CĂTRE O ASIGURARE A SECURITĂȚII MARITIME ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE

CĂTRE O ASIGURARE A SECURITĂȚII MARITIME ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE-Autor: Dr.. Aurel POPA[1]

Articol aparut in Studiu FSM: Reziliența maritimă a României în era amenințărilor hibride și importanța unei strategii de securitate maritimă

Cu o suprafață de peste 400.000 km², Marea Neagră reprezintă una dintre cele mai importante zone geopolitice ale lumii. Situată la granița dintre Europa și Asia, această regiune este împărțită între șase state: Turcia, România, Bulgaria, Ucraina, Rusia și Georgia. Poziția strategică a Mării Negre a făcut ca această regiune să fie în centrul unor interese geopolitice și economice majore, precum și a unor probleme de securitate.

În contextul regional al Mării Negre, Turcia rămâne un actor-cheie. Statul turc are cel mai mare litoral la Marea Neagră și este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țărilor din regiune. De asemenea, Turcia are o influență majoră asupra securității din regiune, fiind membru al NATO și al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)^[2].

Rusia este, de asemenea, un actor important în regiunea Mării Negre. Statul rus deține cel mai mare număr de nave și baze navale în Marea Neagră, ceea ce îi conferă o prezență puternică în regiune. De asemenea, Rusia are o influență puternică asupra politicilor din această regiune, în special în ceea ce privește conflictele din Ucraina și Georgia.

Uniunea Europeană (UE) și NATO sunt, de asemenea, implicate în regiunea Mării Negre. UE are o politică de vecinătate puternică și promovează cooperarea cu statele din regiune prin intermediul Parteneriatului Estic^[3]. NATO, prin „NATO Maritime Command”^[4], își propune să asigure securitatea în zona Mării Negre.

Regiunea Mării Negre se confruntă cu o serie de provocări de securitate, inclusiv amenințări la adresa securității energetice, traficului de droguri, contrabandei și terorismului. În plus, conflictele militare din Ucraina și Georgia au afectat stabilitatea regională și au atras atenția comunității internaționale.

De asemenea, regiunea Mării Negre a devenit un punct fierbinte în ceea ce privește securitatea cibernetică. În ultimii ani, mai multe atacuri cibernetice îndreptate împotriva țărilor din regiune au fost atribuite Rusiei. În 2020, a fost raportat că o grupare de hackeri din Rusia a efectuat un atac cibernetic asupra Ucrainei, care a afectat aproximativ 20.000 de conturi de e-mail^[5].

Aceste atacuri cibernetice și amenințările la adresa securității cibernetice reprezintă o problemă tot mai mare în regiunea Mării Negre, în special în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina. În urma acestor incidente, guvernele din regiunea Mării Negre și partenerii lor internaționali au început să acorde o atenție mai mare securității cibernetice și să ia măsuri pentru a proteja infrastructura critică și informațiile sensibile

Regiunea Mării Negre este una dintre cele mai importante zone geopolitice ale lumii, deoarece se află la intersecția a trei continente și este locul unde se întâlnesc interesele multiplelor puteri regionale și mondiale. De aceea, securitatea în această regiune este esențială pentru stabilitatea întregii zone euroasiatice și pentru securitatea internațională.

În ultimii ani, securitatea în regiunea Mării Negre a devenit o problemă tot mai importantă, datorită mai multor factori, inclusiv tensiunilor politice și militare.

Raportul “The Black Sea: Great Power Competition and Hybrid Threats” publicat de think-tank-ul Atlantic Council în 2021, arată că regiunea Mării Negre a devenit o zonă de competiție acerbă între Rusia și NATO, iar în ultimii ani au avut loc incidente militare, inclusiv interceptări de avioane și nave de luptă. În plus, raportul evidențiază amenințările hibride, inclusiv campaniile de dezinformare și atacurile cibernetice care sunt utilizate pentru destabilizarea regiunii^[6].

Marea Neagră este o cale importantă de transport pentru mărfuri și energie. Este o zonă cheie pentru exportul de petrol și gaze naturale din Rusia și alte țări din Asia Centrală către Europa, precum și pentru transportul de produse manufacturate și alte bunuri din Europa către Asia și Orientul Mijlociu. Orice întrerupere sau conflict în această regiune ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei globale, inclusiv asupra aprovizionării cu energie și produse manufacturate.

Este evident că securitatea în regiunea Mării Negre are o importanță crucială pentru stabilitatea zonei eurasiatice și pentru securitatea internațională. Într-o lume în care amenințările hibride și atacurile cibernetice sunt tot mai prezente, statele și organizațiile internaționale trebuie să coopereze în mod strâns pentru a preveni și contracara aceste amenințări.

Marea Neagră are o importanță strategică majoră pentru NATO și UE. Câteva dintre țările de la Marea Neagră sunt membre NATO, iar unele dintre ele au un parteneriat special cu Alianța. Această regiune oferă oportunități importante pentru NATO și UE de a-și consolida prezența în această zonă, de a consolida parteneriatele cu țările din această regiune, de a-și promova valorile și interesele, de a răspunde la provocări și amenințări, cum ar fi terorismul, extremismul, crizele umanitare sau conflictele. În acest sens, asigurarea securității în regiunea Mării Negre reprezintă un aspect vital al politicii de securitate și apărare a NATO și UE.

Istoria securității în regiunea Mării Negre

Epoca sovietică și post sovietică

Regiunea Mării Negre, cu o istorie bogată și diversă, a fost mereu o zonă de interes strategic pentru puterile din Europa și Asia. Istoria securității în această regiune a fost marcată de două epoci importante: epoca sovietică și post sovietică.

Perioada sovietică a fost caracterizată de o puternică prezență militară a Uniunii Sovietice în regiunea Mării Negre. Bazele militare sovietice din Crimeea, Georgia, Ucraina și alte locuri au asigurat o prezență puternică și influență în regiune. În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică și NATO și-au disputat controlul asupra Mării Negre, iar aceasta a devenit un teatru important pentru operațiunile navale și aeriene.

În perioada post sovietică, regiunea Mării Negre a fost martora unor schimbări semnificative. După destrămarea Uniunii Sovietice, statele din regiune și-au căutat propriile identități și interese de securitate. Odată cu formarea CSI (Comunitatea Statelor Independente), a fost creată o structură de securitate regională care a implicat multe dintre statele din regiune, cu excepția Georgiei și Ucrainei. În plus, au fost stabilite relații cu organizații internaționale precum NATO și UE.

Cu toate acestea, problemele de securitate din regiune nu au dispărut odată cu sfârșitul Războiului Rece și începutul perioadei post sovietice. Regiunea a fost martora unor conflicte armate majore, cum ar fi războaiele din Transnistria^[7], Abhazia^[8] și Osetia de Sud^[9], care au avut un impact semnificativ asupra securității și stabilității regionale. În plus, alte probleme de securitate, cum ar fi terorismul, traficul de droguri și de persoane, au continuat să afecteze regiunea.

Războaiele din Balcani și impactul asupra regiunii

Desfășurarea războaielor din Balcani a avut un impact semnificativ asupra regiunii Mării Negre. Aceste conflicte au fost caracterizate prin intervenția străină și destabilizarea politică, economică și socială a țărilor implicate. Regiunea Mării Negre a fost afectată în principal de următoarele trei aspecte:

• refugiații și migrația – războaiele din Balcani au dus la o creștere semnificativă a numărului de refugiați și imigranți în țările vecine. Aceste persoane au căutat adăpost și siguranță în regiunea Mării Negre, unde s-au stabilit în diferite zone ale acesteia. În special, Ucraina și Bulgaria au fost țările care au primit cel mai mare număr de refugiați din Balcani;
• traficul de arme și contrabanda – în timpul războaielor din Balcani, traficul de arme a fost o sursă importantă de finanțare pentru grupurile de combatanți și organizațiile teroriste. În acest context, Marea Neagră a devenit o cale importantă de transport pentru aceste arme și alte produse de contrabandă. Acest trafic de arme^[10] a avut un impact negativ asupra securității și stabilității regionale, deoarece a alimentat conflictele și violența în alte zone;
• cooperarea regională – războaiele din Balcani au afectat în mod direct și indirect cooperarea regională și integrarea economică în regiunea Mării Negre. De exemplu, statele din regiune au fost obligate să cheltuiască resurse semnificative pentru a face față problemelor provocate de refugiați și imigranți. În același timp, traficul de arme și contrabanda a subminat eforturile de cooperare și coordonare între țări.

Criza din Ucraina și implicarea Rusiei

În ultimele trei decenii, Rusia a utilizat regiunea Mării Negre ca pe o zonă tampon împotriva Occidentului, menținând controlul asupra acesteia prin intermediul unor conflicte prelungite, precum cele din Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia și Osetia de Sud. Aceste conflicte au fost menite să împiedice influența Occidentului în această regiune cheie.

Rusia și-a intensificat agresiunea, culminând cu anexarea Crimeii în 2014 prin intervenție militară. Această acțiune a reprezentat un punct de cotitură pentru NATO și Statele Unite, care au trebuit să reevalueze poziția lor în regiune.

NATO a răspuns la această nouă provocare prin transformarea poziției sale de la una defensivă la una descurajatoare, extinzându-și capacitatea de reacție și consolidându-și operațiunile regionale în ceea ce privește logistica, personalul și tehnologia. Această nouă abordare a permis NATO să fie pregătită să acționeze rapid în cazul unor noi agresiuni rusești.

În același timp, Statele Unite au propus și au plasat în cele din urmă un scut antirachetă în România și Polonia, ceea ce a devenit un pilon important al securității regionale. Scutul antirachetă a fost conceput pentru a proteja Europa împotriva amenințărilor balistice din Orientul Mijlociu, dar și pentru a descuraja agresiunea rusă.

Cu toate acestea, unele țări europene s-au opus inițial instalării scutului antirachetă, invocând riscul de a inflama tensiunile cu Rusia. Acest lucru s-a schimbat însă în momentul în care agresiunea Rusiei a devenit clară și iminentă, iar țările europene au realizat că trebuie să coopereze cu Statele Unite și NATO pentru a-și proteja securitatea regională.

NATO și Statele Unite au depus eforturi semnificative pentru a întări flancul nordic al Alianței în ultimii ani. Această zonă include țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania) și Polonia, care se simțeau vulnerabile în fața agresiunii ruse.

În 2016, NATO a decis să desfășoare patru batalioane multinaționale^[11] în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia pentru a oferi o prezență militară mai puternică în regiune. Aceste batalioane sunt conduse de diferite națiuni ale Alianței și sunt compuse dintr-un număr de aproximativ 1.000 de soldați. În plus, NATO a crescut nivelul de pregătire și exerciții în regiune și a îmbunătățit infrastructura pentru a permite o desfășurare mai rapidă a trupelor și a echipamentelor în caz de nevoie.

Statele Unite au jucat, de asemenea, un rol important în întărirea flancului nordic al Alianței. În 2017, Statele Unite au inaugurat o nouă bază militară permanentă în Polonia, găzduind aproximativ 4.500 de soldați americani. În plus, Statele Unite au efectuat exerciții militare comune cu țările baltice și Polonia și au furnizat echipament militar avansat, cum ar fi sistemele de apărare antirachetă și tancuri Abrams.

De asemenea, Statele Unite și-au intensificat investițiile în capacitatea de apărare a Poloniei, inclusiv prin implementarea unei inițiative de securitate regională denumită Inițiativa celor Trei Mări, care include și alte țări din Europa Centrală și de Est. Această inițiativă urmărește să îmbunătățească infrastructura regională și să consolideze cooperarea în materie de energie și securitate.

Inițiativa celor Trei Mari (The Three Seas Initiative)^[12] este o platformă de cooperare regională între statele din zona centrală și de est a Europei, care include 12 țări membre ale Uniunii Europene: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Conceptul a fost lansat în 2015 de către președinții Poloniei și Croației, cu scopul de a dezvolta cooperarea economică, energetică și de transport între statele membre și de a reduce diferențele economice și de dezvoltare între acestea și statele din vestul Europei.

Inițiativa se concentrează pe proiecte de conectivitate regională, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de transport și energie, dezvoltarea pieței digitale, precum și dezvoltarea sectorului de cercetare și inovare.

Implementarea conceptului este coordonată de un Secretariat al Inițiativei celor Trei Mări, care se află în Polonia și care organizează anual un summit al liderilor din cele 12 țări membre. În plus, Inițiativa colaborează cu alte organizații regionale, precum Uniunea Europeană și NATO, pentru a sprijini dezvoltarea și securitatea regiunii.

Eforturile de întărire a flancului nordic și a celui sud-estic al NATO au avut ca obiectiv consolidarea securității și stabilității în aceste regiuni strategice pentru alianță. În timp ce ambele regiuni se confruntă cu amenințări și provocări unice, există diferențe semnificative în abordarea și implementarea eforturilor de întărire a acestora.

Una dintre abordările posibile este implicarea directă cu zonele de conflict din regiune, în detrimentul unei perspective internaționale a acestora. Aceasta implică analizarea particularităților locale și a interdependențelor regionale, pentru a dezvolta soluții mai specifice și adaptate la situația concretă din fiecare zonă.

Romania a militat permanent in ultimii cinci ani pentru o atenție sporită și o întărire semnificativă a flancului de sud est al NATO scoțând în evidență importanța strategică a Mării Negre unde vulnerabilitățile își spun acum cuvântul. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este în fond un război maritim.

Războiul din Ucraina a condus la o redescoperire a importanței strategice a Mării Negre și a dimensiunii regionale a securității, stabilității și dezvoltării sale economice în timp de război și pace. Tocmai acest aspect regional trebuie să fie luat în considerare de factorii de decizie în timp ce dezvoltă strategii de gestionare a conflictului și a consecințelor acestuia.

NATO și UE nu au reușit să dezvolte o strategie comună pentru Marea Neagră din cauza divergențelor de interese ale statelor membre și a percepțiilor diferite asupra amenințărilor. Acest lucru a fost un pas greșit costisitor, deoarece a permis Rusiei să își extindă influența și să destabilizeze regiunea prin sprijinirea separatismului din Ucraina.

Războiul din Ucraina este o reamintire brutală a importanței strategice a regiunii și a necesității unei abordări regionale pentru a asigura stabilitatea și dezvoltarea acesteia. În prezent, este esențial să se dezvolte o strategie coerentă și comună pentru Marea Neagră, care să ia în considerare interesele tuturor statelor membre și să se concentreze pe garantarea securității energetice a Europei, pe promovarea cooperării economice și pe prevenirea conflictelor.

Amenințările la adresa securității regionale. Confruntările geopolitice dintre Rusia și Occident

Rusia consideră Marea Neagră ca o zonă de interes strategic și de securitate națională. În această zonă, Rusia a avut o prezență puternică timp de secole, iar această prezență a fost întărită în era sovietică, când flota rusă a Mării Negre a devenit cea mai mare flotă militară din regiune. În prezent, flota rusă din Marea Neagră are o importanță strategică semnificativă, deoarece asigură accesul Rusiei la Mediterană și la restul lumii.

Pe de altă parte, SUA și UE văd Marea Neagră ca o zonă strategică importantă în legătură cu securitatea energetică și transportul de bunuri. Marea Neagră are o importanță crucială pentru transportul de mărfuri, fiind legată de porturile din Europa de Sud-Est, inclusiv cele din România și Bulgaria, și de cele din Orientul Mijlociu. În plus, resursele energetice din Marea Neagră sunt considerate de către statele din regiune ca fiind critice pentru securitatea energetică a Europei.

În ultimii ani, tensiunile dintre Rusia și Occident au crescut, iar regiunea Mării Negre a devenit un loc important în acest conflict. Rusia a efectuat acțiuni militare provocatoare, cum ar fi interceptarea navelor NATO și ale altor țări, precum și exerciții militare semnificative în zonă. Aceste acțiuni au crescut îngrijorarea SUA și a altor țări NATO în legătură cu securitatea regiunii Mării Negre.

 Extremismul și terorismul

În ultimii ani, problema extremismului și terorismului în regiunea Mării Negre a devenit din ce în ce mai preocupantă, deoarece grupări teroriste precum ISIS sau Al-Qaida încearcă să-și extindă influența și să recruteze membri în această zonă.

O sursă importantă de extremism și terorism în regiunea Mării Negre este peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014. Grupurile separatiste pro-ruse și organizațiile teroriste, cum ar fi Hizb ut-Tahrir,^[13] au început să fie active în Crimeea după anexarea rusă și au început să recruteze membri pentru a-și atinge scopurile. De asemenea, mai mulți susținători ai organizațiilor teroriste precum ISIS și Al-Qaida au fost arestați în Crimeea în ultimii ani.

În ultimii ani, Hizb ut-Tahrir a fost supus unor măsuri de securitate din partea unor guverne, în special din țările din regiunea Mării Negre, datorită presupusei sale legături cu terorismul și extremismul islamic. În anul 2003^[14], guvernul rus a interzis organizația Hizb ut-Tahrir, considerând-o o organizație teroristă și a declanșat o campanie de represiune împotriva membrilor săi. De asemenea, au fost raportate arestări ale membrilor Hizb ut-Tahrir în Ucraina, Georgia și alte țări din regiune.

În anul 2018, autoritățile din Crimeea au organizat mai multe raiduri în care au arestat mai mulți susținători ai organizației Hizb ut-Tahrir, acuzându-i de implicare în “activități teroriste”. De asemenea, există rapoarte care indică faptul că organizația Hizb ut-Tahrir ar fi activă în alte zone din lume, inclusiv în regiunea Mării Negre.

În Turcia, atacurile teroriste au crescut în ultimii ani, iar grupările teroriste cum ar fi ISIS și PKK continuă să fie active în regiune. Acest lucru a dus la o mai mare securitate la frontierele terestre și maritime ale Turciei, iar autoritățile turce au întărit controalele de securitate în porturile și aeroporturile din regiunea Mării Negre.

În plus, există îngrijorări cu privire la posibilitatea ca grupurile teroriste să folosească coridoarele de trafic de droguri și de ființe umane în regiunea Mării Negre pentru a-și finanța activitățile teroriste.

Traficul de droguri și contrabanda în Marea Neagră: amenințări la adresa securității regionale

Marea Neagră, situată în regiunea strategică a Europei de Est, este supusă unor provocări semnificative în ceea ce privește securitatea. Pe lângă amenințările tradiționale precum conflictele geopolitice și instabilitatea regională, un alt aspect preocupant este traficul de droguri și contrabanda. Aceste activități ilicite aduc prejudicii economiilor, sănătății publice și stabilității sociale a țărilor riverane Mării Negre.

 În ultimii ani, producția și tranzitul de droguri din Afganistan, precum opiumul și heroina, au înregistrat o creștere semnificativă. Rutele terestre și maritime din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, care trec prin regiunea Mării Negre, sunt folosite pentru a transporta drogurile către piețele europene. De exemplu, traficanții utilizează adesea porturile ucrainene sau bulgărești pentru a introduce heroina în Europa de Vest.

Rutele maritime din America de Sud către Europa trec prin acest bazin, iar traficanții de droguri folosesc adesea nave comerciale, ambarcațiuni mici sau chiar submarine artizanale pentru a evita detecția autorităților.

Contrabanda cu țigări reprezintă una dintre cele mai răspândite activități ilegale în regiune. Țigările de contrabandă sunt aduse din Ucraina, Moldova sau Rusia și sunt vândute pe piața neagră, generând pierderi semnificative pentru bugetele statelor riverane.

 Comerțul ilegal cu animale și plante protejate este, de asemenea, o problemă în regiunea Mării Negre. Unele specii de animale sau plante rare sunt capturate sau tăiate ilegal, iar produsele rezultate sunt vândute pe piața neagră, contribuind la degradarea biodiversității și la pierderea patrimoniului natural al regiunii.

În anul 2019^[15], autoritățile ucrainene au realizat o captură semnificativă de droguri în portul Odessa. Au fost descoperite aproximativ 7.5 tone de cocaină într-un container provenind din America de Sud. Aceasta a fost una dintre cele mai mari capturi de cocaină din istoria Ucrainei și a evidențiat implicarea Mării Negre în rutele de trafic de droguri.

În anul 2021^[16], autoritățile bulgare au efectuat o operațiune de amploare împotriva traficanților de droguri din regiunea Mării Negre. Au fost confiscate cantități semnificative de heroină, cocaină și marijuana, iar mai multe persoane implicate în rețelele de trafic de droguri au fost arestate. Această operațiune a demonstrat persistența traficului de droguri și necesitatea unei cooperări strânse între statele riverane pentru combaterea acestui fenomen.

În anul 2018, agențiile de aplicare a legii din România și Bulgaria au colaborat pentru a destructura o rețea internațională de trafic de droguri care opera în regiunea Mării Negre. Au fost confiscate cantități semnificative de droguri, inclusiv cocaină și heroină, iar membrii rețelei au fost arestați. Această acțiune a evidențiat cooperarea regională în combaterea traficului de droguri și necesitatea unor eforturi concertate pentru a face față acestei amenințări comune.

In anul 2021^[17] o tona si jumătate de heroina a fost descoperita in Portul Constanta. Drogurile erau disimulate în containere cu materiale de construcții care au circulat pe ruta Iran-România, având ca destinație finală țări din vestul Europei.

Aceste exemple ilustrează faptul că traficul de droguri în regiunea Mării Negre rămâne o problemă actuală și că autoritățile din țările riverane trebuie să intensifice eforturile de combatere a acestui fenomen, inclusiv prin consolidarea cooperării regionale și internaționale.

Grupurile teroriste și extremiste pot obține finanțare prin intermediul traficului de droguri și contrabandei. De exemplu, există cazuri în care organizații teroriste precum ISIS au fost implicate în traficul de droguri din Afganistan prin intermediul rutelor Mării Negre, utilizând banii obținuți pentru finanțarea activităților lor teroriste.

Unele grupări separatiste din regiunea Mării Negre au obținut resurse financiare și logistice prin intermediul traficului de droguri și contrabandei. Aceste resurse le permit să întreprindă acțiuni destabilizatoare și să alimenteze conflictele regionale. De exemplu, în regiunea transnistreană din Moldova se știe că traficul de droguri și contrabanda contribuie la finanțarea și susținerea separatismului.

Abordări și strategii pentru asigurarea securității în regiunea Mării Negre

Consolidarea securității regionale în Marea Neagră prin cooperare și parteneriate strategice

Securitatea la Marea Neagră reprezintă o preocupare comună pentru statele riverane și pentru comunitatea internațională. Cooperarea internațională și dialogul diplomatic sunt instrumente esențiale în asigurarea stabilității și securității regionale. Prin consolidarea parteneriatelor strategice, schimbul de informații, dialogul politic și diplomația preventivă, se pot construi baze solide pentru promovarea securității, stabilității și cooperării în regiunea Mării Negre. Este esențial ca statele riverane să continue să colaboreze în vederea identificării și gestionării eficiente a amenințărilor comune, iar comunitatea internațională să sprijine aceste eforturi prin intermediul angajamentului diplomatic și cooperării în domenii cheie, astfel încât regiunea Mării Negre să rămână o zonă securizată și prosperă.

Consolidarea securității regionale prin cooperare și parteneriate strategice în regiunea Mării Negre poate fi realizată prin diverse mecanisme și inițiative. Iată câteva exemple relevante:

• NATO și Parteneriatul pentru Pace (PfP) – statele riverane Mării Negre, precum Bulgaria, România și Turcia, sunt membre ale NATO, iar altele, cum ar fi Ucraina și Georgia, fac parte din Parteneriatul pentru Pace. Acestea beneficiază de sprijin și asistență în domeniul securității din partea aliaților NATO și participă la exerciții militare comune și activități de instruire;
  • membrii Inițiativei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) colaborează în domenii precum securitatea regională, dezvoltarea infrastructurii, energie, transport, turism și protecția mediului;
  • Grupul de acțiune împotriva Crimei organizate transfrontaliere (Black Sea Group)^[18] – acest grup reunește agenții de aplicare a legii din statele riverane Mării Negre, pentru a combate crimele transfrontaliere, inclusiv traficul de droguri, contrabanda și corupția. Membrii grupului își împărtășesc informații și bune practici, coordonează operațiuni comune și sprijină schimbul de experți;
  • exerciții militare și operațiuni navale comune – statele riverane Mării Negre, în colaborare cu partenerii internaționali, desfășoară exerciții militare și operațiuni navale comune pentru a îmbunătăți interoperabilitatea și capacitatea de reacție în caz de criză sau conflict;
  • statele riverane Mării Negre desfășoară dialoguri politice și consultări bilaterale pentru a aborda problemele de securitate regională și pentru a promova înțelegerea comună. Acestea pot include discuții privind gestionarea crizelor, dezvoltarea economică și investițiile în infrastructură.

Prin intermediul acestor exemple de cooperare și parteneriate strategice, se urmărește consolidarea securității regionale și promovarea stabilității în regiunea Mării Negre. Aceste mecanisme permit statelor riverane să colaboreze, să-și împărtășească expertiza și să răspundă împreună la provocările de securitate, contribuind astfel la asigurarea unui mediu sigur

UE promovează dialogul politic și diplomația în regiunea Mării Negre, facilitând negocieri și consultări între statele riverane și partenerii internaționali. Prin intermediul reprezentanților săi și a instituțiilor europene, UE sprijină abordarea cooperativă a problemelor de securitate și medierea conflictelor.

UE acordă asistență financiară și sprijin în domeniul dezvoltării economice, infrastructurii și securității energetice în statele riverane ale Mării Negre. Prin intermediul instrumentelor de asistență și programele specifice, UE stimulează cooperarea regională și promovează dezvoltarea durabilă în regiune.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV)^[19] are un obiectiv clar în ceea ce privește securitatea și stabilitatea în vecinătatea estică a UE, inclusiv în regiunea Mării Negre. Prin intermediul PEV, UE sprijină reformele politice, consolidarea instituțiilor și modernizarea securității în statele partenere.

UE promovează coordonarea acțiunilor de securitate în regiunea Mării Negre prin intermediul Misiunilor și Operațiilor comune ale Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC)^[20]. Acestea pot include monitorizarea situației de securitate, dezvoltarea capacităților de apărare și gestionarea crizelor.

Misiunile și operațiile comune ale PSAC pot implica o gamă largă de activități, cum ar fi monitorizarea respectării acordurilor de pace, asistența la reforma sectorului de securitate, antrenamentul și instruirea forțelor de securitate locale, gestionarea crizelor umanitare sau evacuarea civililor în situații de urgență. Aceste acțiuni sunt desfășurate în diferite regiuni ale lumii și pot fi adaptate în funcție de specificul fiecărei situații.

Misiunile și operațiile comune ale PSAC sunt realizate prin cooperarea între statele membre ale UE și implică resurse umane, financiare și tehnologice din partea acestora. Ele sunt coordonate de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), care este instituția responsabilă de planificarea, implementarea și monitorizarea acestor acțiuni.

Un exemplu de misiune a PSAC este Misiunea Europeană de Asistență pentru Siguranța în Mali (EUCAP Sahel Mali)^[21], care are ca obiectiv sprijinirea autorităților maliene în consolidarea capacităților de securitate și guvernare. Aceasta implică furnizarea de asistență tehnică și consultanță în domeniul securității, precum și dezvoltarea instituțiilor responsabile cu aplicarea legii și justiției în Mali.

Misiunea de Consiliere a UE în Ucraina (EUAM Ukraine) și Misiunea de Monitorizare a UE în Georgia (EUMM Georgia) sunt două misiuni civile desfășurate de Uniunea Europeană în aceste țări, cu scopul de a sprijini și de a consolida procesele democratice, statul de drept și reformele în domeniul securității.

EUAM Ukraine a fost înființată în 2014 ca răspuns la cererea Ucrainei de sprijin în reforma sectorului de securitate și în procesele de consolidare a statului de drept. Misiunea își propune să ofere asistență și consiliere autorităților ucrainene în domenii precum managementul civil al sectorului de securitate, respectarea drepturilor omului, reforma poliției, lupta împotriva corupției și consolidarea justiției.

Prin intermediul expertizei și experienței oferite de experții internaționali, EUAM Ukraine lucrează în strânsă colaborare cu instituțiile ucrainene pentru a îmbunătăți capacitatea și eficiența acestora în domeniul securității și justiției. Misiunea promovează, de asemenea, valorile democratice, respectarea drepturilor omului și buna guvernare în Ucraina.

EUMM Georgia a fost lansată în 2008 ca răspuns la conflictul dintre Rusia și Georgia. Misiunea are rolul de a monitoriza situația de securitate și de a promova stabilitatea în regiunea ocupată Abhazia și regiunea ocupată Tskhinvali (Osetia de Sud), precum și în zonele adiacente.

EUMM Georgia este formată din observatori internaționali care monitorizează situația pe teren, facilitează dialogul și contribuie la consolidarea încrederii între părți. Misiunea are, de asemenea, un rol important în facilitarea accesului umanitar și a libertății de circulație în regiunile afectate de conflict.

Scopul general al EUMM Georgia este de a contribui la soluționarea pașnică a conflictului și la respectarea integrității teritoriale a Georgiei, promovând valorile europene și cooperarea regională.

Astfel, UE are un rol activ în promovarea securității regionale în Marea Neagră prin intermediul diplomației, sprijinului financiar, coordonării acțiunilor de securitate și promovării valorilor și normelor europene. Prin aceste eforturi, UE contribuie la consolidarea stabilității și dezvoltării durabile în regiune.

Consolidarea securității pe termen lung în regiunea Mării Negre: Propuneri și recomandări

Pentru a consolida și mai mult securitatea regională în Marea Neagră, Uniunea Europeană (UE) ar putea adopta următoarele măsuri suplimentare:

• intensificarea sprijinului pentru reformele în domeniul securității – UE poate continua să ofere asistență tehnică și financiară pentru consolidarea capacităților de apărare și securitate în statele riverane Mării Negre. Aceasta poate include modernizarea și profesionalizarea forțelor de securitate, îmbunătățirea infrastructurii de securitate și facilitarea schimbului de informații;
  • consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice – datele și infrastructura digitală devin tot mai vulnerabile în era digitală, iar amenințările cibernetice pot afecta securitatea regională. UE ar trebui să consolideze cooperarea cu statele riverane și partenerii internaționali în domeniul securității cibernetice, promovând schimbul de bune practici, dezvoltarea capacităților și întărirea protecției cibernetice;
  • susținerea reformelor instituționale și a statului de drept – consolidarea statului de drept și a instituțiilor democratice este esențială pentru securitatea regională. UE ar trebui să continue să sprijine și să monitorizeze reformele instituționale, promovând transparența, responsabilitatea și respectarea drepturilor omului în statele riverane.

UE poate intensifica parteneriatele și dialogul regional cu organizațiile și statele din regiunea Mării Negre, inclusiv cu Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), Inițiativa celor Trei Mări și partenerii NATO. Prin intermediul acestor parteneriate, se pot dezvolta proiecte comune, se poate promova schimbul de informații și se poate întări cooperarea în domeniul securității.

UE poate continua să acorde sprijin financiar și tehnic pentru proiecte de dezvoltare regională în regiunea Mării Negre. Aceste proiecte pot viza infrastructura de transport, energie și comunicații, facilitând conectivitatea și integrarea economică regională. Prin promovarea dezvoltării durabile și creșterii economice, se poate contribui la consolidarea securității și stabilității în regiune.

Prin adoptarea acestor măsuri suplimentare, UE ar putea juca un rol mai activ în asigurarea securității regionale în Marea Neagră și în promovarea stabilității, cooperării și dezvoltării durabile în regiune.

NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) ar putea lua în considerare următoarele acțiuni pentru a contribui mai mult la asigurarea securității în regiunea Mării Negre:

• NATO ar putea crește prezența militară în regiunea Mării Negre prin desfășurarea mai multor exerciții și prezența maritimă, precum și prin rotirea periodică a forțelor în bazele din statele riverane. Aceasta ar demonstra angajamentul NATO față de securitatea regiunii și ar consolida descurajarea împotriva potențialelor amenințări fata de statele din regiune;
  • NATO ar putea spori cooperarea cu statele riverane Mării Negre, prin consolidarea parteneriatelor și dialogului politic. Aceasta ar include promovarea schimbului de informații, exerciții comune și consolidarea capacităților de apărare și securitate ale acestor state. NATO ar putea oferi asistență tehnică și consultanță pentru dezvoltarea infrastructurii de securitate și consolidarea instituțiilor de apărare și ordine publică; Deși in acest moment Rusia este exclusa din ecuația parteneriatului, într-un viitor în care Rusia va înceta să mai fie un stat agresor se vor găsi soluții viabile.
  • având în vedere importanța securității cibernetice în era digitală, NATO ar trebui să acorde o atenție sporită consolidării capacităților de apărare cibernetică în regiunea Mării Negre. Aceasta ar include sprijinirea dezvoltării capacităților naționale de apărare cibernetică, schimbul de informații și bune practici, precum și organizarea exercițiilor și pregătirii comune în acest domeniu;
  • NATO ar trebui să continue să promoveze dialogul și diplomația ca mijloace de soluționare a disputelor și tensionărilor din regiunea Mării Negre. Aceasta poate include facilitarea negocierilor și medierea în conflicte, promovarea dialogului politic între statele riverane și sprijinirea inițiativelor de construire a încrederii și de dezvoltare a relațiilor bilaterale și regionale.

Aceste măsuri ar contribui la consolidarea prezenței și angajamentului NATO în regiunea Mării Negre și ar spori securitatea și stabilitatea în zonă.

Din perspectivă diplomatică, SUA ar trebui să-și concentreze politica în regiunea Mării Negre pe România, Bulgaria și Ucraina. România reprezintă cea mai bună opțiune pentru găzduirea tuturor forțelor NATO din această zonă, iar prin intermediul rețelei de canale Dunăre-Marea Neagră, permite transferul eficient de forțe, evitând astfel limitările mișcărilor navale impuse de Convenția de la Montreux.

Pentru a dezvolta o strategie eficientă pentru regiunea Mării Negre, este necesar să ne concentrăm asupra aspectelor maritime ale acestei zone. În acest sens, investițiile militare americane în porturile românești ar fi esențiale, cu un accent deosebit pe portul Constanța, dar și pe porturile dunărene precum Galați și Brăila. Alocarea de resurse semnificative pentru dezvoltarea forțelor militare  în regiunea Mării Negre ar fi, de asemenea, esențială. O atenție deosebită ar trebui acordată unităților de rachete antinavă, apărării aeriene și artileriei/rachetelor cu rază lungă, pentru a se asigura că se dispune de capacitatea de a răspunde rapid și eficient la orice provocare din partea Rusiei. În plus, SUA ar trebui să își dezvolte forțele de rotație permanentă în regiunea Mării Negre, ceea ce ar spori capacitatea de a efectua operațiuni de supraveghere, patrulare și intervenție în caz de necesitate. În concluzie, o strategie maritimă bine dezvoltată și implementată ar putea fi cheia pentru securitatea și stabilitatea Mării Negre și a regiunii înconjurătoare.

Convenția de la Montreux, care reglementează accesul navelor de război străine la Marea Neagră, impune o serie de restricții în acest sens. Cu toate acestea, din punct de vedere legal, există o posibilitate pentru SUA și alte state NATO de a desfășura  ambarcațiuni sub un deplasament de 1000 t  cu rachete antinavă cu rază lungă de acțiune, pe Dunare si canalul Dunăre-Marea Neagră, fără a încălca convenția de la Montreux. In general navele militare au un pescaj relativ mic. Spre exemplu corvetele au pana in 3 m iar navele purtatoare de rachete 2.5m. În acest sens, NATO si SUA ar putea lua în considerare dezvoltarea unei forțe, care să cuprindă nave rapide și eficiente cu rachete, special concepute pentru a contracara platformele rusești mari din Marea Neagră.

Această strategie ar oferi oportunitatea pentru SUA și statele NATO de a-și spori prezența militară în Marea Neagră și de a-și consolida poziția strategică în regiune. De asemenea, ar permite contracararea capacităților rusești din Marea Neagră, care ar putea reprezenta o amenințare pentru navele și interesele NATO din regiune.

În plus, această abordare ar oferi o soluție la restricțiile impuse de convenția de la Montreux, care limitează accesul navelor de război străine la Marea Neagră. În loc să se concentreze pe navele mari de război, care ar putea fi restricționate de convenție, SUA si statele NATO ar putea folosi nave mai mici,  mai manevrabile cu o putere de foc considerabila.

Senatorii Mitt Romney și Jeanne Shaheen au prezentat anul trecut proiectul de lege privind strategia Mării Negre. Acesta solicita guvernul SUA să creeze o strategie cuprinzătoare pentru Marea Neagră, care să includă mecanisme de implicare regională politică, militară și economică și un plan clar de contracarare a agresiunii Rusiei la Marea Neagră. O strategie coerentă la Marea Neagră ar recunoaște interesul SUA pentru Marea Neagră ca o poartă de acces către inima eurasiatică, ar identifica ca obiectiv crearea unei poziții maritime dominante la Marea Neagră în colaborare cu aliații și partenerii regionali americani, ar recunoaște rolul Ucrainei în o viitoare ordine a Mării Negre și să creeze o foaie de parcurs pentru viitoare acțiuni strategice la Marea Neagră. O strategie a Mării Negre potrivită scopului, mai simplu, ar oferi politicii SUA o coerență care îi lipsește în prezent.

Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat joi seara, 27 iulie 2023, legea privins autorizarea bugetului apărării SUA (Național Defense Authorization Act/NDAA. În cadrul NDAA, a fost aprobat și proiectul de lege Black Sea Security Act prin amendamentul introdus de senatorii Jeanne Shaheen și Mitt Romney.

“ Prin acest demers, Senatul Statelor Unute confirmă statutul Mării Negre de regiune de importanță geostrategică  critică și deschide calea unei noi ere a angajării SUA în zonă. De asemenea, Senatul american exprimă, în premieră, prin aprobarea legii menționate, susținerea puternică pentru un angajament comprehensiv al SUA în regiunea Mării Negre, împreună cu aliații și partenerii, în domenii strategice precum: securitatea și apărarea, economie, energie sau reziliență democratică.[22]  ”

O astfel de strategie ar oferi oportunitatea de a consolida prezența SUA în regiune și de a-și promova interesele într-un mod mai eficient. De asemenea, ar permite crearea unei rețele de alianțe și parteneriate care să contribuie la asigurarea stabilității și securității în regiune. În plus, prin elaborarea unei strategii specifice pentru Marea Neagră, SUA ar putea să-și manifeste angajamentul față de aliații lor regionali și să le ofere o direcție clară pentru acțiuni comune.

Siguranța și securitatea la Marea Neagră sunt subiecte de mare importanță pentru țările riverane, având în vedere poziția strategică a acestei zone și amenințările de securitate transfrontaliere precum traficul de droguri, contrabanda, corupția, terorismul și conflictele interne din regiune. Pentru a face față acestor amenințări, statele riverane și-au intensificat eforturile de cooperare și coordonare a politicilor lor de securitate.

Măsuri pe care ar trebui să le ia statele riverane pentru a consolida securitatea la Marea Neagră

Îmbunătățirea cooperării regionale: Statele riverane ar trebui să lucreze împreună pentru a dezvolta un plan de acțiune comun pentru securitatea Mării Negre. Acest plan ar putea include măsuri precum sporirea patrulelor navale și aeriene, împărtășirea de informații și creșterea capacității de intervenție în cazul unor amenințări.

Odată cu creșterea traficului maritim și a activității economice din zonă, devine din ce în ce mai importantă consolidarea capacității de monitorizare și control. Statele riverane ar trebui să dezvolte tehnologii avansate de monitorizare și să îmbunătățească capacitățile de control la frontiere și punctele de trecere a frontierei.

O comunicare eficientă și un schimb de informații între agențiile de securitate din regiune ar putea ajuta la prevenirea și combaterea amenințărilor la adresa securității. Statele riverane ar trebui să îmbunătățească cooperarea între agențiile lor de securitate și să împărtășească informații relevante cu privire la activitățile suspecte.

Cooperarea cu parteneri internaționali, precum NATO și Uniunea Europeană, este o modalitate eficientă de a consolida securitatea la Marea Neagră. Prin dezvoltarea de parteneriate strategice, statele riverane ar putea beneficia de expertiza și resursele acestor organizații în lupta împotriva amenințărilor la adresa securității.

În cazul apariției unor viitoare situații de criză în zonă, este important ca statele riverane să aibă capacități de intervenție rapidă pentru a asigura securitatea și stabilitatea.

În concluzie, elaborarea unei strategii pentru Marea Neagră este esențială pentru statele riverane, NATO, promovarea intereselor americane în regiune și pentru consolidarea poziției SUA în Eurasia. Acest document strategic ar trebui să ofere o direcție clară pentru acțiuni militare, economice și politice în colaborare cu aliații regionali, contribuind astfel la asigurarea stabilității și securității în regiune.

---

[1] Autor: Amiral (rtr) Dr. Aurel POPA, Forumul Securitatii Maritime, www.forumulsecuritatiimaritime.ro ., aurelpp5@gmail.com .

[2] Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCMN) este o organizație interguvernamentală formată din statele riverane ale Mării Negre și statele din regiunea Mării Negre. A fost înființată în 1992 și are sediul la Istanbul, Turcia. Scopul BSEC este de a promova cooperarea economică și comercială între statele membre și de a îmbunătăți nivelul de trai în regiune. Membrii organizației sunt Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia și Ucraina. De asemenea, organizația are patru țări observatoare: Austria, Germania, Italia și Polonia. https://www.mae.ro/node/51353 accesat 15.03.2023.

[3] Parteneriatul Estic este o inițiativă lansată de Uniunea Europeană în 2009, care are scopul de a consolida relațiile UE cu șase țări din Europa de Est și de Sud-Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea securității, consolidarea statului de drept și a instituțiilor democratice și promovarea cooperării economice și a reformelor. https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/eastern-partnership/eastern-partnership-policy-beyond-2020/ acesat 20.03.2023.

[4] Sediul NATO Maritime Command este situat în Northwood, o suburbie a Londrei, în Marea Britanie. Acesta este un comandament naval permanent al NATO, care este responsabil pentru planificarea și executarea operațiunilor navale ale NATO în diferite zone, inclusiv în Marea Neagră. Cu toate acestea, NATO Maritime Command poate desfășura operațiuni și misiuni în orice locație în care este necesară prezența sa. https://mc.nato.int/ accesat 20.03.2023.

[5] În 2020, au avut loc mai multe atacuri cibernetice asupra Ucrainei, inclusiv un atac cibernetic major care a vizat rețelele guvernamentale și instituțiile de securitate ale Ucrainei. Autoritățile ucrainene și experții în securitate cibernetică au identificat gruparea de hackeri responsabilă pentru acest atac drept “Fancy Bear” sau “APT28”, o entitate suspectată că are legături cu serviciile de securitate ruse. Surse: “Russian hackers suspected of targeting Ukraine again” publicat de BBC News pe 24 februarie 2020, “Cyber Security in the Black Sea Region” publicat de think-tank-ul NATO Defense College în 2020.

[6] “The Black Sea: Great Power Competition and Hybrid Threats”.

[7] Conflictul din Transnistria este unul dintre cele mai lungi și mai complexe conflicte din Europa de Est. El a început la începutul anilor ’90, când Republica Moldova a declarat independența de Uniunea Sovietică, iar mișcările secesioniste susținute de Rusia au început să ia amploare în regiunea Transnistria, situată în estul țării. Conflictul a dus la o luptă între guvernul de la Chișinău și forțele separatiste transnistrene sprijinite de Rusia.

[8] În cazul Abhaziei, conflictul a început la sfârșitul anilor ’80, când mișcările secesioniste susținute de Rusia au început să ia amploare în regiune. În 1992, a izbucnit un război între forțele georgiene și cele abhaze, iar conflictul a continuat până în 1994, când s-a încheiat un acord de încetare a focului. În 2008, a izbucnit un alt conflict militar între Georgia și Rusia, iar Abhazia și Osetia de Sud au declarat independența față de Georgia, ceea ce a dus la o escaladare a tensiunilor în regiune.http://www.scipio.ro/documents/173004/188849/12.+Enache+Tusa%2C+Focare+de+conflict+in+spatiul+caucazian .

[9] Osetia de Sud este o altă regiune separatistă din Georgia care a devenit subiectul unui conflict militar cu Rusia în anii ’90 și 2008. În 1991, a izbucnit un conflict între forțele georgiene și cele osete, iar conflictul a continuat până în 1992, când a fost semnat un acord de încetare a focului. În 2008, a izbucnit un alt conflict militar între Georgia și Rusia, iar Osetia de Sud a declarat independența față de Georgia.

[10] În 1992, o navă sub pavilion panamez, cunoscută sub numele de “Korsakov”, a fost interceptată de către autoritățile turcești în Marea Neagră. La bordul navei s-au găsit arme și muniție destinate forțelor sârbe din Bosnia, iar echipajul navei a fost arestat. “Turks seize arms ship bound for Bosnian Serbs”, publicat pe 21 mai 1992, The New York Times.

[11] În 2016, NATO a decis să creeze patru batalioane multinaționale în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, denumite Brigăzile de Luptă a Prezenței Avansate (Enhanced Forward Presence). Aceste batalioane au fost create ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și la creșterea preocupărilor privind securitatea în Europa de Est. Fiecare brigadă este formată din aproximativ 1.000 de militari, iar principalele lor misiuni sunt să asigure descurajarea și apărarea împotriva oricăror amenințări la adresa statelor NATO din regiune. Aceste batalioane sunt sub comanda NATO și sunt formate din forțe din diferite țări membre ale NATO. Site-ul oficial al NATO: https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_49287.htm.

[12] Inițiativa a fost lansată în 2015 de către președinții Poloniei și Croației și a fost extinsă ulterior, astfel încât acum include 12 țări membre: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Inițiativa a fost susținută și de către SUA, care au pledat pentru o mai mare cooperare în Europa Centrală și de Est. În 2019, SUA au organizat la București o întâlnire a Inițiativei celor Trei Mari, în cadrul căreia președintele american Donald Trump a pledat pentru investiții în regiune și pentru o cooperare sporită în domeniul energetic.

[13] Hizb ut-Tahrir (“Partidul Eliberării”) a fost fondat în anul 1953 în Iordania de către un judecător și teolog palestinian numit Taqiuddin al-Nabhani. El a creat organizația cu scopul declarat de a restabili Califatul Islamic și de a uni lumea musulmană sub un singur lider. Este important de menționat că Hizb ut-Tahrir este interzisă în mai multe țări, inclusiv Rusia, Germania, Turcia și țările din Asia Centrală, iar activitățile și scopurile sale sunt monitorizate atent de către autorități și organizații de securitate.

[14] https://newsmaker.ro/rusia-fsb-anunta-arestarea-a-noua-islamisti-din-cadrul-miscarii-islamiste-hizb-uttahrir/ consultata 20.03.2023.

[15] http://lyberti.com/captura-impresionanta-de-droguri-in-odesa-politistii-au-confiscat-75-tone-de-substante-narcotice/ accesat 02 03.2023 .

[16] https://ziare.com/europa/bulgaria/captura-impresionanta-de-droguri-in-bulgaria-400-kg-de-heroina-confiscate-in-portul-varna-1662670 accesat 02.03.2023.

[17] https://www.zdg.md/stiri/stiri-externe/video-captura-record-aproape-o-tona-si-jumatate-de-heroina-descoperita-in-portul-constanta/ accesat 02.03.2023.

[18] Grupul de Acțiune împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Black Sea Group) este o inițiativă regională de cooperare în domeniul combaterii criminalității organizate în regiunea Mării Negre. A fost înființat în anul 1996 și este format din statele riverane ale Mării Negre, inclusiv Albania, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia și Ucraina. Grupul de Acțiune împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere organizează întâlniri regulate în care reprezentanții statelor membre discută și coordonează acțiuni comune pentru a aborda problemele de securitate și criminalitate din regiunea Mării Negre.

[19] Politica Europeană de Vecinătate (PEV) este o politică externă a Uniunii Europene (UE) care vizează dezvoltarea relațiilor cu țările din vecinătatea sa imediată. A fost lansată în 2004 ca un cadru de cooperare și asistență pentru țările partenere din estul și sudul UE, cu scopul de a consolida stabilitatea, securitatea, prosperitatea și valorile democratice în aceste țări. În cadrul Politicii Europene de Vecinătate, UE colaborează cu 16 țări partenere, dintre care 12 se află în vecinătatea estică (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina), iar 4 se află în vecinătatea sudică (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Palestina, Tunisia). Politica Europeană de Vecinătate a evoluat de-a lungul timpului și a fost revizuită în anul 2015.     https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/170/politica-europeana-de-vecinatate Accesat la 06.03.2023.

[20] Operațiunile comune ale PSAC, au fost dezvoltate în cadrul Uniunii Europene (UE) într-o serie de etape și decizii luate în perioada 1999-2003. Ulterior, în anul 2003, a fost adoptată o decizie a Consiliului European prin care s-a creat o structură permanentă pentru conducerea operațiunilor militare și civile ale UE. Aceasta a dus la înființarea Misiunilor și Operațiunilor comune ale PSAC și a consolidat capacitatea UE de a acționa în domeniul securității și apărării în cadrul politicii externe și de securitate. De atunci, UE a desfășurat o serie de misiuni și operațiuni în diferite regiuni ale lumii, cum ar fi Africa, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu sau Marea Mediterană, în vederea promovării păcii, stabilizării și gestionării crizelor. Aceste acțiuni sunt coordonate de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și implică contribuția statelor membre ale UE în cadrul unor forțe militare și civile. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/159/politica-de-securitate-si-aparare-comuna accesat 14.03.2023.

[21] EUCAP Sahel Mali este o misiune civilă a Uniunii Europene care a fost lansată în anul 2014 în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC) a UE. Misiunea are ca scop sprijinirea și dezvoltarea capacităților instituționale ale forțelor de securitate din Mali, în special în domeniul gestionării crizelor și al reformei sectorului de securitate. https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2021/01/11/eucap-sahel-mali-mission-extended-until-31-january-2023-and-mandate-adjusted/ accesat 12.03.2023.

[22] Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.

Sharing is Caring:

Twitter 0

Copy 0