Regiunea Arctică – Topirea Gheții, creșterea tensiunilor

Regiunea Arctică – Topirea Gheții, creșterea tensiunilor-Autor Cam fl (tr) dr. Constantin CIOROBEA[1]

Arctica nu mai este regiunea înghețată și îndepărtată care a fost odată. Pe măsură ce gheața se topește, mizele geopolitice, economice și strategice regionale cresc.

Regiunea arctică este în general definită ca zona de pământ și apă situată la nord de latitudinea de 66.5°N, cunoscută și sub numele de Cercul Arctic. În Arctica se află Oceanul Arctic, unul dintre cele cinci oceane majore ale lumii, și o parte din fiecare din cele opt țări, cunoscute sub numele de Statele Arctice, care se învecinează cu acest ocean. Deși adesea văzută ca o zonă sălbatică îndepărtată și înghețată, regiunea arctică a câștigat atenția globală în ultimele decenii datorită impactului semnificativ al schimbărilor climatice.

https://www.aissonline.org/en/opinions/arctic-cir…/1262

Activitățile din zona Arctică sunt reglementate de Consiliul Arctic[2], forumul interguvernamental ce promovează cooperarea, coordonarea și interacțiunea între statele arctice pe problemele comune zonei arctice, în particular fiind probleme de dezvoltare durabilă și protejarea mediului arctic, cu implicarea Comunităților indigene arctice și a altor locuitori din regiune. Consiliul a fost înființat în 1996 prin semnarea Declarației de la Ottawa. Doar statele cu teritorii în zona arctică pot fi membre ale consiliului arctic (statele membre sunt: Canada, Danemarca (inclusiv Groenlanda și Insulele Feroe), Finlanda, Islanda, Norvegia, Federația Rusă, Suedia și SUA. Toate deciziile și declarațiile Consiliului Arctic necesită consensul celor opt state arctice.

Consiliul Arctic cuprinde și șase Participanți Permanenți, reprezentanți ai comunităților indigene arctice și ai altor locuitori ai regiunii arctice, Asociația Internațională Aleută, Consiliul Arctic Athabaskan, Consiliul Internațional Gwich’in, Consiliul Circumpolar Inuit, Asociația Rusă a Popoarelor Indigene din Nord și Consiliul Saami.

Statutul de observator în Consiliul Arctic este deschis statelor non-arctice, împreună cu organizațiile interguvernamentale, interparlamentare, globale, regionale și neguvernamentale pe care Consiliul le stabilește că pot contribui la activitatea sa. Observatorii Consiliului Arctic contribuie în primul rând prin angajamentul lor la nivelul Grupurilor de lucru.

În prezent regiunea trece printr-o transformare semnificativă, determinată de schimbările de mediu, repoziționările strategice și tensiunile geopolitice dintre marile puteri precum Statele Unite, China, Rusia și NATO. Topirea calotei de gheață a scos în evidență posibilitatea folosirii unor noi căi maritime, cum ar fi Ruta Mării Nordului (NSR), reducând considerabil distanța de transport maritim dintre Europa și Asia, și oferind beneficii economice țărilor care caută rute comerciale mai rapide și cheltuieli de transport mai mici. Acestea au intensificat concurența pentru dominația strategică și accesul la resurse neexploatate, ceea ce a dus la o luptă complexă pentru putere.

https://www.aissonline.org/en/opinions/arctic-cir…/1262

https://arcticportal.org/shipping-portlet/shipping-routes

Topirea gheții a permis folosirea a două rute de transport maritim[3].

Pasajul de Nord-Vest asigură trecerea continuă între insule și partea continentală a Canadei, rută care poate reprezenta o alternativă la rutele de transport existente. În prezent, Pasajul de Nord-Vest este cea mai scurtă și mai directă cale de legătură între regiunile estice ale Statelor Unite și Alaska. Pasajul de Nord-Vest este văzut ca o cale revoluționară pentru transportul pe scară largă cu nave din Pacificul de Nord până la Oceanul Atlantic de Nord. În ciuda disputei dintre Statele Unite și Canada, acest pasaj este văzut ca o variantă globală care va influența operațiunile de transport maritim trans-Arctic din multe țări. Se preconizează că, în viitorul apropiat, va oferi un impuls pentru utilizarea comercială la nivel internațional.

Pasajul de Nord-Est cuprinde partea nordică a Mării Nordului, prin apele înghețate ale Oceanului Arctic, la nord de Rusia, la est de Marea Ciukci și Strâmtoarea Bering, până în nordul Pacificului. Mai multe strâmtori din acest pasaj pot fi clasificate ca fiind internaționale. Acest pasaj face ca distanța dintre Europa și Asia să fie de până la trei ori mai scurtă, ceea ce permite companiilor comerciale de transport maritim să navigheze într-un mod foarte eficient, este mai rapid și mai ieftin. Ca și în cazul Pasajului de Nord-Vest, Pasajul de Nord-Est este limitat pentru utilizare din cauza condițiilor naturale extreme bazate pe localizarea geografică. Cu toate acestea, dacă schimbările climatice continuă să aducă în mod eficient aer mai cald în zonă, starea vânturilor, a gheții și curenților ar putea duce la o rută maritimă mai favorabilă.

Privind aceste rute de transport maritim, Kirkenes/Norvegia, Murmansk/Federația Rusă, Halifax/Canada și viitorul hub de transport din partea de est a Islandei, vor juca un rol din ce în ce mai important în asigurarea acestei noi rute de transport maritim prin Arctica, promovând portul norvegian ca port principal, aflat în zona fără gheață, care poate prelua o parte din cererea în creștere de operare în portul rusesc, Murmansk. Portul Kirkenes este un centru de transfer între Coridorul Maritim de Nord și Marea Nordului, iar prin poziția sa în apropierea frontierei rusești poate folosi ca destinație principală pentru transportul de mărfuri pe căile ferate rusești. Printre porturile situate în bazinul Mării Barents, doar Kirkenes are infrastructura necesară pentru activitățile de întreținere specifice industriei petroliere și portul cu 30 m adâncime are o suprafață suficient de mare cu potențial de dezvoltare. Iar orașul în sine are atât aeroport bine organizat cât și infrastructură rutieră. Portul permite asigurarea cu energie, combustibil și apă pentru nave.

În afara rutelor comerciale, și resursele minerale din regiune pot fi considerate de importanță deosebită. În condițiile în care o mare parte din regiunea Arctică se află în nordul Rusiei, resursele de minereu aflate în Groenlanda capătă o importanță deosebită în contextul dependenței globale de acest tip de resurse. Groenlanda deține, de exemplu, printre cele mai mari rezerve de neodim și praseodim din lume, esențiale în producția de echipamente tehnologice. De asemenea, țara dispune de resurse considerabile de aur, uraniu, diamante, plumb, zinc și alte minerale prețioase.

Sursa: The Guardian

Acest potențial bogat al Groenlandei generează interes în cadrul industriei miniere internaționale, având un impact semnificativ asupra economiei globale. Aceasta atrage investiții străine și stimulează dezvoltarea infrastructurii locale, iar accesul la aceste resurse poate transforma Groenlanda într-un jucător cheie pe piața globală a mineralelor.

În acest context, Arctica nu mai este regiunea izolată cum a fost cunoscută, pe măsură ce gheața se topește, mizele geopolitice, economice și strategice regionale devin tot mai evidente[4]. Astfel această regiune, bogată în resurse, cum ar fi petrolul, gazul, peștele și metalele rare, a devenit un punct de interes pentru puterile globale, iar concurența se intensifică în privința resurselor și a rutelor de transport maritim.

Arctica deține vaste rezerve neexploatate, Groenlanda pentru metalele rare, iar Siberia este bine-cunoscută în domeniul energetic. Toate acestea atrag atenția națiunilor cu interese în asigurarea resurselor neexploatate și diversificarea rutelor comerciale. Pentru China, potențialul Drumului Mătăsii Polare, ca parte a Inițiativei Belt and Road, deține atât atracția economică, cât și cea strategică. Drumul Mătăsii Polare, dacă va fi operaționalizat, ar putea reduce dramatic distanțele de transport între China și Europa. O călătorie de la Shanghai la Rotterdam pe ruta arctică este cu aproximativ 6.400 de kilometri mai scurtă decât rutele tradiționale prin Strâmtoarea Malacca și Canalul Suez. Acest lucru se traduce prin economii substanțiale de timp (în jur de 14 zile navigație) și costuri.

Dependența rutelor comerciale de punctele obligatorii de trecere/ strâmtori (Suez, Malacca, Panama) sau întreruperile recente a acestora, cum ar fi atacurile Houthi asupra navelor maritime comerciale din Marea Roșie, evidențiază valoarea potențială a transportului maritim arctic. În ciuda acestor aspecte, traficul de-a lungul Rutei Mării Nordului rămâne neglijabil.

Chiar dacă Arctica poate apărea ca o scurtătură pe hartă, navigația în regiune rămâne în continuare o adevărată provocare. În ciuda topirii gheții, condițiile de navigație devin din ce în ce mai imprevizibile datorită bucăților mari de gheață plutitoare, a vremii extreme și a întunericului prelungit în timpul lunilor de iarnă. Navele care se aventurează în regiune trebuie să aibă corpuri îmbunătățite pentru a rezista coliziunilor cu gheața, iar regiunea nu dispune de infrastructura robustă necesară pentru transportul comercial. În prezent riscurile încă depășesc beneficiile.

Având în vedere amploarea potențialului economic și comercial al regiunii arctice, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că marile puteri ale lumii încearcă o împărțire a regiunii, angajându-se într-o adevărată “goană după aur”, care se pare că se întețește.

Arctica nu este doar un câmp de luptă economic, ci o regiune unde identificăm o creștere tot mai accentuată a concurenței strategice dintre marile puteri, iar recenta aderare a Suediei și Finlandei la NATO înclină și mai mult echilibrul de putere spre NATO.

China, care geografic nu este un stat arctic, s-a declarat “aproape de statul arctic.” Ambițiile Beijingului sunt duble: asigurarea accesului la resursele arctice și exploatarea liniilor de transport maritim emergente. Cu toate acestea, Rusia rămâne precaută în legătură cu încălcarea de către China a dominației sale arctice. În timp ce Moscova permite implicarea limitată a Chinei în proiecte energetice, ea impune controale stricte, inclusiv taxe de tranzit și cerințe de pilotaj pentru navele chineze.

În ciuda parteneriatului lor împotriva dominației occidentale, Rusia și China nutresc ambiții arctice conflictuale. Arctica reprezintă o parte semnificativă din PIB-ul și exporturile Rusiei și reprezintă o prioritate de vârf pentru Moscova. Rusia are în prezent cea mai mare flotă de spărgătoare de gheață. Pe lângă spărgătoarele de gheață convenționale, Rusia este singura țară care operează spărgătoare de gheață cu energie nucleară. Spărgătoarele de gheață sunt importante pentru curățarea rutei, în special în iernile când gheața poate bloca tranzitul navelor comerciale. Rusia privește aspirațiile chineze în regiune cu suspiciune, evidențiate de reticența sa de a acorda Chinei acces preferențial la porturile arctice sau de a permite acțiuni majoritare chineze în proiecte energetice strategice.

China, pe de altă parte, adoptă o abordare pe termen lung. Investind masiv în cercetarea arctică și dezvoltarea de tehnologii pentru transportul maritim polar, spărgătoare de gheață și extracția resurselor. Prin extinderea capacităților sale tehnologice, China se poziționează pentru a valorifica potențialul din regiune în următoarele decenii. Cu toate acestea, retorica Beijingului în jurul Drumului Mătăsii Polare s-a răcit semnificativ în ultimii ani, reflectând provocările logistice și geopolitice ale traseului. Dar Beijingul are atât mijloacele, cât și motivația să devină un jucător major în dezvoltarea Arcticii și un participant credibil la cursa pentru a obține acces la resursele naturale și la rutele sale comerciale.

China este în fruntea cercetării asupra permafrostului și a tehnologiei polare, având în vedere că mari porțiuni ale sale, în special platoul tibetan din vest și sud, sunt acoperite de gheață pe tot parcursul anului. Prin urmare, Beijingul a investit masiv în dezvoltarea infrastructurii menite să reziste la condiții de îngheț și construiește spărgătoare de gheață pentru a le adăuga flotei sale aflată în plină dezvoltare.

Totodată, în situația în care nu are o altă variantă, nu ar fi exclus ca Putin, având în vedere dependența Kremlinului de China, în calitate de partener economic și comercial și aliat politic cheie, să ofere președintelui Xi Jinping acorduri favorabile pentru accesul în regiune,

Influența în regiune și accesul la căile navigabile arctice în curs de dezvoltare sunt esențiale pentru Beijing, care în prezent este silit să efectueze cea mai mare parte a comerțului printr-o serie de treceri cheie care nu se află sub controlul său. La fel ca Rusia, China a cumpărat proprietăți imobiliare în țările arctice și, totodată, are o serie de baze pentru sateliți și rețele de antene. Acestea au aparent scopuri de cercetare, dar probabil au o dublă utilizare. China susține, de asemenea, împreună cu alte țări, că ar trebui să fie implicată în discuții la cel mai înalt nivel cu privire la impactul ecologic al dezvoltării arctice, din cauza potențialelor daune pe care creșterea nivelului mării l-ar putea provoca marilor orașelor de coastă, precum Shanghai.

Arctica rămâne una dintre puținele regiuni maritime în care SUA nu domină. Acest lucru a ridicat îngrijorări în rândul strategilor americani de apărare cu privire la Rusia și China. Amiralul Daryl Caudle din SUA, avertizează împotriva permiterii Rusiei să stabilească pretenții teritoriale asupra apelor arctice, asemănătoare cu mișcările făcute de China în Marea Chinei de Sud. În timp ce capabilitățile americane privind spărgătoarele de gheață rămân în urma Rusiei, eforturile sunt în curs de desfășurare pentru a susține pregătirea militară în regiune. Statele Unite au recunoscut importanța strategică a regiunii arctice și au luat diverse măsuri pentru a-și consolida prezența în regiune. Având Alaska ca parte a teritoriului său arctic, SUA întreține baze militare, inclusiv în Groenlanda, și a stabilit strategii specifice Arcticii în diferite departamente.

Rusia, cu teritoriul, populația și resursele sale semnificative în regiunea arctică, este un jucător cheie în regiune. În ciuda sancțiunilor impuse, Rusia continuă să investească în infrastructura arctică și în prezența militară în regiune. Cu toate acestea, războiul din Ucraina a condus la izolarea în cadrul Consiliului Arctic, care, după aderarea Finlandei și Suediei, a devenit una cu NATO, cu excepția Rusiei. În timp ce Occidentul se confruntă cu numeroase provocări în a-și afirma interesele în Arctica, Rusia, care are cea mai lungă coastă arctică, s-a poziționat strategic în fruntea cursei pentru dominația regională.[5] Unul dintre domeniile cheie în care Rusia a preluat conducerea este tehnologia spărgătoarelor de gheață. Spărgătoarele de gheață sunt instrumente indispensabile navigării prin apele înghețate ale Arcticii, iar Rusia se mândrește cu cea mai mare și mai avansată flotă din lume.

În ceea ce privește comerțul și extracția de resurse, Rusia revendică proprietatea și controlul asupra unei mari părți din ruta de navigație arctică, cea mai accesibilă cale de navigație arctică, care ar putea deveni o nouă arteră pentru comerțul internațional.

Ruta se întinde de-a lungul coastei arctice a Rusiei și, prin urmare, face parte din Zona Economică Exclusivă (ZEE) a Rusiei, permițându-i să preia controlul asupra activităților de transport maritim, navigației și exploatării resurselor. Prin urmare, navele altor țări trebuie să solicite permisiunea de a naviga în aceste ape și ar trebui să plătească eventual taxe pentru a fi ajutate pe drum de către spărgătoarele de gheață rusești.

Pe măsură ce regiunea arctică se schimbă și atrage mai multă atenție, Groenlanda capătă o importanță geostrategică tot mai mare. Groenlanda este condusă de către monarhul Danemarcei și are prim ministru și parlament propriu. Datorită statutului acesta special, Danemarca încearcă să-și reafirme angajamentul față de independența Groenlandei, în timp ce se străduiește să tempereze cererile de la Washington și încercă să evite antagonizarea Chinei și Rusiei, în speranța de a preveni escaladarea în regiune. Statele Unite, în încercarea de a contracara creșterea puterii militare a Rusiei în regiune și reducerea influenței în arctica a Chinei, trebuie să fie, de asemenea, atente să nu își exagereze propriile ambiții în Groenlanda și în regiune.

Deși situația unică a Groenlandei oferă o oportunitate pentru America de a influența și de a modela cerințele guvernului din insulă, aceasta nu înseamnă că relațiile bune sunt asigurate pentru viitor. Groenlanda și-a arătat deja dorința de a colabora cu statele non-occidentale pentru a-și asigura interesele economice. Prin urmare, dacă relațiile SUA-Groenlanda-Danemarca s-ar schimba brusc, Rusia și China ar profita imediat de ocazie pentru a utiliza poziția strategică a Groenlandei. Deocamdată, relațiile sunt stabile, iar actualul Prim-ministru al Groenlandei, intenționează să definească SUA ca fiind cel mai important partener strategic.

Arctica se află acum în epicentrul unei potențiale schimbări geopolitice. Odată cu întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, administrația sa a reînnoit interesul pentru dominația arctică, iar noua abordare privind relația cu președintele rus Vladimir Putin, conduc la concluzia că suntem la un pas de o nouă schimbare strategică. Controversa cu privire la Groenlanda arată o schimbare mai largă în strategia președintelui privind Arctica: o trecere de la abordarea multilaterală la nivelul Alianței, la acorduri bilaterale, ale SUA, directe pentru obținerea unei poziții strategice unilaterală.

https://www.aissonline.org/en/opinions/arctic-cir…/1262

Viitorul Arcticii ca rută comercială rămâne incert. În timp ce topirea gheții deschide teoretic noi posibilități, provocările reprezentate de condițiile dure de mediu și tensiunile geopolitice, limitează viabilitatea acesteia. Dezvoltarea exploatării resurselor din regiune depinde de progresele tehnologice, de schimbările în echilibrul global al puterii și de programele de cooperare pentru extracția durabilă a resurselor.

Concluzii

În ciuda obstacolelor actuale, regiunea arctică rămâne o regiune cu un potențial imens. Pentru Rusia, reprezintă un adevărat colac de salvare pentru ași menține relevanța geopolitică. Pentru China, este o frontieră strategică pentru securizarea resurselor și diversificarea rutelor comerciale. Pentru SUA și NATO, reprezintă o regiune unde pot contracara creșterea influenței Rusiei și Chinei. Arctica nu poate rivaliza încă cu Canalul Suez sau cu Strâmtoarea Malacca ca arteră comercială globală, dar competiția regională remodelează relațiile internaționale.

Arctica trece printr-o schimbare rapidă și fără precedent, topirea gheții în zona navigabilă și a zăpezii deschizând noi rute pentru transportul maritim și turism, dar și posibilitatea extracției resurselor. Această accesibilitate sporită aduce atât oportunități, cât și riscuri pentru regiune. Există potențial pentru beneficii economice din petrol, exploatarea minereurilor, precum și creșterea transportului maritim și a turismului.

Situația geopolitică din Arctica prezintă oportunități pentru marile puteri de a-și afirma influența și de a-și exercita o putere mai mare. Ca urmare, Groenlanda își menține importanța crucială în planul SUA de a-și urmări propriile ambiții arctice. După ce a jucat un rol strategic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece, importanța Groenlandei pentru strategia Statelor Unite este reînviată. În timp ce Rusia își afirmă pretențiile față de rutele de transport maritim și resursele din regiune, împreună cu remilitarizarea rapidă a facilităților sale din nord, Groenlanda rămâne vitală pentru securitatea continentală a SUA. În plus, insula asigură o coordonare mai ușoară între SUA și aliații săi NATO din regiunea arctică.

În plus, strategia Chinei de a se afirma ca o putere arctică include accesul la Groenlanda. Țintind pământurile rare și participând la proiecte de infrastructură, China dorește să obțină influență și acces necontestat la Arctica. SUA vor continua să-și folosească prezența diplomatică și militară în Groenlanda pentru a bloca China și pentru a se coordona cu Danemarca pentru a se asigura că potențialele amenințări la adresa securității economice și militare sunt gestionate. Cu toate acestea, atâta timp cât schimbările climatice continuă să modifice regiunea, accesul la resurse devine tot mai solicitat, iar disputele politice se vor acutiza.

Dezvoltarea Arcticii ar putea schimba echilibrul de putere economică adăugând națiunilor maritime tradiționale și statele arctice.

Bibliografie