ro.wikiquote.org/wiki/Vladimir_Ilici_Lenin
[vii] A. Banerjee, “Electricity: Science Fiction and Modernity in Early Twentieth Century Russia”, Science Fiction Studies, vol. 30, no.1, 2003, pp. 49-71 – accesat: file:///C:/Users/lears/Downloads/Electricity_Science_Fiction_and_Modernit.pdf
[viii] Baev, Pavel – 2012/12/06 SN – 9780203932605 – Russian Energy Policy and Military Power: Putin’s Quest Greatness – descărcată de pe Google Play: https://play.google.com/store/books/details/Pavel_K_Baev_Russian_Energy_Policy_and_Military_Po?id=V8BBD1Kfp8wC
[ix] S. Bouzarovski e M. Bassin, “Energy and Identity: Imagining Russia as a Hydrocarbon Superpower”, Annals of the Association of American Geographers, vol. 101, no.4, 2011, pg. 783-94. – accesat: https://www.researchgate.net/publication/232892276_Energy_and_Identity_Imagining_Russia_as_a_Hydrocarbon_Superpower
[x] V. Putin, “BRICS Plus/Outreach plenary session at the 16th BRICS Summit” – accesat: file:///C:/Users/lears/Downloads/energysuperpower.pdf
[xi] Страны ЕАЭС обсуждают проект энергокоридора из России через Казахстан вКиргизию” (Țările UEE discută proiectul unui coridor energetic din Rusia prin Kazahstan până în Kârgâzstan) – accesat: https://cdn.finance.kz/news/strany-eaes-obsuzhdayut-proekt-energokoridora-iz-rossii-cherez-kazahstan-v-kirgiziyu
[xii] Triple gas alliance: role and place of Uzbekistan – view from Tashkent –
[xiii] Upstream, “Gazprom’s new land of plenty: Uzbekistan – accesat: https://www.upstreamonline.com/production/gazprom-s-new-land-of-plenty-uzbekistan/2-1-1715970?zephr_sso_ott=HHbGU6
[xiv] Gas pipeline project to China via Kazakhstan now underway – Novak – accesat: https://interfax.com/newsroom/top-stories/108838/
[xv] V. Putin, Meeting on current situation in oil and gas sector, President of Russia – accesat: https://www.reuters.com/business/energy/putin-says-russia-will-see-higher-oil-gas-revenues-coming-months-2023-04-11/
[xvi] Ibidem
[xvii] Many countries want to buy Russian oil – Novak”, Tass, 27 dicembre, 2023 – accesat: https://tass.com/economy/1726967
[xviii] Russia’s Daily Pipeline Gas Flows to China Set New Record – Blumberg – accesat: https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-12-21/russia-s-daily-pipeline-gas-flows-to-china-set-new-record
[xix] Russia and China plan to sign contract on Power of Siberia-2 in near future – accesat: https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-12-21/russia-s-daily-pipeline-gas-flows-to-china-set-new-record
[xx] India surpasses China to become Russia’s top oil buyer in July – accesat: https://www.reuters.com/markets/commodities/india-surpasses-china-become-russias-top-oil-buyer-july-2024-08-22/
[xxi] India’s State Oil Refiners Struggle to Get Russia Crude Supplies – accesat: https://www.bloomberg.com/news/articles/2024-12-23/india-s-state-oil-refiners-struggle-to-get-russia-crude-supplies