“ORBIREA MĂRII”

“ORBIREA MĂRII”– Editorial

Din punct de vedere științific, “Orbirea mării” este un fenomen meteorologic care apare atunci când vaporii de apă din mare se evaporă din mare și formează nori joși care reflectă lumina soarelui, împiedicând vizibilitatea asupra orizontului. Acest fenomen poate fi periculos pentru navigatorii, deoarece poate masca apropierea de uscat sau de alte obstacole.

Noțiunea de „orbire a mării” are o dezvoltare interesantă și o multiplicare în diverse domenii. În mod figurativ, expresia “orbirea mării” a fost adoptată pentru a analiza consecințele neglijării domeniului maritim, iar prin extensie este utilizat și în alte domenii precum cel al energiei spre exemplu, economiei, protecția mediului, dar și altele.

“Orbirea mării”, în mod figurat, se referă la incapacitatea de a vedea sau de a înțelege anumite probleme sau situații, cum ar fi cele legate de securitatea maritimă, protejarea mediului sau schimbările climatice. Aceasta poate fi cauzată de neglijență, ignoranță sau lipsa de interes sau de resurse pentru a aborda aceste probleme.

De exemplu, “orbirea mării” poate fi utilizată pentru a descrie lipsa de atenție acordată schimbărilor climatice și impactului lor asupra oceanelor sau pentru a descrie incapacitatea de a vedea riscurile la adresa securității maritime, cum ar fi pirateria sau terorismul maritim. „Orbirea mării” nu se limitează doar la circumstanțele unei țări.

În 2009, dependența de traficul maritim a provocat apariția expresiei, când factorii de decizie din Marea Britanie au fost catalogați ca suferind de „orbirea mării”, o acuzație fundamentată în legătură cu lipsa sesizării nevoilor de securitate, a vulnerabilităților privind întreruperea aprovizionării și o slăbire a forțelor sale navale. Un sondaj la nivel național efectuat de Seafarers UK în 2011 a sugerat că publicul britanic avea o ignoranță alarmantă cu privire la dependența insulei de mare și că „orbirea mării” era o „problemă uriașă”.[1]

Cu toate acestea, în 2017, un alt sondaj de opinie realizat de Camera de transport maritim din Marea Britanie a afirmat că „orbirea mării este un mit”[2].

Dincolo de „Orbirea mării” – o nouă agendă pentru studiile de securitate maritimă

În analiza următoare, căutăm să examinăm ascensiunea securității maritime în concept și practică. Susținem că evoluțiile din arena maritimă au fost analizate de diverse foruri internaționale, în studii de securitate și că este necesară o nouă agendă pentru studiile de securitate maritimă. Rămân totuși multe de studiat în viitor și trebuie oferită o direcție pentru cercetările viitoare.

Putem începe cu o discuție despre problemele și temele care cuprind agenda securității maritime, inclusiv modul în care aceasta a fost teoretizată în studiile de securitate până în prezent.

Primul argument este reprezentat de faptul că mediul marin trebuie înțeles ca parte a unui complex de securitate interconectat, care încorporează, de asemenea, conexiuni puternice între uscat și mare.

În al doilea rând, examinăm modalitățile în care actorii securității maritime au răspuns practic la aceste provocări, concentrându-ne pe problemele de conștientizare a domeniului maritim, coordonarea acțiunilor și operațiunile în domeniu.

În al treilea rând, ne referim la mecanismele prin care noua agendă de securitate maritimă este diseminată către actorii locali printr-un proces de guvernare descentralizată a securității. Ne concentrăm în special pe eforturile de a distribui cunoștințe și abilități actorilor locali prin consolidarea capacităților și reforma sectorului de securitate.

În concluzie, trebuie să subliniem provocările viitoare pentru studiile de securitate maritimă care decurg din aceste observații.

O lucrare din anul 1909, scrisă de Constantin Nic Păun, denumită „Misiunea marinei noastre”, abordează atât importanța domeniului maritim pentru state din punct de vedere economic, politic, cât și misiunile marinei pentru apărarea țării la frontierele maritime și fluviale. O urmare firească a fost lucrarea din domeniul literaturii militare a României referitoare la domeniul maritim, „Războiul pe Dunăre”, publicată în anul 1905, aparținând ofițerilor Eugeniu Botez (1877 – 1933) și Nicolae Kirițescu[3]. Putem spune că acestea au fost începutul preocupărilor României în domeniu.

Dar securitatea maritimă (SM) este una dintre cele mai recente completări în vocabularul securității internaționale. Creat inițial în anii 1990, conceptul SM a primit o atenție din ce în ce mai mare din cauza intensificării preocupărilor cu privire la terorismul maritim începând cu anul 2000, a creșterii pirateriei moderne în largul coastei Somaliei, dar și în alte zone, dar și a traficului de persoane, atât de actual în zilele noastre. Importanța tot mai mare din ultima perioadă a așa-numitei „economii albastre”, dar și problemele legate de protecția mediului maritim și gestionarea resurselor, au contribuit la creșterea interesului față de subiect.

Un număr semnificativ de state, dar și alți actori internaționali, plasează securitatea maritimă în primul rând pe agendele lor privind securitatea. Această prioritate se reflectă în mai multe strategii guvernamentale și interguvernamentale pentru securitatea maritimă publicate în ultimul deceniu, precum cele ale Statelor Unite, Regatului Unit, Franței, India, NATO, Uniunii Europene (UE) și Uniunii Africane (UA) – ca precum și în declarațiile multilaterale, cum ar fi declarația G7 privind securitatea maritimă, dar și în lucrările conferinței internaționale anuale Our Ocean[4] pe această temă.

Dacă securitatea maritimă a devenit o preocupare de bază în rândul actorilor importanți ai securității globale, nu același lucru se poate spune despre relațiile internaționale și studiile de securitate, unde studiul său este aleatoriu, în cel mai bun caz. Literatura existentă tinde să ia în considerare astfel de probleme în ceea ce privește anumite puncte geografice fierbinți și gestionarea amenințărilor specifice, cum ar fi pirateria maritimă în Africa de Est, rivalitatea strategică în Marea Chinei de Sud sau Arctica, crima organizată în Africa de Vest sau traficul de persoane în Africa de Sud și Marea Mediterană.[5]

Probleme precum securitatea porturilor, pescuitul ilegal sau infracțiunile de mediu au primit mai puțină atenție, iar conexiunile dintre toate aceste teme rămân puțin studiate. Alte surse subordonează evoluțiile pe mare unor teme mai largi din relațiile internaționale, cum ar fi politica Marilor Puteri, geostrategia sau construirea unui regim internațional[6].

Amplificarea agendei de securitate maritimă s-a reflectat într-un interes reînnoit în rândul analiștilor pentru problema ordinii pe mare într-o epocă a globalizării[7] și în semnificația sa crescândă în publicațiile naționale strategice, politice și doctrinare. S-a acordat mai puțină atenție domeniului maritim ca un factor al schimbării internaționale și al inovației în sine. Atenția acordată este importantă și una care riscă să ascundă modele noi și specifice în domeniile: relații internaționale, guvernare și ordine pe mare.

Susținem faptul că inițiativele și activitățile de securitate maritimă care au fost observate în ultimul deceniu necesită o tratare mai solidă a problemei în discuția academică. Este timpul ca disciplina să acorde mai multă atenție zonei maritime și să treacă dincolo de “orbirea mării”.

Trebuie făcute unele rezumări și generalizări ale observațiilor de bază cu privire la aceste dezvoltări și activități pe mare și de a sublinia modalitățile în care acestea necesită o cercetare mai profundă.

Este tot mai clară nevoia de a oferi noi direcții pentru studii viitoare de securitate maritimă, dar în același timp trebuie explorate provocările ridicate de fenomenele de securitate maritimă în discuții mai ample din cadrul studiilor de relații internaționale și de securitate.

Creșterea nevoii de securitate maritimă

De-a lungul istoriei omenirii, marea a fost privită ca o zonă de pericol și nesiguranță. Mările au fost prezentate în mod repetat ca „o sălbăticie nedorită și neprimitoare, unde pământul este un punct de referință liniștitor”[8].

Istoria umană poate fi interpretată ca o încercare de a stăpâni marea. Cu toate acestea, analizând literatura de specialitate, marea majoritate a analizelor istorice și politice descriu mările „fie ca fundalul scenei pe care se vede că se desfășoară acțiunea reală – adică pământul – sau… pur și simplu ca un mijloc de conexiune între activitățile care se desfășoară pe coaste și în interiorul acestora”[9].

Marea tinde să fie înțeleasă ca stadiu al proiecției puterii geopolitice, al războiului interstatal sau al disputelor militarizate, dar și ca o sursă de amenințări specifice precum pirateria sau ca un conector între state care permite diverse fenomene de la colonialism la globalizare.[10]

Aici apare contradicția între domeniul maritim, văzut ca fiind (în marea majoritate a sa) al tuturor și zonele de uscat, ca aparținând cuiva.

Teoretizarea securității maritime

În principal, securitatea pe mare a fost teoretizată și interpretată din puncte de vedere mai degrabă conservatoare, bazate pe teoria tradițională realistă sau liberalistă[11].

Evoluții teoretice mai recente, precum gândirea constructivistă sau studiile critice de securitate, au influențat cu greu dezbaterea.

În interpretarea realistă, mările sunt locul în care are loc rivalitatea dintre superputeri sau puteri regionale. Discuțiile recente s-au concentrat pe ascensiunea Chinei ca putere navală și pe „pivotul” asiatic al SUA, pe investițiile în capacitățile navale ale puterilor emergente sau pe competiția tot mai acerbă pentru resurse în Arctica.

Înțeles în general ca o sub-ramură a studiilor strategice, securitatea maritimă a fost mult timp abordată prin axarea pe interacțiunea internațională, influență și ordine pe mare.[12]

O astfel de activitate a fost localizată în primul rând în studiile geopolitice clasice ale relațiilor internaționale, cu accent pe istoric. Aici apare, ceea ce Bekkevold și Till numesc „de sus în jos” (și mai puțin „de jos în sus”), influențele structurale asupra ordinii internaționale pe mare, inclusiv „schimbări globale de putere, schimbarea percepțiilor amenințărilor, modernizarea navală și schimbările în capacitățile navale și aplicarea dreptului mării”.[13]

Interpretările liberale ale securității pe mare evidențiază ascensiunea diferitelor regimuri internaționale care guvernează activitățile pe mare și sugerează că mediul marin este din ce în ce mai supus unei forme de ordine publică colectivă și reglementări legale.

Perspectivele liberale au fost avansate în special în lucrările cercetătorilor în domeniul dreptului maritim.[14] Kraska și Pedrozzo, de exemplu, sugerează că în ultimii ani dreptul internațional „a evoluat dintr-un set de reguli menite să evite războiul naval prin menținerea puterilor maritime separate, către un nou cadru global conceput pentru a facilita cooperarea în domeniul securității maritime prin reunirea țărilor pentru a atinge obiective comune.”[15]

Chiar și așa, o astfel de activitate a avut tendința să se concentreze pe probleme de reglementare tehnică și drept internațional formal, mai degrabă decât pe guvernanța securității maritime definită mai larg. Ian Speller menționa faptul că „menținerea unei bune ordini pe mare nu a fost în mod tradițional supusă analizei teoretice în același mod ca activitatea de război sau chiar rolurile diplomatice”.[16]

Începând cu anii 1990, studiile critice de securitate, de exemplu sub forma teoriei securitizării sau abordarea securității ca practică, au influențat cu greu, cu puține excepții, dezbaterea privind securitatea pe mare.[17]

Conceptul de securitate maritimă, ca parte a securității în general, include dar nu se limitează la temele existente ale puterii maritime și dreptului maritim, fiind este un concept sintetizat relativ recent.

Dar în multe privințe, studiul mărilor a rămas considerabil în urma evoluțiilor din studiile generale de securitate. Accentul tradițional al acestei discipline a fost în mod obișnuit „lărgit” și „aprofundat” pentru a încorpora un set mult mai larg de probleme de securitate, domenii și activități, cel puțin de la începutul anilor 1990. Acestea au inclus așa-numitele „noi” probleme de securitate, cum ar fi terorismul, crima organizată transnațională sau degradarea mediului, care afectează o gamă variată de actori, inclusiv statul, dar fără a se limita la acesta, cu tendința tot mai mare de a lega securitatea de dezvoltare.

Calea către securitatea maritimă

Noțiunile extinse de securitate au început să capete o atracție consistentă, în mediul academic și politic, la începutul mileniului. De o importanță deosebită a fost raportul din 1998 al Comisiei Mondiale Independente pentru Oceane (Independent World Commission on the Oceans -IWCO). Publicat pentru a coincide cu Anul Internațional al Oceanelor al ONU, acesta a luat în considerare o serie de amenințări militare și non-militare la adresa ordinii internaționale pe mare, precum și modul în care guvernanța securității maritime ar trebui reconfigurată pentru a le aborda.[18]

Acest proces s-a dezvoltat în urma atacului reușit asupra navei USS Cole în portul Aden de către un grup extremist în 2000 și a atacurilor din 11 septembrie 2001, după care Statele Unite au început să acorde o atenție semnificativă dimensiunii maritime a națiunii și a securităţii. Astfel, guvernul SUA a publicat o Strategie Națională pentru Securitatea Maritimă (NSMS) în 2005, însoțită de opt planuri de sprijin pentru a aborda „amenințările și provocările specifice ale mediului maritim”.[19]

Strategia Națională pentru Securitate Maritimă a SUA (National Strategy for Maritime Security – NSMS) a fost unul dintre primele documente de acest gen care au conceput în mod explicit sfera maritimă ca un complex de securitate diferit. Strategia a pus un accent considerabil pe vulnerabilitățile maritime generate de terorism, inclusiv pe perspectiva unui atac terorist, fie pe mare, fie dinspre mare, dar și pe provocările securizării porturilor și zonelor de coastă împotriva incursiunii de materiale teroriste, inclusiv potențial arme de distrugere în masă (ADM). Măsurile de securitate maritimă aplicate ca urmare a atacului terorist din 11 septembrie 2001 au generat o largă analiză a organizării, alocării de forțe și a modalității de acțiune a forțelor și instituțiilor angrenate în securitatea maritimă a SUA, dar și cu o extensie în Marea Mediterană prin Operația „Active Endeavour”.

Cu toate acestea, ca și raportul IWCO, acesta a identificat și o serie de provocări mai ample de securitate maritimă. Acestea includ amenințarea pirateriei, exploatarea ilegală a resurselor maritime, contrabanda și criminalitatea și alte amenințări la adresa liberei circulații a comerțului maritim.[20]

Strategia Națională pentru Securitate Maritimă a SUA[21] a fost urmată de o serie de evoluții în strategia generală, care a plasat ordinea pe mare în centrul gândirii navale a SUA. De exemplu, conceptul „1000 Ship Navy”[22] (abandonat între timp) din 2005–2006 a început cu recunoașterea faptului că provocările securității maritime erau prea complexe și difuze pentru ca Statele Unite să le poată gestiona singură. În schimb, a avut în vedere ceea ce Peter Haynes a numit „o rețea globală de securitate maritimă care se auto-organizează, se auto-guvernează, care să coordoneze activitățile marinelor, pazelor de coastă și unităților de poliție ale națiunilor voluntare”.[23]

Această noțiune a fost controversată la acea vreme fiind împiedicată de suspiciunea unor motive ale Statelor Unite din partea unor potențiale state partenere și de controversele din cadrul Marinei SUA. Cu toate acestea, a indicat câteva tendințe viitoare importante, inclusiv dificultățile cu care se confruntă un singur stat, oricât de puternic ar fi, în gestionarea unui mediu de securitate maritimă difuz și complex și nevoia de relații de cooperare cu ceilalți în domenii de interes comun. De asemenea, a indicat o înțelegere mai largă și mai extinsă a puterii maritime a Statelor Unite.

În urma eforturilor SUA, o serie de strategii similare au fost adoptate și de alte națiuni și organizații internaționale. Dintre acestea, cele mai notabile sunt Strategia Maritimă a Alianței NATO (2011)[24/25], Strategia Națională pentru Securitatea Maritimă a Regatului Unit (2014[26] și 2022[27]), Strategia de Securitate Maritimă a UE (tot 2014[28]), Strategia Națională Franceză pentru Securitatea Zonelor Maritime (2015[29]) și Declarația G7[30] privind securitatea maritimă (tot 2015). În comun cu strategia SUA, aceste abordări se disting prin amploarea și ambiția lor. Acestea se străduiesc să conecteze diferite amenințări și riscuri maritime și urmăresc să ofere o prezentare cuprinzătoare sau holistică a provocărilor cu care se confruntă pe mare.

Astfel, Strategia de Securitate Maritimă a UE[31] conceptualizează securitatea maritimă ca „o stare de fapt a domeniului maritim global, în care dreptul internațional și dreptul național sunt aplicate, libertatea de navigație este garantată și cetățenii, infrastructura, transportul, mediul și resursele marine sunt protejate. În mod similar, Strategia Națională a Regatului Unit pentru Securitatea Maritimă se preocupă de „promovarea și protecția intereselor naționale ale Regatului Unit, în țară și în străinătate, prin gestionarea activă a riscurilor și oportunităților în și din domeniul maritim, pentru a consolida și extinde prosperitatea, securitatea și reziliența Regatului Unit și pentru a contribui la formarea unei lumi stabile”.

Fiecare dintre aceste strategii de securitate maritimă include o combinație diferită de accente, incluziuni și excluderi. Strategia NATO, de exemplu, acordă prioritate descurajării și apărării colective, alături de aspecte precum managementul crizelor și securitatea cooperativă și continuă să pună accent pe puterea navală „dură” alături de sarcini de securitate maritimă mai difuze. Strategia Regatului Unit, în schimb, nu considera „apărarea țărmului”, campaniile militare sau siguranța maritimă ca parte a atribuțiilor sale.

Strategia AIM 2050[32] a Uniunii Africane subliniază importanța resurselor maritime și a comerțului pentru securitatea și dezvoltarea economică a continentului, cu accent pe consolidarea capacităților în domenii inclusiv capabilitățile de pază de coastă și facilitățile portuare.

Chiar și așa, direcția generală a fiecăreia dintre aceste abordări este o încercare de a înțelege și de a se implica în arena maritimă ca un complex de securitate interconectat, mai degrabă decât ca o serie de amenințări sau provocări separate, recunoscând faptul că securitatea maritimă este o problemă colectivă de ordine politică, asupra căreia niciun actor nu poate exercita un control determinant.

Dimensiunile de bază ale securității maritime

Noile documente și studii strategice oferă considerații importante pentru oamenii de știință din domeniul studiilor de securitate cu privire la natura securității maritime.

În consecință, complexul contemporan de securitate maritimă este format din patru domenii, fiecare dintre ele încorporând o serie de preocupări transversale de securitate.

Primul dintre aceste domenii cuprinde ceea ce este cel mai bine considerat ca fiind o problemă de securitate națională, corespunzând în mare parte tradițiilor de lungă durată ale strategiei navale și puterii navale (domeniul militar).

Componenta de securitate națională a securității maritime implică dezvoltarea și aplicarea puterii navale, încorporând proiecția puterii militare și apărarea națiunii pe mare, precum și utilizarea navelor de război pentru a proteja rutele comerciale maritime și comerțul prin descurajare, supraveghere și interdicție.[33] Asemenea preocupări rămân actuale în multe părți ale lumii, mai ales în regiunile de rivalitate geopolitică actuală, cum ar fi Marea Chinei de Sud.

Un al doilea domeniu se adresează mediului marin. Aceasta include o gamă variată de probleme, cum ar fi poluarea marină, siguranța și reglementarea navelor, căutarea și salvarea maritimă, starea sănătății oceanelor, poluarea și impactul schimbărilor climatice.

Mediul marin este o preocupare similară de lungă durată în sfera maritimă, cu geneza sa în eforturile internaționale de reglementare a transportului maritim și a altor activități pe mare prin organizații interguvernamentale precum Organizația Maritimă Internațională (IMO) sau organisme de coordonare precum ONU Oceans.

Problemele de mediu marin se referă la securitatea maritimă în mai multe moduri. Ele reprezintă o manifestare a preocupărilor mai largi de securitate a mediului pe mare și în zonele de coastă. Ele privesc postura transportului maritim comercial ca o țintă potențială pentru criminalitate, terorism sau piraterie și ca mijloc pentru traficul de persoane, bunuri ilicite sau arme.[34]

Degradarea mediului cauzată de infracțiuni de pescuit sau alte infracțiuni de mediu, de asemenea, are potențialul pentru a spori nemulțumirile populațiilor de coastă și duce la instabilitate maritimă.

Problemele de mediu marin sunt strâns legate de un al treilea domeniu al dezvoltării economice. Așa-numitele preocupări ale „economiei albastre[35]” stau la baza o mare parte a agendei de securitate maritimă. Aproximativ 90% din comerțul global se face pe mare, iar resursele marine, cum ar fi pescuitul sau petrolul/gazele offshore, sunt active economice cheie.

Comerțul global poate fi amenințat de piraterie, criminalitate sau alte forme de perturbare maritimă, în timp ce protecția și dezvoltarea resurselor marine sunt adesea priorități centrale pentru statele de coastă.

Într-adevăr, este de remarcat în această privință faptul că strategia AIM 2050 a Uniunii Africane[36] plasează „creșterea albastră” în centrul narațiunii sale, în timp ce UE a elaborat propria strategie specifică de „creștere albastră” în 2012[37].

Un ultim domeniu abordează problemele securității umane, în sensul insecurității indivizilor și comunităților locale, precum și de cele care afectează statele. Problemele de securitate umană pătrund în mare parte din agenda securității maritime. Protecția și sustenabilitatea pescuitului, de exemplu, sprijină mijloacele de trai a milioane de oameni care trăiesc în regiunile de coastă, în timp ce aceleași grupuri sunt adesea cele mai vulnerabile la efectele negative ale schimbărilor climatice sau ale poluării maritime. Asemenea preocupări se referă nu numai la securitatea indivizilor și a comunităților de coastă, ci și la rolul insecurității umane în facilitarea apariției unor activități precum pirateria sau criminalitatea ca surse alternative de angajare în regiunile cu lipsuri economice semnificative.

Agenda de securitate maritimă ar putea avea patru caracteristici distinctive.

Prima dintre acestea este natura interconectată, uneori interdependentă, a provocărilor de securitate pe care le abordează securitatea maritimă.[38]

De exemplu, prăbușirea statului somalez în anii 1990[39] a lăsat regiunile de coastă deschise jefuirii din cauza pescuitului ilegal, nereglementat sau nedeclarat de către statele mai bogate, precum și la alte activități precum eliminarea nereglementată a deșeurilor toxice. Astfel de activități au exacerbat degradarea semnificativă a economiilor și a pescuitului local ca urmare a războiului și au creat un corp substanțial de tineri dislocați din punct de vedere social și economic, ale căror abilități primare „utile” erau legate de navigația prin pescuit sau violență prin conflict.[40]

Pirateria generată de Somalia a fost tolerată de comunitățile locale, datorită unei puternice sărăciri a populației. Ca o problemă de securitate, pirateria somaleză include astfel teme de securitate națională (forțe navale internaționale sub diverse forme), siguranța maritimă (siguranța și datoria de grijă față de echipajele navelor deturnate), dezvoltarea economică (protecția și dezvoltarea pescuitului) și securitatea umană (în rândul comunităților vulnerabile de coastă).

O a doua caracteristică a securității maritime este care se situează la limita sau la un pragul percepției acesteia. Majoritatea problemelor de securitate maritimă nu trebuie pur și simplu să fie înțelese și abordate doar ca probleme ale mediului marin. În schimb, ele sunt invariabil interconectate și cu provocările de pe uscat, așa cum ilustrează cazul pirateriei somaleze discutat mai sus.

Zonele de coastă, porturile și alte infrastructuri sunt parte integrantă a securității maritime și în alte moduri. Guvernarea eficientă și securitatea instalațiilor portuare sau offshore sunt adesea esențiale pentru gestionarea unor provocări precum contrabanda, jaful și corupția. Să nu uităm faptul că pirateria să terorismul sunt susținute și finanțate în primul rând pe uscat, unde se află conducerea acestora.

În al treilea rând, problemele de securitate maritimă transcend adesea granițele clare ale responsabilității guvernamentale sau ale competenței statului. Marea liberă este prin definiție un mediu transnațional, asupra căruia este împărțită suveranitatea și în care statul este doar un actor printre mulți alții.

În sfârșit, și prin extensie, securitatea maritimă este în mod inerent interjurisdicțională, sau cel puțin complexă din punct de vedere jurisdicțional[41].

La nivel internațional, pirateria în marea liberă a fost abordată în primul rând ca o problemă de aplicare a legii maritime, guvernată de dreptul maritim internațional. Cu toate acestea, acest lucru ridică o serie de întrebări cum ar fi cum ar trebui tratați suspecții de pirați capturați, inclusiv unde ar trebui judecați și potențial încarcerați.[42] Chiar și în apele teritoriale, pot exista suprapuneri semnificative sau tensiuni. Într-adevăr, este instructiv în această privință să considerăm că NSMS american a înlocuit ceea ce fusese anterior o serie de strategii separate la nivel departamental, inclusiv pe cele ale Departamentului de Apărare și ale Departamentului pentru Securitate Internă.[43]

Sfera maritimă este astfel înțeleasă din ce în ce mai mult ca o problemă complexă și holistică a securității, necesitând o coordonare extinsă la nivel internaţional, național, jurisdicțional și public-privat pentru a fi abordate eficient provocările pe care le prezintă. În practică, aceste provocări ale insecurității maritime generează noi forme de asociere, integrare și cooperare între actori.

Organizarea securității maritime și gestionarea complexității

La elaborarea strategiei sale de securitate maritimă, UE a efectuat un inventar al agențiilor relevante din cadrul organizației însăși și a membrilor săi. Acest exercițiu a identificat 383 de grupuri sau organizații care s-au ocupat de problema într-un fel sau altul, reflectând complexitatea mediului de securitate maritimă doar la nivel european.[44]

În mod similar, Grupul de Contact privind pirateria în largul coastei Somaliei (CGPCS) se confruntă cu provocarea de a reuni și coordona activitatea a peste 80 de state și 25 de organizații internaționale pentru a aborda pirateria în vestul Oceanului Indian[45].

Diversitatea organizațională și internațională a unor astfel de inițiative creează uneori probleme în domeniul securității maritime.

Acestea pot fi observate la trei niveluri: în primul rând, un nivel centrat pe producerea comună de cunoștințe; în al doilea rând, un nivel de coordonare axat pe elaborarea de scenarii comune pentru acțiune; și un nivel operațional care încorporează activități comune de securitate maritimă.

Conștientizarea domeniului maritim și nevoia de informații

La nivel de cunoaștere, inovarea în complexul de securitate maritimă poate fi observată într-o serie de noi mecanisme pentru producerea de cunoștințe despre mediul de securitate maritimă și dezvoltarea a ceea ce este adesea numit conștientizarea domeniului maritim (MDA) sau conștientizarea situației maritime.

Pentru a face acest lucru, ei utilizează o gamă largă de date, inclusiv urmărirea (voluntară) a mișcărilor navelor prin intermediul sistemelor de colectare a informațiilor, cum ar fi Sistemul de Identificare Automat (AIS) sau Single Windows, supraveghere activă prin patrule navale, recunoaștere aeriană, imagini prin satelit și sisteme radar, dar și colectarea și analiza datelor de la agențiile naționale și internaționale cu rol în securitatea maritimă, inclusiv autoritățile portuare, autoritățile vamale și de aplicare a legii.

MDA își propune să ofere o bază de date bogată de informații, adesea în timp real, în funcție de care activitățile de securitate maritimă — inclusiv inspecțiile navelor pe mare care pot fi planificate și direcționate, prin tehnici centralizate de extragere a datelor.

Ambițiile MDA sunt considerabile și depășesc cu mult supravegherea maritimă așa cum este înțeleasă în mod convențional. Se urmărește astfel înțelegerea efectivă a oricărui lucru asociat cu domeniul maritim care ar putea avea un impact asupra securității, siguranței, economiei sau mediului.

Astfel de aspirații necesită o cooperare transnațională semnificativă, precum și un angajament cu o gamă largă de actori substatali și privați. Alte inițiative exploatează oportunitățile oferite de noile tehnologii de comunicare și informare pentru a deschide noi canale de schimb de informații între actorii civili și militari, precum și între marinele sau navele națiunilor care ar putea fi în mod normal reticente să coopereze între ele. De exemplu, acțiunea internațională împotriva pirateriei în largul coastei Somaliei a fost facilitată de platforma de partajare a informațiilor Mercury[46], care permite diferitelor părți interesate — inclusiv marine naționale, misiunilor internaționale și centrelor civile de partajare a informațiilor — să comunice între ele prin text sincron. chat bazat pe chat, cu un flux live despre operațiunile navale și incidente de piraterie, oferind date în timp real tuturor actorilor participanți.

Abordarea organizațională

Pentru coordonare și guvernare este nevoie de instrumente simple și un răspuns coerent și eficient la complexitatea și legăturile instituționale inerente problemei securității maritime. Securitatea maritimă trebuie abordată într-un mod unitar, realizându-se conexiuni acolo unde acestea există și să evite acțiunile într-un domeniu care pot fi contraproductive pentru altele. Cu toate acestea, consolidarea capacității maritime trebuie făcută cu o corelare a eforturi similare pe uscat. Actorii naționali sau regionali pot fi sprijiniți și încurajați în gestionarea sectoarelor lor de securitate maritimă într-un mod adaptat și în cadrul unui model preferat de organizare. Aplicarea conceptului tinde să acorde preferință instituțiilor statului. Acolo unde astfel de instituții sunt slabe sau chiar inexistente, este necesară creșterea eficienței organizaționale.

Astfel, reforma organizațională se concentrează adesea pe probleme de profesionalizare în instituțiile de securitate, inclusiv definirea unor roluri și responsabilități organizaționale clare, dezvoltarea structurilor adecvate, dimensionarea și pregătirea resurselor umane pentru îndeplinirea acestor sarcini, stabilirea unor modele formale de planificare organizațională și implementarea acestora pe bază de standarde comune de bune practici.

Agenda securității maritime duce de fapt la noi forme de ordine internațională pe mare. Acest proces este pragmatic și progresiv, condus de inovație și schimbări în arena maritimă, mai degrabă decât de schimbări structurale mai ample în geopolitică sau reglementări internaționale.

Actorii internaționali dezvoltă răspunsuri practice la provocările specifice ale securității maritime. Acestea reflectă cerința de a coordona și integra cele patru domenii ale securității maritime – și anume: puterea maritimă, mediul marin, dezvoltarea economică și securitatea umană.

Ce trebuie făcut în viitor?

Înțelegerea securității maritime și a provocărilor structurale și practice pe care le ridică pentru modul în care este guvernată marea va necesita studii continue și aprofundate ale activităților și inițiativelor pe care actorii internaționali le întreprind pentru a face față elementelor cheie ale securității maritime. Aceasta implică extinderea dincolo de perspectiva teoretizării tradiționale realiste și liberale și utilizarea observațiilor oferite de noile studii de securitate în considerarea structurilor, practicilor și cunoștințelor normative.

Este necesar, păstrând în același timp cunoștințele studiilor privind puterea și dreptul maritim, să le conectăm la observații interdisciplinare, iar în special cinci domenii necesită o atenție suplimentară.

În primul rând, trebuie să înțelegem caracterul în schimbare al puterii maritime și modul în care aceasta este transformată prin conexiuni cu preocupările legate de mediul marin, economia albastră și securitatea umană, noul accent pus pe criminalitatea maritimă și aplicarea legii pe mare corelate cu utilizarea unei game complete de inovații practice, inclusiv tehnologie și practici informale.

În al doilea rând, trebuie să revizuim rolul regulilor formale și informale pentru guvernarea securității maritime și să fie examinat modul în care acestea sunt puse în aplicare prin operațiuni pe mare, noi mecanisme de coordonare juridică și consolidarea capacităților, luând în considerare creativitatea necesară pentru a gestiona complexitatea dreptului maritim.

În al treilea rând, trebuie să analizăm modalitățile în care modelele stabilite de cooperare internațională în domeniul securității – alianțe, operațiuni multinaționale și așa mai departe, ele devenind mai difuze, complexe și complementare, implicând o serie de parteneri naționali (uneori antagonici), dar și privați și alți actori nestatali, inclusiv companiile maritime, companiile de securitate private, comunitățile de pescuit și alte grupuri substatale.

În al patrulea rând, trebuie să acordăm mai multă atenție conexiunilor dintre uscat și mare, diferitelor forme de criminalitate maritimă și altor amenințări. Pentru ca aceste probleme să fie înțelese și ameliorate, studiile de securitate maritimă trebuie să includă un angajament mai susținut cu cauzele și interacțiunile lor pe uscat, precum și cu manifestările lor pe mare.

În al cincilea rând, trebuie să revizuim efectele structurale ale consolidării capacităților în sfera maritimă. În prezent, aceste inițiative rămân relativ imature în comparație cu cele de pe uscat și se simte nevoie unei împărtășiri sistematice a experienței.

Pe scurt, credem că este timpul ca studiile de securitate să treacă dincolo de orbirea mării și să recunoască domeniul maritim ca un subiect și instrument de schimbare și inovare în politica globală în ansamblu. Acest lucru va duce la o înțelegere mai pragmatică și mai relevantă a complexului de securitate maritimă, deschizând un mediu important de interacțiune internațională.

Analiză Forumul Securității Maritime

Bibliografie

https://www.maritimefoundation.uk/pubs/finding-a-cure-for-sea-blindness/ – accesat pe 30.01.2023
https://www.ukchamberofshipping.com/latest/opinion-poll-confirms-seablindness-myth/ – – accesat pe 01.02.2023
Marian Petcu, Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, ebook, Editura Polirom, București, 2013, p. 1874. (Achiziționată de pe: https://www.libris.ro/ebook-istoria-jurnalismului-din-romania-in-date-EPM978-973-46-3067-7–p12971798.html)
https://ourocean2022.pw/agenda/ – accesat pe 27 ianuarie 2023
China’s Naval Rise and the South China Sea: An Operational Assessment; https://www.researchgate.net/publication/251491166_China%27s_Naval_Rise_and_the_South_China_Sea_An_Operational_Assessment – accesat pe 28.01.2023
Levy, Jack S., and William R. Thompson. “Balancing on Land and at Sea : Do States Ally against the Leading Global Power?” International Security, vol. 35, no. 1, 2010, pp. 7–43. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/40784645 – accesat pe 28.01.2023.
Marian Petcu, Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică, ebook, Editura Polirom, București, 2013, p. 1874. (Achiziționată de pe: https://www.libris.ro/ebook-istoria-jurnalismului-din-romania-in-date-EPM978-973-46-3067-7–p12971798.html)
https://ourocean2022.pw/agenda/ – accesat pe 27 ianuarie 2023
China’s Naval Rise and the South China Sea: An Operational Assessment; https://www.researchgate.net/publication/251491166_China%27s_Naval_Rise_and_the_South_China_Sea_An_Operational_Assessment – accesat pe 28.01.2023
Levy, Jack S., and William R. Thompson. “Balancing on Land and at Sea : Do States Ally against the Leading Global Power?” International Security, vol. 35, no. 1, 2010, pp. 7–43. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/40784645 – accesat pe 28.01.2023.
Jo Inge Bekkevold and Geoffrey Till, eds, International order at sea: how it is challenged, how it is maintained (Basingstoke: Palgrave Macmillan, 2016); Daniel Moran and James A. Russell, eds, Maritime strategy and global order: markets, resources, security (Washington DC: Elliott & Thompson, 2014); Sam J. Tangredi, ed., Globalization and maritime power (Washington DC: National Defense University Press, 2002). Accesat: https://books.google.ro/books?id=xClEDQAAQBAJ&pg=PA307&lpg=PA307&dq=Jo+Inge+Bekkevold+and+Geoffrey+Till,+eds,+International+order+at+sea:+how+it+is+challenged,+how+it+is+maintained&source=bl&ots=_5-718TxyN&sig=ACfU3U0xX2uHMaaIfJ2Y850MFLCZCd1q1w&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjDg9uF5vP8AhXCy6QKHXILBYoQ6AF6BAgNEAM#v=onepage&q=Jo%20Inge%20Bekkevold%20and%20Geoffrey%20Till%2C%20eds%2C%20International%20order%20at%20sea%3A%20how%20it%20is%20challenged%2C%20how%20it%20is%20maintained&f=false pe 1 februarie 2023
John Mack, The sea: a cultural history (London: Reaktion, 2011), p. 74. Accesat la adresa: https://archive.org/details/seaculturalhisto0000mack/page/n279/mode/2up pe 1 februarie 2023
Mack, The sea, p. 19 Accesat la adresa: https://archive.org/details/seaculturalhisto0000mack/page/n279/mode/2up pe 1 februarie 2023
Philip E. Steinberg, The social construction of the ocean (Cambridge: Cambridge University Press, 2001).
https://www.jstor.org/stable/4177147 – accesat pe 27 ianuarie 2023
Ken Booth, Navies and foreign policy (London: Croom Helm, 1977); Eric Grove, The future of sea power (London: Routledge, 1990); Alfred T. Mahan, The influence of sea power upon history, 1660–1783 (London: Samson Low, Marston, 1890); Ian Speller, Understanding naval warfare (London: Routledge, 2014); Geoffrey Till, Seapower: a guide for the twenty-first century (London: Frank Cass, 2004).
Jo Inge Bekkevold and Geoffrey Till, ‘International order at sea: what it is. How it is challenged. How it is maintained’, in Bekkevold and Till, eds, International order, p. 7.
[1] Robin Geiss and Anna Petrig, Piracy and robbery at sea: the legal framework for counter-piracy operations in Somalia and the Gulf of Aden (Oxford: Oxford University Press, 2011)
James Kraska and Raul Pedrozzo, International maritime security law (Leiden: Nijhoff, 2014), p. 10
Speller, Understanding naval warfare, p. 150
Barry J. Ryan, ‘Security spheres: a phenomenology of maritime spatial practices’, Security Dialogue 46
IWCO, The ocean our future p. 17 – accesat la dresa: https://digitallibrary.un.org/record/1290893 pe 1 februarie 2023
US Government, The National Strategy for Maritime Security (Washington DC, 2005), https://www.hsdl.org/?view&did=456414. Accesat pe 27.01.2023
https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2022/10/Biden-Harris-Administrations-National-Security-Strategy-10.2022.pdf – accesat pe 27.01.2023
https://amti.csis.org/the-united-states-conceptualization-of-maritime-security/ – accesat pe 2 februarie 2023
https://www.usni.org/magazines/proceedings/2007/january/1000-ship-navy-and-maritime-strategy – accesat pe 1 februarie 2023
Citat din Peter D. Haynes, Toward a new maritime strategy: American naval thinking in the post-Cold War era (Annapolis, MD: Naval Institute Press, 2015), p. 197 – https://academic.oup.com/ia/article/93/6/1293/4111108 – accesat pe 2 februarie 2023
https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_70759.htm – accesat pe 27.01.2023
Consolidarea Posturii Maritime a Alianței este o parte integrantă și transversală a implementării acestor două căi și a fost reconfirmată în Conceptul Strategic 2022
https://www.gov.uk/government/publications/national-strategy-for-maritime-security — accesat pe 27.01.2023
https://www.gov.uk/government/publications/national-maritime-security-strategy – accesat pe 27.01.2023
https://www.eeas.europa.eu/eeas/maritime-security_en – accesat pe 27.01.2023
https://www.gouvernement.fr/sites/default/files/contenu/piece-jointe/2016/01/strategie_nationale_de_surete_des_espaces_maritimes_en_national_strategy_for_the_security_of_maritime_areas.pdf – accesat pe 27.01.2023
https://www.mofa.go.jp/files/000076378.pdf – – accesat pe 27.01.2023
https://oceans-and-fisheries.ec.europa.eu/ocean/blue-economy/other-sectors/maritime-security-strategy_en -accesat pe 2 februarie 2023
https://cggrps.com/wp-content/uploads/2050-AIM-Strategy_EN.pdf – accesat pe 27.01.2023
Christian Bueger, ‘What is maritime security?’, Accesat: https://www.researchgate.net/publication/270107474_What_is_maritime_security – 2 februarie 2023
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0308597X14003327’ – accesat pe 27.01 2023
https://cor.europa.eu/ro/news/Pages/blue-economy-in-european-regions-a-gateway-to-sustainable-growth-and-jobs.aspx – accesat pe 2 februarie 2023
https://au.int/en/documents/20130401/2050-aim-strategy
https://s3platform.jrc.ec.europa.eu/blue-growth – accesat pe 27.01 2023
Abdi Ismail Samatar, Mark Lindberg and Basil Mahayni, ‘The dialectics of piracy in Somalia: the rich versus the poor’, https://www.jstor.org/stable/41059758 – accesat pe 27.022023
file:///C:/Users/lears/Downloads/itudorache,+19_POPESCU+Alba+Iulia_Somalia_studiu+de+caz.pdf – accesat pe 1 februarie 2023
Abdi Ismail Samatar, Mark Lindberg and Basil Mahayni, ‘The dialectics of piracy in Somalia: the rich versus the poor’, https://www.jstor.org/stable/41059758 – accesat pe 27.022023
https://www.academia.edu/219914/Counter_Piracy_Law_Enforcement_and_Human_Rights – accesat pe 1 februarie 2023