Provocari Geopolitice si Geostrategice in regiunea Marii Negre-Autor:Aurel Popa[1]
Regiunea Mării Negre a devenit o zonă centrală în competiția strategică dintre Rusia și Occident, având o importanță strategică din cauza poziției geografice și a resurselor naturale existente în zonă. Mai mult, această regiune este un important nod de tranzit între Europa și Asia, fiind un punct de intersecție între mai multe regiuni: Europa de Sud-Est, Caucazul de Sud, estul Mediteranei, Orientul Mijlociu și Balcanii de Vest.
Această zonă este învecinată cu aliații din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Bulgaria, România și Turcia, precum și cu statele partenere Georgia și Ucraina și o Rusie tot mai agresivă și revizionistă. Deși unele state de pe litoralul Mării Negre au obținut statutul de membru al NATO și al Uniunii Europene, regiunea a rămas împărțită și afectată de tensiunile dintre Rusia și Occident.
De la prăbușirea Uniunii Sovietice, regiunea Mării Negre și regiunea mai largă a RMN, care include și Armenia, Azerbaidjan și Moldova, au fost profund fragmentate. Tensiunile și competiția strategică dintre Rusia și Occidentul euroatlantic au amplificat aceste probleme, împingând regiunea într-un conflict permanent.
Maximillian Hess subliniază că, în ultimele decenii, regiunea Mării Negre a fost martora a zece conflicte armate pe litoral sau în apropierea acestuia, inclusiv invazia rusă în curs de desfășurare în Ucraina. Aceste conflicte au afectat în mod direct populația civilă și economia regiunii și au demonstrat importanța crizei din această zonă pentru securitatea globală[2].
În contextul războiului din Ucraina și al anexării Crimeei de către Rusia în 2014, NATO și Statele Unite și-au intensificat implicarea în regiunea Mării Negre. În 2022, NATO a decis să-și reseteze postura de descurajare și apărare pe termen lung în toate domeniile – terestru, maritim, aerian, cibernetic și spațial – și să sporească sprijinul pentru Ucraina. De asemenea, NATO a desfășurat patru noi grupuri de luptă multinaționale în regiune, în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia, pentru a asigura securitatea și stabilitatea în zonă[3].
La summitul din iunie 2022, NATO a adoptat un nou concept strategic, identificând Rusia ca fiind cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa aliaților și actualizându-și sarcinile principale în consecință. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat că există o competiție largă între Rusia revizionistă și agresivă și lumea democratică, în special în zona Mării Negre[4].
America alături de aliații și partenerii din UE, contribuie la transformarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei într-un eșec strategic. În întreaga Europă, NATO și Uniunea Europeană sunt unite în a se opune Rusia și în apărarea valorilor comune. Constrângerea sectoarele economice strategice ale Rusiei, inclusiv apărarea și industria aerospațială, vor sprijini efortul de a contracara încercările Rusiei de a slăbi și destabilizarea națiunilor suverane și de subminare a instituțiilor multilaterale. Primirea Finlandei și a Suediei în NATO va îmbunătăți și mai mult securitatea și capacitatea de riposta si reziliența colectiva în fața unor amenințări comune din partea Rusiei, inclusiv a amenințările asimetrice. În sens mai larg, războiul lui Putin a diminuat profund statutul Rusiei în raport cu China și cu alte puteri asiatice, precum India și Japonia. Răspunsul global istoric la războiul Rusiei împotriva Ucrainei transmite un mesaj răsunător că țările nu se pot bucura de beneficiile integrării globale călcând în picioare principiile de bază ale Cartei ONU[5].
Rusia
În ultimul deceniu, guvernul rus a ales să ducă o politică externă imperialistă. cu scopul de a răsturna elemente-cheie ale ordinii internaționale. Acest lucru a culminat cu o invazie la scară largă a Ucrainei în încercarea de a răsturna guvernul acesteia și de a o aduce sub controlul Rusiei. control rusesc. Dar, acest atac nu a venit din senin; a fost precedat de invazia Rusiei din 2014 a Ucrainei, intervenția sa militară în Siria, eforturile sale de lungă durată de a-și destabiliza vecinii folosind capacități de informații și capacități cibernetice, și încercările sale flagrante de a submina relațiile interne procesele democratice interne în țări din Europa, Asia Centrală și din întreaga lume.
Pe plan intern, guvernul rus sub conducerea președintelui Putin încalcă drepturile omului ale cetățenilor săi, suprimă opoziția și închide presa independentă. Rusia are acum un sistem politic stagnant, care nu răspunde la nevoile poporului său. Rusia reprezintă acum o amenințare imediată și persistentă la adresa păcii și stabilității internaționale. Nu este vorba despre o luptă între Occident și Rusia. Este vorba despre principiile fundamentale ale Cartei ONU, la care Rusia este parte, în special respectarea suveranității, a integrității teritoriale și interzicerea de a nu dobândi teritoriu prin război.
Războiul din Ucraina și conflictele violente din alte părți ale regiunii extinse a RMN (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Caspică) sunt un rezultat direct al ambițiilor revanșarde ale Rusiei de a-și recâștiga influența în regiune și de a-și proteja interesele strategice[6]. În timpul războiului rece, Uniunea Sovietică a exercitat o dominație puternică asupra țărilor din această zonă, dar prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a pus capăt acestei perioade de dominație.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Rusia a pierdut mult din influența sa în regiune și s-a confruntat cu o creștere a influenței Occidentului în zonă. Rusia a fost îngrijorată de extinderea instituțiilor euro-atlantice, precum NATO și UE, în regiune și de limitarea influenței sale la coasta sa nord-estică. În acest context, Rusia a încercat să-și extindă propria influență prin intermediul instrumentelor puterii naționale, inclusiv prin implicarea în conflictele etno-teritoriale și prin sprijinirea separatismului în regiune.
Invaziile Rusiei în Ucraina din 2014 și 2022 sunt un exemplu clar al ambițiilor sale de a reduce influența SUA și a NATO în regiune și de a consolida sfera sa de “interese privilegiate”. În același timp, Rusia a încercat să sprijine separatismul și să destabilizeze alte țări din regiune, inclusiv prin intermediul mijloacelor de razboi cibernetic și propagandei. Această abordare agresivă a Rusiei a dus la escaladarea conflictelor și la tensiuni în regiune, precum și la creșterea prezenței militare a SUA și a NATO în zonă.
Marea Neagră este de asemenea importantă pentru operațiunile militare ale Rusiei în Siria și pentru ambițiile sale din estul Mediteranei. Înainte ca Turcia să închidă Bosforul și Strâmtoarea Dardanele pentru navele de război în mai 2022, Flota rusă a Mării Negre a furnizat majoritatea capacităților pentru flota sa din Mediterana, pe care Moscova a reconstituit-o în 2013 pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece.
În timpul conflictului din Siria, navele Flotei Mării Negre, împreună cu navele civile sub pavilion refăcut, au transportat trupe și materiale din Novorossiysk prin strâmtoare către bazele rusești din Tartus și Latakia. Rusia a utilizat și nave din Flota Mării Negre pentru a “arăta steagul” în estul Mediteranei, încercând să descurajeze NATO sau alte puteri externe să intervină în Siria[7].
Aceste operațiuni au făcut din Marea Neagră o zonă strategică vitală pentru Rusia, cu implicații semnificative pentru securitatea regională și globală. În prezent, Rusia caută baze permanente în Libia și Sudan, ceea ce ar putea intensifica tensiunile din estul Mediteranei și ar putea duce la o creștere a confruntărilor dintre Rusia și NATO.
În plus, Rusia a consolidat recent relațiile cu Egiptul și Siria și și-a consolidat prezența în regiune prin intermediul investițiilor economice și a acordurilor militare.
La fel ca și în cazul altor regiuni, Rusia își exercită influența în Marea Neagră și în zona din jurul acesteia prin diverse mijloace. În timpul războiului din Ucraina, Rusia a profitat de situație pentru a pune presiune asupra statelor din Caucazul de Sud și Asia Centrală, precum și asupra Turciei, care este un aliat al NATO. Această presiune are scopul de a limita cooperarea economică, politică și strategică a acestor state cu Europa.
Rusia utilizează exercițiile militare, pentru a închide culoarele maritime critice timp de luni de zile, revendicări privind zona economică exclusivă (ZEE) și hărțuirea navelor civile pentru a lăsa statele din sudul Mării Negre vulnerabile. Aceste acțiuni pot împiedica dezvoltarea proiectelor noi, cum ar fi portul de mare adâncime planificat la Anaklia, Georgia, sau dezvoltarea rezervelor de petrol și gaze din zonele economice exclusive ale Turciei sau României[8].
De asemenea, Rusia utilizează instrumente financiare, informaționale și de altă natură pentru a influența opinia publică și procesul de luare a deciziilor politice din regiune. Guvernanța slabă, regresul democratic și capturarea statului în mare parte in țările din regiune fac ca acestea să fie vulnerabile la astfel de acțiuni din partea Rusiei. În acest fel, Rusia își poate consolida influența și în această regiune strategic importantă.
România
România este un stat riveran important care este membru al NATO și al Uniunii Europene și care se străduiește să devină un lider în regiune.
Bucureștiul face presiuni asupra Statelor Unite pentru a dezvolta o strategie la Marea Neagră, în contextul amenințării reprezentate de Rusia. România împărtășește evaluarea americană a acestei amenințări și a identificat Republica Moldova ca fiind de “interes strategic primordial” și Rusia ca o amenințare “agresivă” . În plus, România își dorește să joace un rol de lider în sud-estul NATO și să ofere sprijin umanitar și militar Ucrainei, deși investițiile în modernizarea apărării românești au fost limitate în ultimul deceniu.
România solicită o abordare cuprinzătoare a Republicii Moldova, care să acopere atât aspectele militare, cât și cele economice, de transport, de energie, de mediu și de reziliență. Aceasta ar putea include cooperarea în domenii precum securitatea cibernetică și apărarea energetică, precum și îmbunătățirea infrastructurii de transport și comunicare între cele două țări.
Există o preocupare crescută în România cu privire la controlul Rusiei asupra Insulei Șerpilor și potențialele implicații juridice asupra delimitării platoului continental și a ZEE dintre România Ucraina. După o lungă dispută bilaterală, această problemă a fost soluționată în 2009, dar un eventual control rusesc asupra insulei ar putea crea o nouă incertitudine juridică în această privință.
Această incertitudine ar putea afecta exploatarea resurselor minerale și a hidrocarburilor din această zonă, ceea ce ar avea consecințe economice semnificative pentru ambele țări. În plus, prezența militară rusă în Marea Neagră, inclusiv pe Insula Șerpilor, poate afecta securitatea României și Ucrainei, ceea ce ar putea duce la noi conflicte militare.
În acest context, oficialii români sunt îngrijorați de ambițiile strategice ale Rusiei în Marea Neagră și în regiunea extinsa a RMN în general. Dacă aceste ambiții nu sunt înfrânte, Moscova va continua să se regrupeze și să se reînarmeze, ceea ce ar putea duce la noi încercări de preluare a controlului asupra Insulei Șerpilor și a altor teritorii din regiune. Prin urmare, România și alți aliați NATO din regiune își intensifică eforturile pentru a consolida securitatea și stabilitatea în Marea Neagră, în scopul de a contracara amenințarea rusă.
De-a lungul timpului, România a solicitat o prezență mai puternică a NATO în zona Mării Negre. Cu toate acestea, geografia politică a regiunii este complexă și percepțiile amenințărilor variază între aliații NATO din zonă. Bucureștiul este îngrijorat de prezența forțelor pro-ruse din vecinătate, cum ar fi Ungaria și Serbia, precum și de vulnerabilitatea Moldovei la granița sa de nord-est. O preocupare suplimentară o reprezintă faptul că Moldova a făcut parte din România și există un număr semnificativ de persoane în ambele țări care doresc reunificarea . Cu toate acestea, Moldova se confruntă cu provocări socio-economice cauzate de război și de un aflux de refugiați, ceea ce poate afecta securitatea și stabilitatea Moldovei.
Rusia are aproximativ 1.400 de soldați în regiunea transnistreană din Moldova, sub pretextul protejării depozitelor de muniții, care conțin aproximativ 20.000 de tone de armament expirat și încă utilizabil . Oficialii ruși au avertizat că orice atac asupra acestor forțe va fi considerat un motiv de război. Bucureștiul se teme de orice calcule greșite sau destabilizare politică sau militară în Moldova, în regiunea transnistreană sau în Găgăuzia instabilă, unde Rusia alimentează sentimentele separatiste .
Oficialii români sunt îngrijorați de prezența Rusiei în regiunea sud-estică și sunt frustrați de faptul că partenerii occidentali nu acordă suficientă atenție acestei probleme. Războiul din Georgia și anexarea Crimeei de către Rusia au fost semnale de alarmă pentru București și au crescut îngrijorările cu privire la agresiunea Rusiei în regiunea Mării Negre.
În acest context, Prezența înaintată adaptată a NATO în România a fost percepută de unii oficiali ca fiind mai mică și mai puțin capabilă decât Prezența înaintată consolidată în țările baltice și în Polonia. Acest lucru face ca România sa fie mai vulnerabilă la agresiunea Rusiei
În ciuda acestor îngrijorări, este important să se menționeze că NATO și-a reafirmat angajamentul total față de securitatea României și a aliaților săi. Prezența înaintată adaptată a NATO în România a fost un pas important în această direcție, dar trebuie făcute mai multe eforturi pentru a consolida capacitatea României de a face față amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre. O abordare unită și coordonată este crucială pentru a asigura securitatea și stabilitatea în regiunea Mării Negre.
Romania nu are o Politica maritima bine conturata si abordarea unei Strategii de Securitate Maritima este necesara in acest context
Bulgaria
În ciuda faptului că alte state din RMN, precum România, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la amenințarea revizionistă a Rusiei și la operațiunile sale de influență, Bulgaria a avut o abordare diferită. Deși anexarea Crimeei a fost un eveniment major în regiune și a atras atenția multor state, Bulgaria a continuat să aibă relații cordiale cu Rusia și să păstreze dependența față de aceasta. Aceasta poate fi explicată prin istoria și cultura comună a celor două țări, dar și prin influența politică și economică a Rusiei în Bulgaria. În acest context, Bulgaria nu a avut aceeași trezire generalizată la amenințarea reprezentată de Rusia ca alte state din regiune.
Datorită războiului din Ucraina, Bulgaria a devenit un partener mai activ și mai implicat în NATO. În prezent, Bulgaria găzduiește unul dintre noile grupuri tactice NATO și a luat măsuri pentru a întări cooperarea cu cel mai important aliat regional, România. Bulgaria a sprijinit și Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO și Prezența înaintată, iar găzduirea unei unități de integrare a forțelor NATO și a unui centru de excelență sunt doar câteva exemple ale angajamentului acestei țări față de alianța transatlantică. În plus, Bulgaria este implicată în misiuni transfrontaliere de poliție aeriană și de instruire la Novo Sela și a înființat un nou Centru de coordonare maritimă la Varna. Dacă opoziția aliaților, cum ar fi Turcia, poate fi depășită, centrul ar putea prelua funcția de coordonare de la Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM) din Northwood, Regatul Unit. În vara anului 2022, blocarea liniilor de comunicații maritime a determinat Bulgaria să își intensifice eforturile pentru modernizarea apărării și să manifeste o nouă deschidere față de o potențială cooperare cu Turcia.
În ciuda eforturilor NATO de a consolida securitatea și de a spori cooperarea între aliații săi din Europa de Est, există încă provocări majore pentru Bulgaria în ceea ce privește stabilitatea politică și securitatea națională. Rusia a continuat să încerce să mențină o influență puternică în Bulgaria, care este percepută ca o zonă de interes strategic pentru Moscova din cauza legăturilor istorice, culturale și economice.
Cu toate acestea, experții care urmăresc cu atenție politica bulgară cred că războiul din Ucraina a afectat grav canalele tradiționale de influență ale Rusiei. Chiar și cei care susțin în continuare cooperarea cu Rusia trebuie să își revizuiască poziția; Kremlinul nu poate să îi păstreze de partea sa.
Turcia
Turcia reprezintă un element important în strategia SUA și NATO în regiunea Mării Negre și în Orientul Mijlociu, datorită celei de-a doua armate ca mărime din cadrul NATO[9] și controlului pe care îl exercită asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Cu toate acestea, în ultimii ani, Turcia s-a poziționat ca o putere regională din ce în ce mai independentă, căutând oportunități economice și sprijin politic la Moscova, în timp ce își asumă un angajament față de o politică externă independentă și restrânsă la propriile interese naționale.
Cu Rusia care își mărește prezența militară în Marea Neagră și în regiunea din jur, Turcia se confruntă cu riscuri în ceea ce privește securitatea sa, precum posibilitatea ca o rachetă lansată din Crimeea să lovească Ankara în câteva secunde. Cu toate acestea, Turcia continuă să își păstreze precauția în privința confruntării directe cu Rusia, preferând să caute un teren comun cu aliații săi din NATO în timp ce se pregătește pentru ceea ce se anunță a fi o competiție strategică de durată.
Conform Convenției de la Montreux, Turcia are dreptul să controleze trecerea navelor de război prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Convenția a fost semnată în 1936 de Turcia și o serie de puteri navale, inclusiv Regatul Unit, Franța, Germania și Italia. Aceasta a fost negociată ca urmare a unei dispute privind controlul strâmtorilor, care sunt puncte strategice importante de trecere între Marea Neagră și Marea Mediterană .
Deși Turcia este membră a NATO, aderarea strictă la Convenția de la Montreux poate crea tensiuni cu alți aliați ai săi. De exemplu, Grecia și Franța au obiective diferite în regiunea Mării Negre, iar politica Turciei poate fi percepută ca o amenințare la adresa acestora. În plus, Turcia nu recunoaște guvernul de la Cipru și a blocat aderarea sa la NATO, ceea ce a creat tensiuni suplimentare cu alți aliați ai săi.
Cu toate acestea, Turcia consideră respectarea strictă a Convenției de la Montreux ca fiind crucială pentru securitatea sa națională și pentru menținerea autonomiei sale strategice. În opinia Turciei, convenția oferă o recunoaștere internațională a dreptului său de proprietate asupra strâmtorilor și îi permite să controleze trecerea navelor de război prin acestea în timp de război. Mai mult, prin menținerea unei detensionări cu Rusia în regiunea Mării Negre, Turcia poate să-și concentreze eforturile în alte zone strategice, cum ar fi Marea Egee și estul Mediteranei, unde are obiective proprii.
În concluzie, poziția Turciei față de Convenția de la Montreux și față de regiunea Mării Negre în general poate crea tensiuni cu alți aliați ai săi, dar este crucială pentru menținerea autonomiei sale strategice și a securității naționale.
Statele Unite și NATO vor trebui să găsească un echilibru delicat în încurajarea Turciei să se poziționeze mai mult spre viitor, fără a favoriza eforturile președintelui Erdogan de a submina sancțiunile occidentale asupra Rusiei. În acest fel, Turcia va continua să rămână un element important în strategia NATO, dar va avea nevoie să își adapteze politica externă pentru a răspunde noilor provocări din regiune.
Odată cu izbucnirea războiului pe scară largă în Ucraina, echilibrul tradițional al Turciei între Rusia și NATO a devenit mai complex. Cu toate acestea, războiul a consolidat percepția Ankarei cu privire la propria sa importanță pentru NATO[10]. Prioritatea principală a Turciei a fost de a evita implicarea în conflict și de a-și folosi relațiile atât cu Moscova, cât și cu Kievul pentru a se poziționa ca mediator. Un exemplu notabil al implicării Turciei a fost intermedierea și garantarea acordului de export de cereale din porturile ucrainene[11]. Acest acord a stabilit un centru de coordonare maritimă la Istanbul, iar marina turcă a fost însărcinată cu aplicarea acestuia. De asemenea, Turcia a jucat un rol esențial în negocierea unui schimb de prizonieri în septembrie 2022. Cu toate acestea, oficialii turci susțin adesea că aliații lor occidentali din NATO nu apreciază suficient sprijinul acordat Ucrainei și rolul diplomatic mai larg al Turciei.
Ankara recunoaște acum că războiul a făcut imposibilă preferința sa tradițională pentru o abordare în condominiu a securității între statele riverane Mării Negre. Turcia nu mai poate continua să se bazeze pe o astfel de abordare dată fiind situația actuală din regiune. De asemenea, Turcia a încetat să mai considere Rusia ca fiind un partener de încredere în regiune, deoarece aceasta a susținut separatismul în Cipru și în Georgia și a anexat Crimeea. Prin urmare, Turcia a fost nevoită să-și reconsidere poziția în ceea ce privește securitatea regională și să-și redefinească relația cu Rusia.
În final, Turcia rămâne un membru important al NATO și își va continua angajamentul față de aliații săi din cadrul organizației. Cu toate acestea, Ankara va fi mai precaută în ceea ce privește relația sa cu Rusia și va acorda o mai mare atenție securității regionale din Marea Neagră. Deși situația actuală a făcut ca echilibrul tradițional al Turciei între Rusia și NATO să devină mai complex, Ankara își va continua eforturile de a promova stabilitatea și securitatea în regiune.
Deși echilibrul tradițional al Turciei între Rusia și NATO a devenit mai complex odată cu izbucnirea războiului pe scară largă în Ucraina, Ankara a fost reticentă în a-și articula o viziune clară asupra ceea ce ar putea înlocui abordarea sa tradițională în privința securității Mării Negre. Turcia și-a păstrat statutul de custode al strâmtorilor, iar acest lucru a dus la opoziția față de o prezență permanentă a NATO în Marea Neagră. În plus, Ankara este îngrijorată de faptul că alți aliați ar putea împinge NATO să adopte o abordare inutilă de confruntare cu Moscova și promovează ideea unei soluții negociate pentru războiul din Ucraina[12]. Cu toate acestea, oficialii turci cred că Ankara își poate proteja propriile interese de securitate în Marea Neagră prin menținerea unei relații de colaborare cu Moscova. În ciuda acestui fapt, unele dintre celelalte state riverane sunt circumspecte cu privire la intențiile turcești și sunt reticente în a vedea Ankara asumându-și o mai mare responsabilitate pentru securitatea regională în afara cadrului NATO.
Ankara nu a propus încă o alternativă concretă la abordarea sa tradițională în privința securității Mării Negre. Cu toate acestea, oficialii turci sunt conștienți că trebuie să găsească o soluție care să păstreze echilibrul delicat între relația lor de colaborare cu Moscova și aderarea lor la NATO. În plus, Turcia dorește să se asigure că nu se va ajunge la o escaladare a conflictului cu Moscova în regiune și că va fi capabilă să își protejeze interesele de securitate în Marea Neagră. În același timp, statele riverane sunt precaute în a accepta o poziție mai puternică a Turciei în privința securității regionale, având în vedere opoziția turcă față de o prezență permanentă a NATO în Marea Neagră. Prin urmare, Ankara trebuie să găsească un echilibru între aceste preocupări și să găsească o abordare care să poată fi acceptată de toate părțile implicate în regiune.
Ankara a recunoscut importanța NATO ca piatră de temelie a securității sale, în ciuda faptului că mulți membri ai elitei turcești simt un sentiment anti-occidental în creștere și încearcă să echilibreze între NATO și Rusia. Cu toate acestea, militarizarea Crimeei de către Rusia și încercările sale de a întrerupe liniile de comunicație din Marea Neagră reprezintă o provocare semnificativă pentru interesele turcești și ar putea avea implicații pentru angajamentul pe termen lung al Turciei față de NATO. În acest context, ajutarea Ucrainei să iasă victorioasă din conflict ar putea consolida elementele pro-occidentale din elita turcă și ar putea îmbunătăți relațiile dintre Washington și Ankara.
Georgia
În contextul în care Rusia își intensifică campania de dominare în Marea Neagră, Georgiei îi este afectată în mod deosebit securitatea, având în vedere situația politică instabilă și capturarea statului, care a exacerbat deja vulnerabilitățile existente. Chiar dacă aproximativ o cincime din teritoriul Georgiei și două treimi din coasta sa sunt sub ocupație rusă, Georgia este importanta pentru modelarea dinamicii securității regionale, deoarece are o orientare pro-europeană, un statut de partener NATO și o poziție strategică cheie pe rutele de tranzit care leagă Europa de Marea Caspică și Asia Centrală. În acest context, suveranitatea și independența Georgiei sunt importante pentru securitatea sa.
Conceptul strategic NATO din 2022 afirmă că securitatea țărilor care aspiră să devină membre ale Alianței este strâns legată de securitatea NATO însăși. Prin urmare, situația din Georgia este una de îngrijorare pentru NATO și pentru statele membre ale acesteia[13]. Ocuparea regiunilor Osetiei de Sud/Tskhinvali și Abhaziei de către Rusia în 2008 a complicat eforturile Guvernului Georgian de a-și recâștiga controlul asupra întregului teritoriu și a adâncit fragmentarea politică a Georgiei. Din 2008, forțele rusești au continuat să rupă teritoriul georgian prin intermediul procesului de mutare a liniilor de frontieră de facto mai departe în interiorul Georgiei propriu-zise[14]. Aceasta a pus la risc porturile georgiene rămase în Batumi și Poti, precum și infrastructura rutieră, feroviară și de conducte din apropiere. Controlul rusesc asupra Abhaziei constrânge conectivitatea Georgiei peste Marea Neagră și îi subminează capacitatea de a-și dezvolta economia și de a-și asigura securitatea energetică[15].
Georgia a implementat o serie de reforme, inclusiv privatizări extinse, reformarea serviciilor de securitate și lupta împotriva corupției oficiale, cu scopul de a se alinia cu valorile și normele europene. Prin intermediul Parteneriatului pentru Pace al NATO și propriului său Plan de Acțiune Integrat pentru Parteneriat, Georgia a dezvoltat relații instituționale puternice cu NATO[16]. Împreună cu Muntenegru, Georgia a fost unul dintre cele două state care au adoptat un program național anual pentru a-și urmări aspirațiile de aderare la NATO. Acest efort a fost recunoscut prin Declarația de la București a NATO din 2008, care a afirmat că Georgia (și Ucraina) “vor deveni” membre ale alianței.
În ultimii ani, Georgia a avut relații strânse cu Statele Unite și NATO, în special în ceea ce privește securitatea regională și integrarea europeană. Cu toate acestea, în ultimul timp, îngrijorările cu privire la politica internă a Georgiei s-au intensificat, în special cu privire la respectarea valorilor democratice și a statului de drept.
Această îngrijorare a fost reflectată în discursurile politicienilor și oficialilor din Statele Unite și Europa, care au exprimat îngrijorări cu privire la abuzurile de putere, corupția și alte probleme interne din Georgia. În acest fel, Georgia a fost pusă sub presiune pentru a îmbunătăți situația internă și pentru a-și respecta angajamentele democratice.
Această presiune a făcut ca Georgia să fie vulnerabilă și să fie expusă riscului de a pierde sprijinul Occidentului. În plus, faptul că Georgia nu este considerată un partener de încredere din cauza problemelor interne, poate duce la o strategie de acoperire din partea Statelor Unite și NATO, în loc să li se ofere sprijin deschis și sincer.
De asemenea, conflictul din Ucraina a făcut ca Georgia să se simtă încă mai vulnerabilă, iar oficialii georgieni s-au străduit să nu ofere Rusiei nicio justificare pentru o nouă agresiune. În același timp, Georgia a căutat să-și consolideze legăturile cu Occidentul și să primească sprijin din partea Statelor Unite și NATO în eforturile sale de a-și proteja securitatea națională și integritatea teritorială[17].
În prezent, războiul din Ucraina și campania Rusiei de a domina Marea Neagră reprezintă o amenințare majoră pentru securitatea și orientarea strategică a Georgiei. Deși Tbilisi încearcă să rămână neutru și să evite implicarea în conflict, aceasta se bazează pe desfășurarea în siguranță a activităților sale de tranzit prin Marea Neagră, care este amenințată de prezența militară rusă în regiune.
În plus, Rusia poate folosi influența sa asupra Mării Negre pentru a limita puterea și influența occidentală în regiune, inclusiv în Georgia și în regiunea Caucazului de Sud și Asia Centrală în general. În acest context, este esențial ca Georgia să colaboreze cu partenerii săi strategici occidentali pentru a-și proteja interesele și a-și consolida securitatea regională.
În concluzie, Georgia se află într-o poziție vulnerabilă din punct de vedere al securității și este afectată de instabilitatea din regiune, inclusiv de războiul din Ucraina și de campania Rusiei de a domina Marea Neagră. Prin urmare, este important ca Georgia să continue să-și consolideze relațiile cu partenerii săi occidentali și să colaboreze pentru a-și proteja interesele și a-și asigura o poziție puternică în regiune.
Concluzie
Invazia rusă în Ucraina a generat o îngrijorare generalizată în rândul aliaților și partenerilor SUA în privința securității în zona Mării Negre și a împrejurimilor sale. Deși modul în care conflictul din Ucraina se va încheia rămâne incert, consecințele sale vor avea efecte pe termen lung asupra securității regionale.
În ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă cheie în ceea ce privește conflictele strategice și securitatea regională. Importanța sa este dată de poziția sa strategică, precum și de resursele naturale și de rutele comerciale critice care tranzitează prin aceasta. Odată cu intensificarea acțiunilor agresive ale Rusiei în ultimii ani, a crescut îngrijorarea cu privire la securitatea Mării Negre și a regiunilor din jurul său, iar aceasta a devenit o problemă majoră de securitate pentru NATO și partenerii săi.
NATO și partenerii săi din regiune au luat măsuri de securitate pentru a proteja zonele vulnerabile și pentru a contracara acțiunile agresive ale Rusiei. În această privință, Statele Unite au anunțat un nou plan de securitate pentru Marea Neagră, care include sporirea prezenței militare în regiune și îmbunătățirea capacităților de apărare a partenerilor săi din regiune.
În concluzie, invazia rusă în Ucraina a accentuat îngrijorările privind securitatea Mării Negre și a regiunilor din jurul său. În aceste condiții, este important ca NATO și partenerii săi să continue să ia măsuri pentru a contracara acțiunile agresive ale Rusiei și pentru a consolida securitatea regională pe termen lung.
[1] Amiral(rtr) Dr. Aurel POPA, Presedinte Forumul Securitatii Maritime
[2] Referire la conflictul transnistrean din Moldova, războiul dintre Georgia și Abhazia, războiul civil georgian, războiul ruso-georgian, cele două războaie cecene, războaiele ruso-ucrainene din 2014 și 2022, precum și primul și al doilea război dintre Armenia și Azerbaidjan pentru Nagorno-Karabah. A se vedea Maximillian Hess, “Welcome to the Black Sea Era of War”, Foreign Policy, 25 aprilie 2022, https://foreignpolicy.com/2022/04/25/black-sea-war-russia-ukraine-turkey/. Acest raport folosește termenul “regiunea extinsă a Mării Negre” pentru a se referi la marea în sine, la cele șase state riverane (Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina), plus statele vecine Armenia, Azerbaidjan și Moldova.
[3] “Aliații rămân puternici împreună în NATO în fața celei mai mari amenințări la adresa securității din ultima generație”, NATO, 24 martie 2022, https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_193674.htm.
[4] Mircea Geoană, (discurs rostit în cadrul Summitului Mării Negre al Comisiei pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), Constanța, România, 1 iulie 2022), https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_197707.htm.
[5] Vezi US National Security Strategy -OCTOBER 2022
[6] La momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, numai URSS menținea 60.000 de soldați și 835 de nave (inclusiv 28 de submarine) în Flota Mării Negre. Pactul de la Varșovia a operat, de asemenea, un total de 10 baze navale la Marea Neagră în URSS, Bulgaria și România. Ferhan Oral și Șafak Oğuz, “The Security of the Black Sea: The Struggle in the Black Sea and Turkey’s Policy in the Post-Cold War Era”, Karadeniz Araștırmaları 18, nr. 69 (2021): 1-16, https://www.proquest.com/openview/0a75354b4b1ce33fac55062e36d08e4a/1?pq- origsite=gscholar&cbl=237821; și Toucas, “The Geostrategic Importance of the Black Sea Region”.
[7] Igor Delanoë, “Forțele navale ruse în războiul din Siria”, în Războiul Rusiei în Siria: Assessing Russian Military Capabilities and Lessons Learned (Philadelphia, PA: FPRI, 2020), https://www.fpri.org/article/2020/09/about- the-book-russia-war-syria/.
[8] Maximilian Hess și Maia Otarashvili, “Georgia’s doomed deep-sea port ambitions”, FPRI, Black Sea Strategy Papers, 2 octombrie 2020, https://www.fpri.org/article/2020/10/georgias-doomed-deep-sea-port-ambitions- geopolitics-of-the-cancelled-anaklia-project/; și Murat Temizer, “Bakan Dönmez: Karadeniz’deki gaz rezervi, konutların 30 yıl ihtiyacını karșılayacak büyüklükte” [Ministrul Dönmez: Volumele rezervelor de gaze din Marea Neagră vor satisface 30 de ani de cerere a gospodăriilor], Anadolu Ajansi, 8 martie 2022, https://www.aa.com.tr/tr/ekonomi/ bakan-donmez-karadenizdeki-gaz-rezervi-konutlarin-30-yil-ihtiyacini-karsilayacak-buyuklukte/2527411.
[9] România, Bulgaria și Turcia sunt membre NATO. Ucraina și Georgia sunt parteneri NATO și aspiranți la statutul de membru. Republica Moldova nu aspiră să adere la NATO, dar cooperează cu alianța prin intermediul cadrului Parteneriatului pentru pace, al Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, al activităților fondului fiduciar, al unui plan de acțiune individual al parteneriatului și al altor activități. Armenia și Azerbaidjanul cooperează prin intermediul Parteneriatului pentru pace, al activităților fondului fiduciar și al planurilor individuale de acțiune ale parteneriatelor respective. Ambele au furnizat, de asemenea, forțe pentru acțiunile NATO de menținere a păcii.
[10] Jeffrey Mankoff, “Turkey’s balancing act on Ukraine is becoming more precarious”, Foreign Policy, 10 martie 2022, https://foreignpolicy.com/2022/03/10/turkey-ukraine-russia-war-nato-erdogan/.
[11] “Oficiali ruși și ucraineni semnează un acord de export de cereale menit să atenueze criza globală”, Radio Free Europe Radio Liberty, 22 iulie 2
[13] “Conceptul strategic NATO 2022”, NATO.
[14] “McCain Institute Unveils Tracker of Russian ‘Borderization’ in Georgia”, McCain Institute, 16 octombrie 2019, https://www.mccaininstitute.org/resources/in-the-news/mccain-institute-unveils-tracker-of-russian- borderization-in-georgia/.
[15] A se vedea, “Russian troops enter Georgian port”, Reuters, 11 august 2008, https://www.reuters.com/article/uk-georgia-ossetia-poti/russian-troops-enter- georgian-port-georgian-pm-idUKLB2226261820080811.
[16] “Aprofundarea relațiilor cu Georgia”, NATO, 30 mai 2014, https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_84060.htm.
[17] “Garibashvili Makes Controversial Remarks on Ukraine, Again”, Civil.ge, 3 aprilie 2022, https://civil.ge/ archives/483425; și Tim Hume, “Georgia Blocked Hundreds of Foreign Fighters from Joining the Defence of Ukraine”, VICE News, 1 martie 2022, https://www.vice.com/en/article/y3vx7k/georgia-blocked-hundreds-of- foreign-fighters-from-joining-the-defence-of-ukraine.