Cap.10. Lecții învățate aplicabile Forțelor Navale Române in urma colapsului naval al Forțelor Navale ruse in Marea Neagra: perspective strategice și necesitați de modernizare și înzestrare–Autor Amiral(rtr) dr Aurel Popa -Presedinte Forumul Securitatii Maritime
In avampremiera va invitam sa cititi Cap. 10 din Sudiu FSM- Colapsul strategic naval al Rusiei (2022–2025) în contextul războiului din Ucraina
10. Lecții învățate aplicabile Forțelor Navale Române: perspective strategice și necesitați de modernizare și înzestrare
„Scopul suprem al puterii maritime
este să asigure libertatea de acțiune pe mare
și să nege aceeași libertate inamicului.”
Sir Julian Corbett – istoric și strateg naval britanic
NOTA
Acest capitol reflecta analiza asumata de autor privind o parte din lecțiile identificate precum si propuneri aplicabile Forțelor Navale Romane. Cu certitudine FNR au propria analiza si au clar stabilite direcțiile privind înzestrarea si planurile de perspectiva care este posibil sa nu coincidă cu aprecierile noastre.
Conflictul din Ucraina și expansiunea agresivă a prezenței militare ruse în bazinul Mării Negre au reconfigurat paradigmele de securitate maritimă în flancul estic al NATO. În acest context, Forțele Navale Române (FNR) sunt chemate să adopte o cale strategică adaptivă, fundamentată pe lecțiile operaționale oferite de conflictul ruso-ucrainean. Învățarea din erorile și succesele recente devine esențială pentru calibrarea eficienței structurale și operaționale a FNR în raport cu noile cerințe strategice regionale.
Analiza degradării capacităților navale ale Rusiei în perioada 2022–2025 și evaluarea impactului acestor evoluții asupra posturii de apărare maritimă a României converg spre câteva concluzii fundamentale. În primul rând, natura războiului maritim s-a transformat radical, depășind paradigma confruntărilor simetrice în favoarea unei realități hibride, caracterizate prin autonomie operațională, mobilitate extinsă, rețelistică avansată și adaptabilitate doctrinară. În al doilea rând, incapacitatea Rusiei de a-și proteja infrastructura navală, de a anticipa amenințările asimetrice și de a integra platforme complexe în arhitecturi moderne C2 (command and control) constituie un avertisment pentru orice stat riveran cu aspirații navale în regiune.
Pentru România, lecțiile sunt clare: supraviețuirea și eficiența maritimă în secolul XXI nu vor depinde de tonaj sau efective, ci de calitatea interoperabilității, capacitatea de anticipare și gradul de reziliență sistemică. FNR (Forțele Navale Române) trebuie să devină o forță compactă, agilă și inteligentă, capabilă să integreze atât capabilități naționale, cât și rețelele strategice și tehnologice ale NATO și ale Uniunii Europene.
Lecții învățate din contextul regional și aliat
Vulnerabilitatea infrastructurii maritime critice
Atacurile forțelor ruse asupra porturilor ucrainene, în special Odesa și Chornomorsk, au demonstrat în mod clar vulnerabilitatea infrastructurii logistice și energetice din spațiul maritim. Această lecție este direct aplicabilă României, care trebuie să investească prioritar în capabilități de apărare antiaeriană șianti-drone pentru protejarea porturilor Constanța, Mangalia și Midia respectiv porturile de pe fluviul Dunărea. Protecția infrastructurii dual-use în timp de conflict devine un element esențial al rezilienței naționale.
Importanța supravegherii maritime integrate
Operațiunile ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) coordonate de NATO în Marea Neagră au evidențiat valoarea fuziunii datelor între platforme terestre, aeriene, navale și spațiale. Pentru Forțele Navale Române, o prioritate strategică este integrarea completă a platformelor proprii în rețeaua C4ISR aliată, pentru a permite avertizarea timpurie, luarea deciziilor în timp real și sprijinul informațional în lupta navală modernă.
Relevanța capabilităților asimetrice și a mobilității tactice
Rusia a demonstrat un nivel crescut de adaptabilitate tactică, utilizând eficient drone navale și aeriene, mine maritime inteligente și sisteme mobile de lovire de coastă. Aceste instrumente asimetrice, greu de anticipat și cost-eficiente, pot perturba operațiunile convenționale. FNR trebuie să-și adapteze doctrina pentru a include o flotilă de mijloace navale rapide, modulare, cu amprentă radar redusă, capabilă să opereze în regim descentralizat și în medii contestate.
Cooperarea civil-militară în context maritim
Modelele norvegian, polonez și britanic au evidențiat că reziliența maritimă nu poate fi obținută exclusiv prin mijloace militare. Este necesară o planificare comună între sectorul civil și cel militar, în special în protejarea infrastructurii critice și a lanțurilor logistice maritime. În România, cooperarea dintre Forțele Navale, ARSVOM, Administrația Porturilor Maritime și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) trebuie consolidată prin simulări, exerciții și protocoale operaționale comune.
Lecții operaționale din teatrul Mării Negre și implicații pentru România
Achiziția de platforme moderne multifuncționale
Transformarea Forțelor Navale Române într-un actor relevant în regiunea Mării Negre necesită adaptarea la noile paradigme de luptă navală, așa cum au fost testate și validate (sau infirmate) în conflictul ruso-ucrainean. Invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumină vulnerabilitățile navale tradiționale și a accelerat tranziția către o doctrină maritimă distribuită, asimetrică și bazată pe rețele inteligente.
Corvete multifuncționale de generație nouă
- Experiența ucraineană a demonstrat că platformele navale mari, lente și slab apărate (precum Moskva) devin ținte ușoare în lipsa unui sistem modern de apărare antiaeriană și antidrone. Corvetele viitorului trebuie să includă:
– sisteme integrate de apărare anti-aeriană, rachete și artilerie (ex. MICA VL, RAM, sisteme artileristice de apărare apropiată);
– senzori multi-spectru (EO/IR, radar AESA, LPI);
– protecție electromagnetică activă (ECM, decoy launchers).
Lecție-cheie: supraviețuirea depinde de detectare timpurie, mobilitate și apărare stratificată autonomă.
Submarine și descurajare pe adâncime
- Rusia, în lipsa unor capabilități de luptă antisubmarin a Ucrainei (nave sau elicoptere) a utilizat cu eficiență submarinele sale din clasa Kilo pentru lansarea de rachete Kalibr împotriva țintelor terestre. Cu toate acestea, lipsa mobilității lor tactice și absența dominației sonar în Marea Neagră le-a limitat eficiența operațională.
România poate exploata acest vid strategic prin achiziția unui submarin AIP (clasa Scorpène[1]/212CD) sau alt tip cu capacități:
– ISR subacvatic avansat;
– lansare de drone submersibile pentru cercetare și atac (UUV);
– lansarea de rachete din imersiune;
– suport pentru forțe speciale și operațiuni clandestine.
Lecție-cheie: submarinele nu mai sunt doar platforme de atac, ci noduri subacvatice de rețea strategică.
Drone navale și aeriene autonome
- Ucraina a reușit să destabilizeze dominanța navală rusă în largul Crimeii prin drone navale improvizate, controlate de la distanță, și prin UAV-uri echipate cu sisteme de recunoaștere și lovire.
Pentru România, acest model confirmă nevoia de:
– flotilă de USV (drone navale de suprafață) cu senzori și încărcătură modulară;
– UAV marin cu autonomie extinsă și AI în buclă închisă pentru reacție imediată la amenințări;
–nave care au capabilitățile necesare operării de drone aeriene, respectiv navale de suprafață sau submarine
– platforme C2 portabile pentru controlul distribuit al acestor drone.
Lecție-cheie: viteza, dispersia și inteligența artificială compensează inferioritatea numerică.
OPV și nave de patrulare cu capabilități duale
- Operațiunile de supraveghere și control maritim ale Ucrainei au fost facilitate de platforme rapide, ușor de întreținut, capabile să funcționeze în medii deosebit de contestate. România trebuie să achiziționeze OPV-uri moderne:
– cu punți pentru drone și elicoptere ușoare;
– capabile de realimentare multiplă (pentru operațiuni susținute);
–capabile să se integreze în grupuri navale constituite la nivel regional formate din nave ale statelor membre UE, NATO sau parte a parteneriatului pentru pace;
– interoperabile cu sistemele NATO de patrulare maritimă.
Lecție-cheie: prezența navală permanentă nu se reduce doar la putere, se completează cu prezența relevantă și rezilientă.
Reconfigurarea fregatelor și digitalizarea flotei existente
- Fregatele românești Type 22 trebuie upgradate urgent pentru a face față noii generații de amenințări. O lecție din conflict: platformele analogice, neintegrate în rețele C4ISR și fără protecție contra dronelor, sunt depășite din primul val.
Recomandări:
– integrarea de senzori LPI radar și ESM pentru spectrul electromagnetic;
– implementarea de CIWS modern (ex. SeaRAM);
– conectare în timp real la rețeaua NATO C2.
Lecție-cheie: modernizarea în absența conectivității nu oferă superioritate, ci doar supraviețuire temporară.
Capabilități pentru război contra minelor și de contraminare
- Minele inteligente plasate de Rusia au blocat porturi, canale de navigație și căi comerciale. România trebuie să creeze o componentă specializată pentru lupta contra minelor:
– nave de vânătoare de mine dotate cu drone subacvatice autonome;
– senzori sonar LIDAR marin și sisteme magnetice de detecție;
– capacitate de intervenție rapidă în zone portuare critice;
–dezvoltarea/achiziția unor mine inteligente proprii și de nave și mijloace aeriene pentru lansarea acestora.
Lecție-cheie: minele maritime sunt arme strategice low-cost și high-impact care cer răspunsuri dedicate, nu improvizate.
Recomandări finale privind achiziția de OPV
Forțele Navale Române (FNR) se confruntă cu necesitatea adaptării rapide a capabilităților proprii, iar achiziționarea de platforme tip Offshore Patrol Vessel (OPV) se conturează drept o prioritate strategică urgentă și inevitabilă si datorita faptului ca achiziția corvetelor multirol se întrevede într-un orizont destul de îndepărtat.
În acest context, OPV-urile reprezintă un element doctrinar esențial, capabil să asigure:
- Prezența navală permanentă pe întreaga lungime a litoralului național;
- Supravegherea și controlul apelor teritoriale și ale zonei economice exclusive (ZEE)[2];
- Capacitatea de reacție rapidă în misiuni de tip „law enforcement” maritim, neutralizare drone, escortă și protecție infrastructură critică.
OPV-urile permit o armare și o configurare variabilă, adaptabilă la misiuni diverse – de la patrulare, la operațiuni de căutare și salvare, combaterea contrabandei, intervenții rapide sau acțiuni militare de intensitate redusă[3]. Comparativ cu platformele mari (fregate sau corvete), OPV-urile presupun costuri de operare reduse și o autonomie logistică sporită, asigurând desfășurarea de misiuni de lungă durată în mediul Mării Negre. Caracteristicile conflictului naval contemporan – proliferarea dronelor de suprafață și subacvatice, minele inteligente, navele rapide de atac – impun prezența unor platforme agile, rezistente și echipate cu senzori moderni și capabilități de răspuns rapid. Apariția riscurilor în Delta Dunării, zona Insulei Șerpilor și în proximitatea infrastructurii offshore justifică în mod clar necesitatea OPV-urilor[4]
Integrarea navelor OPV ar răspunde în mod direct provocărilor actuale din spațiul Mării Negre:
| Zona operațională | Funcție strategică OPV |
| Delta Dunării și litoralul propriu | Supraveghere, reacție rapidă, control fluvial-maritim |
| Zona economică exclusivă offshore | Protecția resurselor energetice, escortă, prezență navală continuă |
| Insula Șerpilor și proximități | Descurajare, control al traficului maritim, combaterea activităților hibride |
Exemplele recente ale statelor riverane NATO și UE confirmă tendința de integrare a navelor OPV ca element central al strategiilor navale de flanc estic. Italia, Franța, Polonia sau Turcia și-au adaptat deja strategiile navale prin integrarea OPV-urilor în structurile lor de forțe navale[5]
Lipsa OPV-urilor în structura FNR riscă să vulnerabilizeze controlul maritim românesc și să sporească dependența de parteneri externi si ar expune statul român următoarelor vulnerabilități[6]:
- incapacitate de supraveghere permanentă a ZEE;
- suprasolicitarea fregatelor/corvetelor în misiuni de rutină;
- vulnerabilitate sporită la acțiuni asimetrice și hibride;
- dependență excesivă de partenerii NATO pentru protecția infrastructurii maritime proprii.
Achiziționarea urgentă a unui minim de 4–6 nave OPV moderne pentru Forțele Navale Române reprezintă o investiție strategică de neînlocuit, justificată de realitățile operaționale din Marea Neagră post-2022, de standardele doctrinare NATO și de necesitatea protejării intereselor economice și de securitate ale României într-un mediu maritim din ce în ce mai contestat și instabil[7].
Infrastructură navală și logistică
Modernizarea șantierelor navale militare și conversia porturilor Mangalia și Constanța Sud în infrastructură dual-use
Capacitatea industrială navală reprezintă un factor determinant în susținerea autonomiei strategice și a rezilienței militare regionale. În acest sens, modernizarea șantierelor navale cu profil militar din România – în special în Mangalia – trebuie corelată cu conversia porturilor Constanța Sud și Mangalia în infrastructuri dual-use, capabile să deservească atât nevoile comerciale, cât și cele ale apărării colective.
Acest gen de conversie presupune:
- Digitalizarea lanțurilor de producție navală, integrarea de tehnologii avansate pentru construcția și mentenanța navelor de luptă și de sprijin logistic;
- Adaptarea infrastructurii portuare la cerințele operaționale NATO (ex. adâncimi pentru nave de tonaj mare, terminale logistice militarizate, puncte de alimentare și reparații rapide);
- Crearea unor facilități de stocare și mobilizare rapidă a echipamentelor militare în proximitatea porturilor, cu capacitate de proiecție regională imediată;
- Securizarea cibernetică și fizică a porturilor, inclusiv prin parteneriate public-private cu operatori maritimi relevanți la nivel UE.
Aceste investiții ar transforma zona de sud-est a României într-un pivot strategic pentru sprijinul naval aliat în Marea Neagră, cu potențial de replicare a modelului în alte zone de interes NATO.
Implementarea unui hub logistic integrat NATO în zona Dobrogea
Zona Dobrogea – cu infrastructura sa portuară, rutieră și feroviară, precum și cu proximitatea față de frontul estic aliat – este locul ideal pentru un hub logistic integrat NATO, destinat mobilizării rapide a forțelor și resurselor în contextul crizelor din spațiul pontic și extins MENA (Middle East and North Africa).
Funcții:
- Nod de redistribuire strategică pentru echipamente și trupe, conectat la coridoarele militare europene (ex. Coridorul Rin-Dunăre);
- Punct de comandă logistică integrată, interoperabil cu structurile multinaționale dislocate în România (ex. NATO Force Integration Unit, Multinational Division South-East);
- Centru de coordonare a sprijinului în timp real, dotat cu infrastructură digitală și AI pentru gestionarea lanțurilor de aprovizionare în teatre operaționale;
- Platformă de exerciții logistice multinaționale, inclusă în calendarul anual NATO.
Hub-ul ar consolida rolul României în contrucția logistică a NATO și ar contribui direct la creșterea capacității de proiecție a forței și descurajare în regiunea Mării Negre.
Consolidarea capabilităților de război electronic (EW) și apărare cibernetică navală
Conflictul ruso-ucrainean a adus în prim-plan un adevăr strategic esențial: superioritatea tehnologică este inutilă în lipsa protecției spectrului electromagnetic și a rețelelor digitale critice. În teatrul Mării Negre, Rusia a utilizat agresiv și eficient sisteme de bruiaj (Krasukha-4, Murmansk-BN, Tirada-2S) și atacuri cibernetice direcționate pentru a anihila comunicațiile tactice, a induce erori în sistemele GPS ale adversarului și a bloca transmiterea de date între platformele ISR și unitățile de foc.
Lecții-cheie extrase din conflict:
- Dronele ucrainene (aeriene și navale) au fost neutralizate în mai multe rânduri de bruiajul EM rus, în special în apropierea Crimeii.
- Platformele navale dotate cu C4ISR au devenit vulnerabile în lipsa criptării și a redundanței comunicațiilor.
- În absența unui ecosistem cibernetic naval, infrastructura portuară și logistică a fost supusă unor atacuri cibernetice care au provocat întârzieri operaționale și pierderi de date critice.
Pentru România, implicațiile sunt clare:
Dezvoltarea unei arhitecturi integrate EW pentru Forțele Navale Române:
Dotarea navelor principale (corvete, fregate) cu echipamente de bruiaj activ și sisteme de imitare a țintelor navale și aeriene (DRFM, spoofing GNSS, ECM direcționat);
– Instalarea de sisteme R-ESM/ELINT pentru detectarea timpurie a surselor EM inamice;
– Antrenarea echipajelor în scenarii de luptă în „medii contestate spectral” (GPS-denied environments).
Apărare cibernetică navală (CyberDef-Maritime):
Implementarea unui Maritime Cyber Operations Cell în cadrul FNR, în colaborare cu Comandamentul Apărării Cibernetice al MApN;
– Întărirea cibernetică al sistemelor de comandă și control (C2), armament și senzori de bord;
– Introducerea de Red Teaming Exercises specifice mediului naval în cadrul exercițiilor comune NATO (ex. Cyber Coalition, Locked Shields, Sea Shield, Opex Edt[8]);
– Crearea unui protocol național de alertă și reacție în caz de atac cibernetic asupra porturilor și sistemelor AIS/navtex românești.
Cooperare multinațională:
Interoperabilitate între capabilitățile EW/Cyber ale FNR și cele ale forțelor navale din Polonia, Turcia, Bulgaria și Marea Britanie;
– Participarea la rețelele de schimb de date și alerte în timp real prin NATO MARCOM și EU CyCLONe[9];
– Promovarea unui concept regional de Maritime Cyber Resilience Hub cu sediul propus la Constanța, care să asigure schimb de bune practici, simulări și răspuns comun la crize EM și cibernetice.
Recomandări doctrinare și instituționale
Pe fondul noilor realități strategice generate de conflictul ruso-ucrainean și de degradarea capacităților maritime ruse în Marea Neagră, adaptarea doctrinară a forțelor navale aliate din regiune devine o prioritate. România, în calitate de stat riveran și membru NATO, trebuie să își alinieze structurile și pregătirea la noile paradigme operaționale navale occidentale.
a. Adoptarea conceptului de Distributed Maritime Operations (DMO)
Aplicarea DMO implică dispersarea forțelor navale pe multiple axe operaționale, păstrând totodată o coordonare tactică și informațională în timp real. Acest model crește reziliența împotriva atacurilor concentrate și permite o proiecție flexibilă a forței în condiții de război hibrid. DMO este deja adoptat de US Navy și adaptat în cadrul NATO, fiind o doctrină esențială pentru conflictele maritime de generația a cincea.
b. Participarea consolidată la exerciții multinaționale relevante
Exerciții precum Sea Breeze, Poseidon și BALTOPS oferă un cadru operațional ideal pentru testarea capacităților navale în scenarii complexe, de la război electronic și anti-submarin până la securitate portuară și logistică maritimă. România trebuie să își amplifice participarea și inițiativa în aceste formate, inclusiv prin găzduirea de module specializate în zona Mării Negre.
c. Fondarea unei Școli de Doctrină Hibridă și Inovare Navală, instituție cu sediul propus în Constanța și afiliată unui consorțiu academic-militar internațional, ar asigura:
- Dezvoltarea de doctrine adaptate mediului hibrid maritim (drone, război cibernetic, dezinformare navală);
- Transferul de cunoștințe între teoreticieni, practicieni și industria de apărare navală;
- Formarea de ofițeri specializați în concepte emergente precum Manned-Unmanned Teaming (MUM-T), combatere A2/AD și protecția infrastructurii subacvatice critice;
- Integrarea activă în rețelele de cercetare și inovare NATO și UE.
Această școală ar putea constitui un centru regional de excelență în doctrină maritimă emergentă, cu impact pe termen lung asupra securității colective în regiune.
Recomandări trans regionale
Adoptarea unui cadru de cooperare navală extinsă NATO–UE–parteneri riverani
Marea Neagră, Marea Mediterană și Marea Baltică se constituie ca zone interdependente de securitate maritimă. Înființarea unei Platforme Maritime Triregionale NATO–UE–Parteneri pentru Flancul Estic Se recomandă înființarea unei Platforme Maritime Triregionale care să conecteze doctrinele navale și inițiativele de răspuns rapid între statele membre și partenere ale NATO cu deschidere la Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Mediterană. Această platformă ar urmări:
- Alinierea doctrinară și operațională a forțelor navale din România, Bulgaria, Polonia, Turcia, Italia, Grecia și Croația, în colaborare cu partenerii estici strategici – Ucraina și Georgia.
- Interoperabilitate extinsă între forțele navale și civile (coaste, porturi, armată, administrație maritimă), cu accent pe reziliența infrastructurii critice, supravegherea combinată (C4ISR), schimbul de informații și controlul traficului maritim strategic.
- Instruire comună și schimb de date în timp real, prin exerciții tactice și campanii de simulare cibernetică și hibridă, în coordonare cu NATO Allied Maritime Command (MARCOM) și Agenția Europeană de Apărare (EDA).
- Sprijinirea securității colective printr-o rețea regională de centre de excelență navale, inclusiv un posibil Centru pentru Operațiuni Maritime Asimetrice la Constanța.
- Complementaritatea forțelor disponibile pentru acțiuni comune axate pe misiune.
Această inițiativă ar contribui la întărirea coeziunii pe flancul estic și la consolidarea arhitecturii de securitate maritimă într-o eră marcată de război hibrid, competiție strategică și insecuritate energetică regională.[10]
Crearea unei Rețele Europene de Apărare a Infrastructurii Critice Maritime (RE-AICM)
În sfera vulnerabilităților accentuate ale infrastructurii maritime critice în Europa – precum conductele de gaze, cablurile de comunicații submarine, platformele offshore și nodurile logistice navale – devine esențială constituirea unei Rețele Europene de Apărare a Infrastructurii Critice Maritime (RE-AICM). Această rețea ar funcționa ca un mecanism coordonat de supraveghere, protecție, răspuns rapid și schimb de informații, integrând resursele statelor membre, agențiilor europene și actorilor industriali strategici.
Inspirată din inițiativele existente la nivel NATO și UE pentru protejarea cablurilor submarine în Atlanticul de Nord și Marea Nordului – precum NATO’s Critical Undersea Infrastructure Coordination Cell sau cooperarea bilaterală dintre Regatul Unit, Norvegia și Germania – RE-AICM ar urma să extindă acest cadru operațional în spațiul maritim al Uniunii Europene, cu accent pe:
- Monitorizarea și protejarea infrastructurilor critice maritime prin platforme comune de inteligență artificială, sateliți, nave și drone maritime;
- Implementarea unor standarde comune de reziliență pentru operatorii privați și publici implicați în gestionarea infrastructurilor;
- Realizarea unor exerciții periodice de interoperabilitate între marinele naționale, agențiile de protecție civilă și autoritățile portuare;
- Crearea unei celule europene de răspuns la incidente maritime (EU-MAR-CERT) pentru detectarea, analizarea și contracararea atacurilor cibernetice sau fizice asupra infrastructurilor.
Propunerea contribuie la consolidarea autonomiei strategice europene și se aliniază priorităților UE privind securitatea energetică, apărarea comunicațiilor digitale și protejarea lanțurilor de aprovizionare maritime.
Sprijinirea dezvoltării unei „flote digitale” în spațiul extins al Mării Negre
În geopolitica marcată de agresiunea militară rusă și de reconfigurarea echilibrului strategic în regiunea Mării Negre, devine urgentă tranziția către o „flotă digitală”, capabilă să funcționeze autonom, eficient și interconectat în medii complexe și contestate. Această flotă digitală ar integra:
- Drone navale de patrulare și atac, capabile să opereze în condiții de negare a accesului (A2/AD);
- Vehicule subacvatice autonome (AUV) pentru detecția minelor marine, spionaj electronic și recunoaștere în zone greu accesibile;
- Sisteme AI de analiză în timp real a traficului maritim și a semnăturilor acustice subacvatice, cu rol de avertizare timpurie și răspuns decizional asistat;
- Capabilități C4ISR integrate (comandă, control, comunicații, calculatoare, informații, supraveghere și recunoaștere) în arhitectura defensivă a UE și NATO.
Statele riverane Mării Negre, precum România și Turcia, împreună cu Polonia (ca actor regional cu experiență în dezvoltarea tehnologică militară și parteneriate transatlantice), trebuie să acționeze ca nuclee de inovație și experimentare operațională pentru implementarea acestei noi paradigme navale. Inițiativa ar putea fi susținută de fonduri europene (ex. European Defence Fund, PESCO) și parteneriate cu industria de apărare, inclusiv prin implicarea unor actori strategici precum MBDA, Rheinmetall, Havelsan sau companii emergente din domeniul roboticii și inteligenței artificiale.
Este o direcție strategică ce va permite regiunii Mării Negre să iasă din paradigma vulnerabilității și să devină un laborator de inovare militară maritimă la nivel european, consolidând capacitatea de descurajare și răspuns rapid în fața amenințărilor hibride.
Proliferarea amenințărilor hibride și al utilizării sistematice a tacticilor de negare strategică de către Federația Rusă în spațiul Mării Negre, impune consolidarea interoperabilității doctrinare între forțele navale aliate și partenere din regiune. O soluție viabilă constă în înființarea unui Centru Regional de Pregătire pentru Război Maritim Hibrid (CRPRMH), cu sediul propus în Constanța, România – port cu relevanță geostrategică și infrastructură militară deja parțial adaptată la cerințele NATO, capabil să dezvolte:
- Module de instruire comună în război electronic, tactici de bruiaj și neutralizare a comunicațiilor inamice;
- Cursuri aplicate privind utilizarea dronelor navale și aeriene în misiuni de recunoaștere, supraveghere și atac de precizie;
- Simulări avansate de operațiuni amfibii și debarcare rapidă, cu accent pe cooperarea interarme;
- Pregătire specializată pentru detectarea, neutralizarea și eliminarea minelor maritime, inclusiv cu ajutorul sistemelor robotice autonome și semi-autonome;
- Exerciții comune de tip table-top și live, coordonate cu experți din centre de excelență NATO și instituții militare europene.
CRPRMH ar putea fi dezvoltat în sinergie cu inițiativele existente, precum Centre of Excellence for Countering Hybrid Threats (Helsinki) și NATO Maritime Interdiction Operational Training Centre (Creta), dar ar răspunde specific nevoilor de adaptare la războiul maritim hibrid în contextul pontic.
Prin funcționarea sa, centrul ar contribui nu doar la creșterea capacității de reacție comună, ci și la formarea unui corp comun de cunoaștere și practică operațională în spațiul euroatlantic, consolidând legătura strategică între flancul estic și structurile centrale ale NATO.
Forțele Navale Române trebuie să adopte o strategie coerentă de modernizare, fundamentată pe lecțiile relevante ale războiului ruso-ucrainean și calibrată în funcție de dinamica geopolitică actuală a flancului estic al NATO. Această strategie nu poate fi una reactivă sau fragmentară, ci trebuie să fie multidimensională, integrativă și orientată pe termen lung.
Posibile abordări pentru Forțele Navale Romane-Multidimensionalitate strategică
Războiul din Marea Neagră a demonstrat că proiecția de putere navală nu mai depinde exclusiv de tonaj, blindaj sau armament, ci de fuziunea capacităților tradiționale cu tehnologii emergente. Putem vedea spre exemplificare utilizarea dronelor navale de către Ucraina a evidențiat importanța sistemelor autonome în conflictele maritime contemporane. Prin urmare, FNR trebuie să-și extindă doctrina dincolo de abordările clasice, asumând mize în domenii precum:
- Războiul electronic (EW) și apărarea cibernetică navală;
- Sisteme autonome și drone maritime, inclusiv cu posibilitatea de operare de la bordul navelor;
- Inteligența artificială aplicată în ISR și analiza traficului maritim;
- Operațiuni maritime distribuite și tactici de dispersie activă.
Ne aflăm în fața unei noi paradigme ce impune o cultură instituțională care să integreze atât inovația tehnologică, cât și adaptabilitatea doctrinară.
Integrare aliată și civil-militară
Niciun stat riveran nu poate gestiona singur complexitatea amenințărilor maritime moderne. România trebuie să continue integrarea completă a FNR în rețelele C4ISR NATO, dar și să participe proactiv la dezvoltarea capabilităților regionale integrate, în special cu Turcia și Polonia. Se impune consolidarea cooperării civil-militare, atât în domeniul apărării porturilor și infrastructurii logistice, cât și în ceea ce privește gestiunea resurselor maritime critice. Modelele de reziliență testate în Norvegia, Polonia sau Regatul Unit demonstrează că o strategie maritimă națională eficientă este una interinstituțională și bazată pe scenarii realiste de răspuns rapid.[11]
Proiecție pe termen lung și reziliență structurală
FNR are nevoie de o viziune coerentă pe termen lung, în care proiectele de achiziție, formare, doctrină și infrastructură să fie corelate și secvențiate logic. Planurile recente ale României de a achiziționa noi nave de război pentru a-și consolida flota în Marea Neagră subliniază importanța unei astfel de viziuni. Corvetele multifuncționale, corvetele ușoare, submarinele, dronele navale sau capabilitățile EW nu trebuie văzute ca achiziții izolate, ci ca părți ale unui ecosistem naval coerent și resilient. Avem în vedere:
- Reformarea învățământului militar naval printr-o școală de doctrină hibridă și inovare;
- Participarea Forțelor Navale dar și a șantierelor navale la proiectele inițiate de UE cum ar fi proiectul ”Corveta de patrulare europeană” ;
- Investiții în infrastructura dual-use (Mangalia, Constanța Sud);
- Un cadru legislativ și bugetar predictibil, care să permită implementarea graduală a noii arhitecturi navale.
Momentul actual este unul decisiv pentru viitorul maritim al României. Transformarea Forțelor Navale nu este doar o necesitate militară, ci un imperativ strategic ce va determina capacitatea statului român de a acționa ca furnizor de securitate în Marea Neagră și garant al flancului estic în deceniile următoare.
Argument central:
„NATO nu apără ce un stat membru nu este pregătit să apere singur.”[12]
În ultimii treizeci de ani, dezvoltarea Forțelor Navale Române a fost profund marcată de o percepție doctrinară specifică perioadei post-aderare la NATO, caracterizată printr-o abordare minimalistă, de natură defensivă, care a privilegiat ideea că apartenența la alianța Nord-Atlantică echivalează automat cu securitatea garantată a spațiului maritim național.
Acest model a dependenței strategice aproape exclusive de NATO a condus, inevitabil, la o subfinanțare cronică a componentei navale românești, la stagnarea programelor de modernizare și la neglijarea construirii unor capabilități proprii de descurajare și proiecție navală[13].
Evenimentele desfășurate în regiunea extinsă a Mării Negre în perioada 2022–2025 – generate de războiul ruso-ucrainean – au demonstrat cu o claritate incontestabilă că supraviețuirea unui stat riveran în fața unei amenințări militare directe nu poate depinde exclusiv de solidaritatea aliată, ci de propriul nivel de pregătire, de capabilități adaptate noilor forme de conflict și de existența unei forțe navale credibile, capabile să genereze costuri inacceptabile oricărui potențial agresor. Mai mult, doctrina NATO însăși, implicit, confirmă acest adevăr strategic: Alianța este puternică în măsura în care fiecare membru este el însuși puternic, pregătit și capabil să reziste până la activarea deplină a mecanismelor colective de apărare[14]. Prin urmare, se impune o schimbare de paradigmă în planificarea și dezvoltarea Forțelor Navale Române, de la un model de prezență simbolică sau pur defensivă, către un model de forță descurajanta, adaptabilă, operaționalizată pe conceptul de Sea Denial (negarea accesului maritim), capabilă să protejeze interesele maritime naționale și să contribuie activ la securitatea flancului sud-estic al NATO.
În această nouă paradigmă, achiziția in prima faza a navelor de patrulare offshore (OPV), împreună cu dezvoltarea capabilităților de război asimetric și de luptă în mediu hibrid, nu mai reprezintă simple opțiuni de modernizare, ci devin elemente esențiale ale unei arhitecturi strategice de descurajare activă, adaptate noilor realități geopolitice și doctrinare din Marea Neagră.
Concluzie strategică
România trebuie să devină în Marea Neagră ceea ce Polonia a devenit pe flancul terestru estic NATO:
Un stat pivot de reziliență, capabil să susțină singur primele 7-10 zile de conflict naval, să blocheze, să întârzie, să lovească și să transforme orice tentativă de agresiune într-un cost strategic inacceptabil.
Acesta este viitorul forțelor navale inteligente, moderne si descurajante pentru un eventual agresor.
„În absența unei Strategii Naționale de Securitate Maritimă clar definite, orice dezvoltare a capabilităților navale riscă să rămână fragmentară, reactivă și lipsită de viziune integratoare.”
România este astăzi singurul stat riveran NATO din Marea Neagră care nu deține o strategie națională dedicată securității maritime — în sensul larg, interinstituțional și trans-sectorial al conceptului.
În contextul dinamic și profund volatil al securității regionale din bazinul extins al Mării Negre, România se confruntă cu o provocare fundamentală: lipsa unei viziuni strategice unitare și oficial asumate privind propriul spațiu maritim.
Dacă în trecut această absență putea fi, poate, justificată de relativa stabilitate a mediului regional și de apartenența la arhitecturile colective de securitate (NATO și UE), conflictul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei în 2022 a invalidat definitiv paradigma așteptării pasive și a dependenței exclusive de garanțiile aliatului strategic.
Astfel, devine nu doar oportună, ci stringent necesară, elaborarea și adoptarea unei Strategii Naționale de Securitate Maritimă a României — înțeleasă nu ca un document tehnic marginal, ci ca un cadru integrator fundamental al politicilor de securitate, apărare, economie maritimă și reziliență națională.
Mai mult decât atât, analiza conflictului naval contemporan a demonstrat că spațiul maritim nu mai este delimitat strict de operațiunile navale clasice, ci se extinde asupra unei arii largi de interese și responsabilități strategice, între care se disting: protecția infrastructurii energetice offshore, securizarea zonelor economice exclusive, libertatea de navigație, apărarea comunicațiilor submarine, controlul traficului maritim strategic și prevenirea amenințărilor hibride.
O Strategie Națională de Securitate Maritimă ar permite României nu doar o corectă dimensionare a propriilor capabilități navale (inclusiv integrarea urgentă a navelor OPV), ci și o coerentă articulare a relației interinstituționale între structurile militare, civile și economice implicate în gestionarea spațiului maritim.
Prin adoptarea unei asemenea Strategii, România ar putea depăși condiția de actor maritim exclusiv geografic, asumându-și statutul de actor strategic real în Marea Neagră — un stat capabil să-și apere interesele vitale și să contribuie activ și credibil la arhitectura de securitate colectivă a NATO și a Uniunii Europene.
În absența unei astfel de viziuni, dezvoltarea Forțelor Navale Române riscă să rămână un efort fragmentar, reactiv și lipsit de proiecție strategică pe termen lung.
Prin urmare, se impune ca fundament doctrinar și operațional următorul adevăr strategic:
Fără o Strategie Națională de Securitate Maritimă, România rămâne un actor maritim geografic, dar nu strategic.
[1] Discutie despre aceasta posibila solutie au fost mediatizate.
[2]NAT Defence College, ‘Strategic Adaptation in the Black Sea Basin’, Research Paper No. 218, 2024.
[3] RAND Corporation, ‘The Future of Naval Warfare: Autonomy, AI, and Asymmetry’, Santa Monica, 2022.
[4] Apariția riscurilor în Delta Dunării, zona Insulei Șerpilor și în proximitatea infrastructurii offshore justifică în mod clar necesitatea OPV-urilor
[5] Naval News, ‘OPV Programs in Europe: Trends and Perspectives’, 2023.
[6] Centre for European Policy Analysis, ‘Black Sea Security after Ukraine War’, 2024.
[7] Institut Français des Relations Internationales, ‘European Naval Strategies in a New Era’, 2023.
[8] Exercitiu de expermentare a noilor sisteme fara pilot si tehnologii
[9] https://www.enisa.europa.eu/topics/eu-incident-response-and-cyber-crisis-management/eu-cyclone
[10] Atlantic Council Task Force on Black Sea Security. “A Security Strategy for the Black Sea.” Atlantic Council, 15 decembrie 2023. Accesat la 5 aprilie 2025. https://www.atlanticcouncil.org/in-depth-research-reports/report/a-security-strategy-for-the-black-sea/.
[11] “Criza ruso-ucraineană (2021–2022).” Wikipedia: Enciclopedia liberă. Ultima modificare: [data ultimei modificări]. Accesat la 5 aprilie 2025. https://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_ruso-ucrainean%C4%83_(2021-2022).
[12] doctrină implicită a apărării colective credibile
[13] Cristian Barbu, Forțele Navale ale României post-2004: Realități și perspective, Editura Militară, 2021
[14] NATO Defence College, Strategic Adaptation in the Black Sea Basin, Research Paper No. 218, Roma, 2024.