Războiul din Ucraina, cum se schimbă natura puterii-Editorial
În esența sa, războiul este despre putere – cine o are, cine nu o are și cine o poate folosi în mod eficient. Războiul din Ucraina nu face excepție. Dar rezultatele din primele luni de război au surprins mulți observatori, punând la îndoială unele evaluări tradiționale ale puterii militare și economice. Cel mai neașteptat a fost faptul că avantajele militare ale Rusiei nu i-au permis să își îndeplinească obiectivele inițiale. În schimb, forțele ucrainene au rezistat și chiar au împins armata rusă înapoi în anumite zone.
Interdependența este astăzi mai extinsă decât în orice moment din trecut, conectând mai multe țări și întrepătrunzând sferele militare, economice, politice și ideologice.
Conflictul actual din Ucraina oferă mai multe exemple ale modului în care relațiile mai profunde și mai interdependente au servit atât ca surse, cât și ca constrângeri ale puterii pentru a modela rezultatele. Statele Unite și aliații din NATO s-au bazat pe relațiile lor politice, economice și militare puternice pentru a impune sancțiuni de mare anvergură și pentru a mobiliza un ajutor militar masiv. Legăturile ideologice dintre aliații NATO și Ucraina sunt un alt exemplu de putere relațională care a oferit Ucrainei acces la asistență militară și economică, sprijin în domeniul informațiilor și al infrastructurii și statut internațional, toate acestea fiind esențiale pentru succesul avut până acum. În același timp, aceste relații creează angajamente care se pot întări în timp și pot limita spațiul de decizie pentru toate părțile – lucru evidențiat acum în dezbaterile privind traiectoria războiului.
Legăturile economice și politice ale Rusiei îi împuternicesc și îi constrâng simultan pe liderii săi. Deși Rusia a încercat să își protejeze economia de sancțiuni înainte de invazie, conexiunea sa cu piețele financiare internaționale a făcut-o vulnerabilă la sancțiunile financiare occidentale punitive. Cu toate acestea, poziția sa centrală în comerțul cu petrol și gaze naturale a oferit o linie de salvare economică, limitând în același timp influența occidentală. Rusia a exploatat, de asemenea, puterea relațională rezultată din legăturile sale ideologice și instituționale de lungă durată cu India și cu țările din Africa și a beneficiat de pe urma întăririi legăturii sale cu China. În acest moment al conflictului, nu este clar dacă Ucraina sau Rusia câștigă relativ mai mult de pe urma puterii relaționale, dar relațiile și interdependența joacă roluri complexe, directe și indirecte.
După ce rusii au pus stăpânire pe mai mult de 20% din Ucraina, forțele rusești s-au izbit de o rezistență ucraineană hotărâtă, care s-a încheiat cu o retragere jenantă din Kiev. De atunci, războiul a devenit o competiție de uzură între Rusia, pe de o parte, și Ucraina, care luptă sprijinita de coalitia occidentala, pe de altă parte. În toamnă, ofensivele ucrainene au recucerit provincia Harkov și orașul Kherson, reducând controlul rusesc la aproximativ 50% din teritoriile pe care le cuceriseră de la 24 februarie, potrivit unei estimări. Taberele adverse au adoptat două strategii opuse: Rușii duc un război tradițional de uzură, axat pe puterea de foc; Ucraina duce un război de manevră axat pe teren. Aceste strategii opuse sunt atât un produs al disponibilității resurselor naționale, cât și o alegere deliberată. Pe măsură ce solul înghețat deschide sezonul de campanie de iarnă, ambele părți își vor urma strategiile în ofensive limitate.
Până în prezent, ambele strategii par să funcționeze. Ucraina a recucerit mari porțiuni de teritoriu, dar s-a epuizat în timpul ofensivei de toamnă. A suferit pierderi mari și a epuizat stocurile cheie de echipamente și muniții. Există încă capacitatea de a înlocui pierderile și de a crea noi formațiuni de luptă, dar care se pot epuiza rapid.
Războiul de manevră al ucrainenilor, axat pe teren, este constrâns de doi factori: producția limitată de muniție și echipamente de artilerie și considerații legate de coaliție.
Această constrângere a forțat Ucraina să adopte formațiuni de infanterie în masă, axate pe recucerirea teritoriului cu orice preț.
Cea de-a doua constrângere a Ucrainei este natura coaliției în care se desfășoară războiul. De când și-a epuizat propriile stocuri, Ucraina este din ce în ce mai dependentă de armamentul occidental. Menținerea coaliției occidentale este crucială pentru efortul de război ucrainean. Fără un șir constant de victorii, îngrijorarea economică internă ar putea determina membrii coaliției să dezerteze. Într-un fel, Ucraina nu are altă opțiune decât să lanseze atacuri, indiferent de costurile umane și materiale.
Ucraina a construit o armată centrată pe infanterie, formată din trupe recrutate foarte motivate, dar cu o pregătire limitată sau chiar inexistentă. Aceștia susțin forța de luptă de bază a armatei profesioniste de dinainte de război și aproximativ 14 brigăzi noi echipate cu arme și vehicule donate de Occident. Pe câmpul de luptă, grupurile de atac actioneaza rapid, pătrunzând adânc , apoi predau zonele capturate recruților pentru a le apăra. Această tactică a funcționat bine în zonele în care deficitul de populatie rusă a împiedicat formarea unui front solid, cum ar fi în regiunea Harkov. În regiunea Kherson, unde Rusia dispunea de o densitate suficientă de forțe, această tactică a dus la pierderi mari și la progrese reduse, până când problemele logistice au determinat Rusia să se retragă.
Vulnerabilitatea acestei strategii este populatia. Ucraina a început războiul cu 43 de milioane de cetățeni și 5 milioane de bărbați de vârstă militară, dar, potrivit ONU, 14,3 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului, iar alte 9 milioane se află în Crimeea sau în alte teritorii ocupate de Rusia. Acest lucru înseamnă că Ucraina a rămas cu aproximativ 20-27 de milioane de oameni. În acest raport, are mai puțin de 3 milioane de bărbați care pot fi înrolați. Un milion au fost deja înrolați, iar mulți dintre ceilalți fie nu sunt apți din punct de vedere fizic pentru a servi, fie ocupă o poziție vitală în economia națiunii.
Forțele rusești sunt limitate de efective, dar întărite de artileria masivă și de stocurile de echipamente activate de un complex militar industrial robust. Deși au existat numeroase rapoarte în mass-media occidentală potrivit cărora armata rusă ar fi rămas fără muniție de artilerie, până în prezent nu a existat o încetinire vizibilă a focului de artilerie rusesc pe niciun front. Pe baza acestor factori, partea rusă s-a bazat pe un război de uzură tradițional centrat pe puterea de foc. Teritoriul nu este important; pierderea acestuia este acceptabilă pentru a păstra puterea de luptă. La Kiev, Harkov și Kherson, armata rusă a refuzat să lupte în condiții nefavorabile și s-a retras, acceptând costul politic pentru a-și păstra forțele.
Pentru conducerea rusă, întrebarea este: când și unde să atace? Momentul depinde de stocurile de muniție de artilerie rusească. Dacă acestea sunt ridicate, Rusia ar putea ataca în timpul iernii, în caz contrar, ar putea stoca și ataca în primăvară, după sezonul de noroi. Calendarul este, de asemenea, determinat de cerințele de pregătire pentru rezerviștii mobilizați. O pregătire mai îndelungată crește eficiența rezerviștilor și reduce numărul de victime, scăzând astfel riscul politic pentru Kremlin. În cele din urmă, presiunile pe care conducerea rusă le consideră cele mai importante vor decide rezultatul. Vor învinge presiunile din politica internă pentru o victorie rapidă sau considerațiile militare vor favoriza amânarea până la sfârșitul sezonului de noroi de primăvară, în martie/aprilie? Până acum, Kremlinul a mers pe considerente militare înaintea celor politice, sugerând că Rusia va lansa doar o ofensivă limitată în această iarnă.
Războaiele de uzură se câștigă prin gestionarea atentă a propriilor resurse, distrugându-le în același timp pe cele ale inamicului. Rusia a intrat în război cu o vastă superioritate materială și o bază industrială mai mare pentru a susține și înlocui pierderile. Și-au conservat cu grijă resursele, retrăgându-se de fiecare dată când situația tactică s-a întors împotriva lor. Ucraina a început războiul cu un fond de resurse mai mic și s-a bazat pe coaliția occidentală pentru a-și susține efortul de război. Această dependență a presat Ucraina într-o serie de ofensive reușite din punct de vedere tactic, care au consumat resurse strategice pe care Ucraina se va strădui să le înlocuiască în totalitate.. Adevărata întrebare nu este dacă Ucraina își poate recâștiga tot teritoriul, ci dacă poate provoca suficiente pierderi rezerviștilor mobilizați de Rusia pentru a submina unitatea internă a Rusiei, forțând-o să se așeze la masa negocierilor în condiții ucrainene, sau dacă strategia de uzură “rusească” va funcționa pentru a anexa o porțiune și mai mare din Ucraina.
Rusia nu este imposibil de învins și nici poporul rus nu este incapabil de schimbare. Dar națiunile liberale libere trebuie să rămână angajate în jocul pe termen lung de a ajuta Ucraina să câștige. În mod sigur, Occidentul nu abandonează Ucraina. Cu toate acestea, nu a trimis un mesaj clar că urmărește să schimbe permanent calculul strategic al lui Putin. Și în timp ce războiul i-a determinat, aparent, pe liderii națiunilor liberale să își reevalueze ipotezele de bază cu privire la Rusia, nu este clar dacă au internalizat costurile anilor de conflict nerezolvat al Rusiei cu Ucraina și toate implicațiile pe care le are ordinea globală de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Analiza FSM