Mai pot „ învia” imperiile lumii ? –Autor Contraamiral (rz) PhD. Corneliu Bocai
Istoria a dovedit că imperiile au apărut, s-au extins, au dominat lumea ( de la un secol la zeci) iar în final s-au dezintergrat. Apariția lor a fost determinată, în principal, de cuceriri teritoriale, prin subjugarea popoarelor, prin supunere forțată sau chiar prin trădare.
Forța militară a fost elementul dominant, cel care a dus la apariția acestora. Aceasta a fost apoi, însoțită, de cele mai multe ori de răspândirea culturii în arealul cucerit( ex. Imperiul Roman, Otoman, Britanic….) profitând de nivelul avansat de civilizație dar și de lipsa de reacție din partea popoarelor cucerite.
Cele mai multe imperii au putut rezista secole la rând, datorită unei administrații eficiente (deși uneori dure ) a unei organizări durabile a activităților economice, a valorificării eficiente a resurselor naturale și umane găsite în acele teritorii, și de ce nu și a condițiilor de mediu prielnice dezvoltării activităților utile și necesare menținerii ocupației. Așa s-a întâmplat cu imperiile roman, macedonean, persan, chinez, habsburgic, austro-ungar, britanic, japonez..
Apare întrebarea firească, dacă astăzi mai pot apare astfel de imperii sau ceva asemănător? Răspunsul ar putea fi că azi nu trebuie să mai apară astfel de imperii, din simplul motiv că ele există! Evident nu sub forma cunoscută de istorie! Între timp lumea a evoluat, s-a supertehnologizat, s-a globalizat, au apărut alte forme și modalități de a domina un teritoriu (stat, zonă). Spun asta pentru că azi nu mai e nevoie să cucerești teritorii, să consumi resurse umane, materiale pentru administrarea lor! Dar atunci cum?
După exportul de comunism (în Europa, Africa, Asia, America Centrală) care a eșuat, a început (dacă nu cumva începuse chiar mai înainte) exportul de democrație, ca formă de progres și civilizație (ceea ce este adevărat comparativ cu cealaltă) sau mai bine zis impunerea acesteia cu forța, dictată de interesele marilor puteri, singurele în stare să impună așa ceva, folosind și susținând diferite metode, ce au dat impresia că sunt dorințele statelor respective (începând cu sprijinirea loviturilor de stat, a unor așa zise revolte unde SUA excelează). Dar și aici, în majoritatea cazurilor, eșecul și-a făcut simțită prezența (vezi cazurile Afganistan, Irak, Libia,Siria,Egipt…). Astăzi nu neapărat forța militară e cea care trebuie utilizată în a supune sau domina un stat. E de ajuns să controlezi un teritoriu din mai multe puncte de vedere, cum ar fi:
- economic, prin diverse companii, care acaparează și valorifică „mai eficient” resursele țării respective, care impun anumite forme de administrare, și stabilesc diferite politici economice, ce corespund intereselor lor și dau impresia țărilor respective că urmează calea dezvoltării și a democrației;
- politic, fie prin susținerea din umbră a unui candidat (sau partid) care de asemenea corespunde intereselor statului” protector” fie chiar prin implicarea și influențarea procesului electoral din țara respectivă;
- militar, prin intervenția (de cele mai multe ori acoperită) în sensul de a-i asigura securitatea și protecția poporului față de regimul ”nedemocratic”, dictatorial, din acea țară, și care îngrădește libertatea sub toate formele ei;
- propagandistic, folosind media, ca instrument de influențare și manipulare a populației în a-și detesta conducătorii, sistemul social și a prezenta democrația și beneficiile acesteia;
- financiar, prin acordarea de împrumuturi de către FMI sau BM, pentru dezvoltarea țării, cu dobânzi substanțiale, ce determină ca aceste țări să devină total dependente de aceste instituții financiare, pe o perioadă mare de timp.
La toate acestea asistăm astăzi, convinși de rolul benefic al acestor state și instituții „binevoitoare” și vedem (sau nu vrem să vedem) cum apar adevăratele „ imperii”, evident sub o altă formă, așa cum am arătat mai sus, dar care nu își arogă acest titlu. Ele nu se mai numesc imperii, pentru că nu cuceresc teritorii cu forța armelor, așa cum o făceau cu ceva zeci sau sute de ani în urmă, ci o fac cu „forța inteligenței și a diplomației”, așa cum acestea le percep a fi.
Recurg, totuși, la forța militară uneori la început, pentru a elimina forțele opozante dorinței celor puternici. Exemplele de azi în mod deosebit din Africa, Asia confirmă din plin acest lucru.Trebuie să admitem că democrația, chiar dacă este forma care asigură prosperitatea și libertatea, nu se poate instaura oriunde (nici chiar cu forța) mai ales în țările musulmane, unde nu a fost niciodată un asemenea regim și probabil nimeni nu poate garanta impunerea unui asemenea regim.
Așadar consider că și azi în secolul al- XXI-lea (pare paradoxal dar așa e) sunt „imperii” (deși nu se numesc în felul acesta) așa cum am încercat să le descriu sau unele care aspiră să domine o zonă, cum e cazul Chinei, în Asia de sud-est.
Am auzit vorbindu-se de „bolnavul Europei” (adică Imperiul Otoman ) de „axa răului” (Iran- Coreea de Nord) dar de „imperiul răului” încă nu am auzit, deși am bănui care ar fi acesta. Dar cine să-l numească așa ? Astăzi un mic conflict regional sau chiar local (chiar dacă nu mai are caracteristicile conflictului clasic) din cauza globalizării, are reverberații și urmări până la cele mai înalte sfere ale conducerii lumii. De aceea marile puteri încearcă să le rezolve prin mijloace pașnice, dar în interesul lor, având drept „siglă” sau slogan, impunerea democrației, făra a conta cum o face.
FORUMUL SECURITATII MARITIME