RĂZBOIUL INFORMAȚIONAL ÎN CONFLICTUL DIN UCRAINA
Autor:Dr. Ciorobea Constantin
Scopul războiului informaţional este acela de a determina, de a controla sau măcar de a altera decizia strategică, de politică externă, securitate şi apărare, de corupere a instrumentelor destinate componentei militare a unui stat, şi de a îngreuna funcţionarea, dacă nu chiar de a bloca unele elemente ce ţin de securitatea unui stat. Mecanismul, dar în același timp și instrumentul pentru a atinge acest obiectiv este acela de a determina o parte dintre politicieni, publicul, cetăţenii, grupurile de presiune pregătite, organizate, condiţionate, şi dirijate, să preseze autoritățile statului și să le îndepărteze de la soluţia obiectivă, firească pentru soluționarea unei probleme într-un anumit moment, pe baza lipsei de susţinere, ba chiar a opoziţiei populaţiei. „În luarea deciziei adversarul folosește informații despre zona de conflict, despre propriile trupe și ale noastre, despre capacitatea lor de a lupta etc. Putem influența canalele sale de informare și trimite mesaje, care schimbă fluxul de informații într-un mod favorabil. pentru noi. Adversarul folosește cea mai contemporană metodă de optimizare și găsește decizia optimă. Totuși, nu va fi un adevărat optim, ci o decizie predeterminată de noi. Pentru a lua propria noastră decizie eficientă, ar trebui să știm cum să deducem decizia adversarului pe baza informațiilor pe care le consideră adevărate. Unitatea care modelează adversarul are scopul de a simula deciziile acestuia în diferite condiții și de a alege cea mai eficientă influență informațională”, Vladimir Lefebvre, teoretician al societății sovietice, citat de Clifford Reid, “Reflexive Control In Soviet Military Planning,” Soviet Strategic Deception, Ed. Brian Dailey and Patrick Parker, Lexington Books, 1987. După destrămarea URSS părea tot mai evident faptul că Federația Rusă a preluat o parte foarte importantă din concepțiile dezvoltate privind Războiul Informațional. Începând cu acțiunile împotriva Republicii Moldova din 1991 și terminând cu ocuparea Crimeii, a devenit obișnuit să presupunem că Rusia a dezvoltat o mașină de război informațional infailibilă. Dar cel mai important este faptul că această imagine a favorizat victoriile Rusiei în Cecenia, Georgia și ocuparea Crimeii, inclusiv acțiunile din Siria și Africa, prin inducerea către liderii statelor occidentale a fricii de a răspunde Rusiei. Privind Războiul Informațional, strategii militari ruşi au dezvoltat și verificat conceptul, iar în luna februarie 2013 Valeri Gherasimov, şeful Statului Major, publică într-un articol în Jurnalul Apărării ruse – VPK, remarci ce acum par profetice: „Războiul şi pacea devin din ce în ce mai amestecate. Metodele de conflict s-au schimbat şi acum implică uzul larg de măsuri politice, economice, informaţionale, umanitare şi altele non-militare. Toate acestea pot fi suplimentate prin aţâţarea populaţiei locale şi prin folosirea forţelor armate deghizate”[1].
Demersurile actuale ale Rusiei în domeniul războiului informaţional includ testarea procedurilor şi colectarea de date referitoare la modalităţi eficiente de a ajunge la lideri, la membrii forţelor armate adverse, dar şi la populaţia civilă, fie individual, fie în masă, precum şi descoperirea vulnerabilităţilor. O modalitate simplă de culegere a datelor este reprezentată de monitorizarea telefoanelor inteligente, iar cu toate avertismentele, unii lideri continuă să îşi folosească telefoanele inteligente pentru a-şi accesa conturile de pe reţelele de socializare în timp ce se află în medii ostile, fără să îşi dea seama că oferă serviciilor de informaţii adverse acces la datele lor personale şi la alte informaţii confidenţiale. În acest fel, Rusia nu mai trebuie nici măcar să se obosească să abordeze individual țintele vizate pentru a obţine date despre ele, pentru că acestea pot fi culese şi procesate folosind algoritmi specifici, de pe internet. Dependența energetică față de Rusia a reprezentat forma principala pentru a diviza UE. Mituirea politicienilor și manipularea pozițiilor agenţiilor și ONG-urilor de mediu a reprezentat o prioritate pentru Rusia. Sunt cunoscute de asemenea acțiunile de propagandă și promovare a invincibilității și puterii Federației Ruse în toate statele din Europa. Este demn de subliniat exemplul reprezentat de catedrala Sfânta-treime, construită în Paris, parte a așa zisului „centru spiritual şi cultural rus”.
Pe de altă parte, cointeresarea, corupţia, compromiterea, intimidarea şi şantajul sunt alte elemente importante în cadrul conceptului de control al voinţei, aspect foarte bine subliniat de fostul ofiţer în serviciile secrete britanice, Chris Donnelly absolvent al Universității din Manchester și ofițer în rezervă în Corpul de Informații al Armatei Britanice. Donnelly sintetizează complexitatea acţiunilor executate de Federaţia Rusă: „Formele ascunse de exercitare a puterii ruseşti nu sunt doar cele militare. În primul rând sunt banii, ei cumpără membri ai parlamentului drept consultanţi, cumpără companii, cumpără Londra. Cumpără indivizi: bancheri care primesc slujbe în Moscova şi care apoi sunt compromişi, şantajaţi când se reîntorc în Occident. În al doilea rând este corupţia.“
Privind războiul din Ucraine, acțiunile de Război Informațional ale Rusiei în Ucraina a început cu mult înainte de conflictul din 2014. Înainte de anexarea Crimeii în 2014, Rusia a desfășurat mai multe activități specifice: colectarea de informații, creșterea vizibilității mesajelor, promovarea superiorității societății ruse, războiul psihologic, diseminarea de informații false și identificarea posibilelor ținte.
În Crimeea, acţiunea de influenţare, lansată prin mass-media, a fost urmată de infiltrarea în regiune a „omuleţilor verzi”, iar când situaţia a fost sub controlul acestora, structurile convenţionale de forţă au fost prezentate ca fiind în măsură să acţioneze pentru evitarea escaladării conflictului, confirmând, în acest fel, anexarea. Acţiunile de discreditare a adversarului, de justificare în faţa opiniei publice şi a liderilor mondiali a acţiunilor desfăşurate, de comunicare la nivel strategic şi de distrugere totală a sistemului de comandă şi control al armatei ucrainene au avut un succes deosebit. Succesul acţiunilor este subliniat de faptul că, în trei săptămâni şi fără să se tragă un singur foc de armă, moralul militarilor ucraineni a fost zdrobit şi toate cele aproximativ 190 de baze din Crimeea au fost încercuite de către forţele de autoapărare locală. Aceste acţiuni, în medii diferite, au avut ca obiectiv principal menţinerea situaţiei tensionate şi producerea unor crize la nivelul societăţii, în aceste condiţii, Rusia, sub pretextul responsabilităţii de a proteja civilii, putând interveni agresiv prin declanşarea unei intervenţii umanitare sau de menţinere a păcii/peacekeeping, după modelul din Transnistria/ 1992. Toate aceste acţiuni au fost pregătite cu mult timp înainte, prin finanţarea organizaţiilor neguvernamentale şi a partidelor care au contribuit la îndeplinirea obiectivului de destabilizare a situaţiei din ţară şi prin discreditarea clasei politice. O altă direcţie a fost reprezentată de sprijinul cetăţenilor de aceeaşi naţionalitate şi încurajarea acestora pentru executarea acţiunilor destabilizatoare, dar şi a oamenilor dezamăgiţi de sistemul de guvernare, precum şi prin instruirea şi pregătirea unor detaşamente pentru acţiuni de destabilizare în aşa-numitele „tabere de educaţie patriotică”.
O latură importantă a Războiului Informațional este reprezentată de acțiunile specifice executate în teritoriile ocupate. Aici forțele de ocupație ruse au acționat pentru – minimalizarea rezistenței populației locale și crearea condițiilor sigure pentru operațiunile propriilor forțe. Dacă în 2014 acțiunile de Război Informațional ale Rusiei au fost foarte eficiente, în 2022 situația este total schimbată. În primul rând, acțiunile Rusiei în acest mediu au fost foarte asemănătoare lucru care a facilitat pregătirea unor acțiuni de răspuns eficiente. Dar factorul major în contracararea acțiunilor Rusiei în mediul informațional a fost reprezentat de armata ucraineană, care a reușit oprirea ofensivei ruse, negând în acest fel superioritatea și invincibilitatea rușilor. Informațiile obținute de Rusia în perioada de pregătire a conflictului nu au prezentat o imagine corectă asupra capabilităților reale ale Ucrainei, dorința de a lupta a militarilor și mai ales a populației civile, dar cel mai important lucru este reprezentat de subestimarea unității statelor occidentale și a dorinței acestora de a sprijinii Ucraina. Ucrainenii au demonstrat apartenența la țara lor și voința lor de a rămâne în țară, pe care vor mai degrabă să o salveze, decât să fugă din ea, țară care nici pe departe nu poate fi considerată ideală și care a intrat în război având probleme deloc ușoare legate corupție și sărăcie. Conducerea Ucrainei a reușit să ofere cetățenilor speranța că țara lor se va însănătoși. Iar speranța construcției unei justiții sociale în care oamenii să vrea să salveze locul de care aparțin mai degrabă decât să fugă din el, în alte locuri, demonstrează cel mai bine efectul foarte redus al acțiunilor de Război Informațional executate de Federația Rusă. Puterea politică de la Kiev a reușit să construiască și să gestioneze o poveste de țară din care ucrainenii să facă parte și toate acestea în pofida unei istorii falsificate și călcate în picioare de URSS și de Rusia, a oligarhilor, corupției și inechităților sociale. La scurt timp după declanșarea războiului Ucraina a prezentat lumii noua sa față. O țară care și-a început consolidarea imediat după eșecul reprezentat de pierderea Crimeii, când au fost inițiate acțiunile de distanțare față de tot ce înseamnă Rusia, limbă, istorie, nume de străzi, monumente, reabilitarea și promovarea eroilor naționali. Iar această nouă Ucraină este coșmarul lui Putin. Iar în cele din urmă, există președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și discursurile sale regulate, completate de imaginile care arată cum guvernul a rămas la Kiev și este capabil să conducă țara. Capacitatea președintelui de a atrage propriii cetățeni, și de a influența audiența externă, prin intermediul rețelelor sociale și prin apeluri directe către parlamentele țărilor, este esențială pentru ca Ucraina să continue să primească sprijinul de care are nevoie. Acest lucru diferă radical de impresia pe care Vladimir Putin a dat-o cu costumele sale scumpe și mesele lungi, care dau senzația de autoizolare. Dar anul 2022 și războiul din Ucraina se pare că au demonstrat că Războiul Informațional poate surprinde când este folosit pentru prima dată, dar are și părțile lui slabe când nu este adaptat realității câmpului de lupă, dar mai ales realităților sociale și ale dezvoltărilor tehnologice. Astfel, mult lăudatul Războiul Informațional a avut rezultate foarte slabe în Ucraina, iar explicațiile posibile trebuie luate în considerare și analizate cu seriozitate. Rusia a considerat că acțiunile împotriva Ucrainei din 2022 vor fi asemănătore cu cele din 2014 când a ocupat Crimeea. Practic fără o analiză aprofundată a schimbărilor din societatea Ucraineană și desconsiderând posibilele acțiuni ale lor, Rusia nu a respectat propriul concept de operare, privind Războiul Informațional. Cea mai simplă explicație este că Rusia nici măcar nu a încercat să folosească operațiuni informaționale extinse la începutul invaziei din Ucraina. Iar decizia lui Putin de a nu-și împărtăși planurile cu nimeni, în afară de un cerc restrâns a creat o ruptură între nivelul de comunicare strategic și principalii comunicatori, mass-media în cazul Rusiei pe de o parte, iar pe de altă parte s-a creat o ruptură și pe verticală de la nivelul strategic la militarul care a acționat în teatrul de operații. Pe de altă parte este evident că operațiunile informaționale au funcționat mai bine înainte de a fi cunoscute și expuse, iar în condițiile în care Rusia nu s-a adaptat, Occidentul a făcut-o. Este tot mai evident că președintele Volodimir Zelensky, a reușit să adapteze corespunzător narațiunea în acest conflict, SUA și statele occidentale au anticipat mișcările Rusiei, inclusiv în mediul informațional. Astfel toate posibilitățile Rusiei de a folosi acțiuni sub steag fals și de a genera mesaje părtinitoare privind situația din teren, au fost diminuate. De asemenea trebuie subliniat faptul că avem parte de o relatare clară privind evoluția conflictului încă de la început, aspect care a lipsit în eforturile anterioare de a contracara dezinformarea rusă. Conflictul din Ucraina a demonstrat că Rusia are o concepție de operare învechită în mediul informațional, neadaptată realităților societății moderne. Practic rezultatele foarte bune obținute în acțiunile din Georgia și Crimeea au determinat o încredere exagerată în aceste modele de operare și nu au fost actualizate la posibilele reacții de răspuns. Rusia a supraevaluat eficiența Război Informațional și a modelelor folosite în anexarea cu succes a Crimeii la începutul anului 2014, dar acum conflictul a trecut de zona „gri”. Astăzi, deși Putin ar fi sperat la o victorie rapidă în Ucraina, forțele ruse luptă într-un conflict convențional brutal care nu se pretează la tactici de „zonă gri” – mai ales acolo unde există un agresor și o victimă, definite destul de clar. Acțiunile și distrugerile războiului vorbesc mai tare decât cuvintele, iar propaganda nu poate compensa o campanie dusă din disperare, prost executată, care pare să fie îndreptă împotriva civililor, spre lovirea obiectivelor civile și de infrastructură critică destinate susținerii unei vieți normale. Capitolul la care Rusia aproape a pierdut pe timpul ducerii acțiunilor de luptă este reprezentată de insuficienta coordonare la diferite niveluri pe verticală, ierarhic și pe orizontală, la același nivel. A eșuat în a implementa sau mai bine spus în a înrădăcina schimbul de informații în cadrul proceselor operaționale și mai ales în arhitectura de comandă și control. „Vedeți, rușii au o mulțime de arme. Ei stau încă destul de bine. Și după orice evaluare rezonabilă, ei îi depășesc pe ucraineni la cele mai multe capitole, dar ei nu pot avea rezultate deosebite pentru că nu pot împărtăși informații între ei și nu pot avea încredere unul în celălalt”, a spus Chris Dougherty, membru senior pentru programul de apărare la Centrul pentru o Noua Securitate Americană/ Center for a New American Security. „Și cred că aceasta este cheia aici, când ne uităm la ce lecții pot fi învățate. Trebuie să putem împărtăși informații unul cu celălalt, trebuie să avem încredere unul în celălalt și trebuie să avem încredere în datele primite/transmise în cadrul schimbului de informații.”[2]
Rusia și Ucraina folosesc rețelele sociale pe scară largă pentru a-și prezenta versiunile despre evenimentele care se desfășoară și pentru a prezenta și promova narațiunile proprii despre război, inclusiv cauzele, consecințele și continuarea acestuia. Oficialii guvernamentali, cetățenii și agențiile de stat, toți au apelat la o serie de platforme, inclusiv Facebook, Twitter, TikTok, YouTube și Telegram, pentru a încărca informații. Este dificil de precizat cantitatea exactă de conținut încărcat de acești diverși actori, dar amploarea informațiilor încărcate pe rețelele sociale despre război este imensă. De exemplu, doar în prima săptămână de război, videoclipurile dintr-o serie de surse de pe TikTok cu eticheta „Rusia” și „Ucraina” au strâns 37,2 miliarde și, respectiv, 8,5 miliarde de vizualizări. Narațiunile prezentate de Rusia și Ucraina sunt diametral opuse. Rusia încadrează războiul din Ucraina, despre care Putin insistă că este o „operație militară specială”, ca măsură defensivă necesară ca răspuns la extinderea NATO în Europa de Est. Putin prezintă, de asemenea, campania militară ca fiind necesară pentru „de-nazificarea” Ucrainei și pentru a pune capăt unui presupus genocid desfășurat de guvernul ucrainean împotriva vorbitorilor de limbă rusă. În schimb, Ucraina insistă că războiul este unul de agresiune, subliniază istoria sa ca națiune suverană distinctă de Rusia și își prezintă cetățenii și forțele armate ca pe niște eroi care se apără de o invazie nejustificată.
Războiul din Ucraina și implicit acțiunile în mediul informațional nu sunt în niciun caz în faza finală. Practic în acest moment negocierile de pace sunt aproape blocate în condițiile în care, chiar dacă asta se recunoaște doar tacit, avem de a face cu două poziții greu de negociat: ucrainenii nu concep să cedeze teritorii, și nu pot ierta pe autorii victimelor numeroase de până acum, militari uciși, răniți, dispăruți în luptă și civili care fie au fost victimele bombardamentelor barbare, fie și-au pierdut viața ca urmare a abuzurilor condamnabile ale unor militari ruși din trupele de ocupație, iar rușii sunt deciși să sprijine politica lui Putin, de extindere teritorială a Federației Ruse. Astfel în perioada următoare vom asista la confruntări pe un front care pare a fi stabilizat, nu până unde vroia Kremlinul, dar nici până unde aspira conducerea de stat ucraineană. Rusia va încerca să continue războiul informațional în viitor, probabil prin mijloace mai subtile. Printre alte abordări, va continua să-și folosească Serviciul de securitate pentru a influenţa activ factorii de decizie occidentali, poate cu o cooptare mai subtilă a think-tank-urilor occidentale, pe fondul „oboselii” sprijiniri conflictului și sub influența unor acțiuni de dezinformare. O altă direcție de acțiune va fi reprezentată de încercarea de influențare a populației din Ucraina și determinarea distanțării populației de conducerea de la Kiev. Eficiența Războiului informațional al Rusiei a fost mult supraestimat. Cele mai multe abordări au fost asemănătoare celor din perioada sovietică, uneori cu o implementare chiar mai slabă, fără acțiuni inovative, lucru care a determinat o scădere a eficienței. Astfel SUA, NATO și forțele ucrainene prin acțiuni coordonate au reușit să contracareze multe dinte acțiunile Rusiei în acest mediu. În esență, scopul războiului informațional este de a profita de slăbiciunile interne ale unor societăți. Acțiunile de dezinformare ale Rusiei funcționează numai acolo unde găsește teren prolific: poate nu atât de mult pe fondul propriei eficiențe, cât mai mult datorate eșecurilor și problemelor interne ale Ucrainei și țărilor occidentale, precum cooptarea și stimularea factorilor de decizie politică cu atitudine anti-occidentală, a corupției, frustrărilor generate de modelul occidental, eșecul în implementarea reformelor și a transparenței decizionale. În UE există o abordare diferită privind războiul din Ucraina și atacul nejustificat și criminal executat de Rusia. În unele țări cum ar fi Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia sunt cetățenii care privesc cu indulgență acțiunile Rusiei. De pildă, mai nou, 50% dintre cetățenii Slovaciei, cred că Rusia nu a provocat războiul din Ucraina. În traducere liberă: și ce dacă a atacat Putin, contează cine l-a provocat, adică omologul ucrainean. Așa gândește un slovac din doi, intervievați cu ocazia unui sondaj recent (toamna 2022).[3]
Pe de altă parte chiar dacă influența mijloacelor de informare și propagandă ale Rusiei sunt nesemnificative, pericolul real vine din partea „idioților utili” și a unor formatori de opinie cointeresați: oameni care susțin ideologii de stânga, ecologiști, cei afectați de integrarea în UE, cei care nu acceptă rolul SUA în plan internațional sau nostalgici după perioada comunistă care devin adesea ușor influențabili de propaganda Rusiei. Spre exemplu Germania a devenit foarte dependentă de resursele energetice din Rusia pe fondul unei campanii generată de temele ecologiste, care a determinat închiderea centralelor nucleare. Recunoașterea limitărilor războiului informațional al Rusiei este la fel de important ca recunoașterea punctelor sale forte. Succesul depinde foarte mult de anumite condiții care se formează sau se mențin în minte a adversarului. Hotărârea occidentului de a rezista Rusiei și distrugerii statului ucrainean, a făcut ca disimularea și confuzia răspândită de Putin să aibă un efect mult mai redus. Strategia cuprinsă în Războiul informațional va pune întotdeauna provocări semnificative pentru Occident, iar în ceste condiții trebuie, de fapt, să fie dezvoltată o abordare proprie de contracarare. Rusia și Putin ar putea să obțină o dominație militară temporară asupra Ucrainei prin folosirea unei forțe covârșitoare, dar este departe de a fi clar cum ar putea spera să transforme acest lucru într-o construcție politică durabilă. Războiul informațional este deja pierdut de Rusia, în timp ce sălbăticia asaltului rusesc a otrăvit relațiile bilaterale pentru deceniile următoare. La finalul acestor rânduri, aproape orice predicţie privind viitorul noului Imperiu rus rămâne credibilă, începând de la prăbuşirea „sistemului Putin” sub povara sancţiunilor economice sau revolta maselor exasperate de ruşi chemați la mobilizare, sau a oligarhilor nemulţumiţi şi până la victoria Kremlinului în războiul purtat împotriva Ucrainei, victorie recunoscută de Occident şi SUA, cu consecinţele de rigoare. Deşi rămâne încă în suspensie, butada formulată în 2009 de fostul ministru de externe român, Adrian Cioroianu, „Rusia nu a fost niciodată după 1990 atât de slabă pe cât au considerat-o, la o privire superficială, observatorii occidentali, după cum nu a fost nici atât de puternică pe cât şi-ar fi dorit-o ruşii înşişi şi, în orice caz, conducătorii lor Boris Elţîn şi, apoi, Vladimir Putin”, cred că are foarte multe şanse de a fi încă o dată confirmată.[4]
Contraamiral (r) Dr. CONSTANTIN CIOROBEA
[1] Ana Stan, Infografie: „Războiul hibrid“ al lui Putin a început cu mult timp în urmă. Rusia a ridicat ştacheta şi a dus războiul la rang de artă, 2 septembrie 2014, pe http://adevarul.ro/international/rusia/razboiul-hibrid-putin-inceput-timp-urma-rusia-ridicat-stacheta-dus-razboiul-rang-arta-1_5405b3c30d133766a8cb23aa/index.html
[2] https://www.defensenews.com/show-reporter/c4isrnet-conference/2022/04/21/what-war-in-ukraine-reveals-about-information-age-conflict/?utm_source=sailthru&utm_medium=email&utm_campaign=dfn-dnr
[3] https://www.qmagazine.ro/raspandacii-ambuscada-de-la-herson-si-cosmarul-nuclear/?fbclid=IwAR1kFrZ2YZ6tkeo2VWLGrwY15kCGZIXVysw7jUQyzHp70QCTXtIaTu46vko
[4] Călin Hentea , Era Putin și războiul hibrid, https://historia.ro/sectiune/general/era-putin-si-razboiul-hibrid-576161.html