Sari la conținut

Replica pentru art ziaristului Tudor Curtifan

Plan de 600 de milioane de euro pentru modernizarea și înarmarea fregatelor României vechi de 40 de ani. Dar e oare o decizie înțeleaptă?- https://www.defenseromania.ro/plan-de-600-de-milioane-de-euro-pentru-modernizarea-si-inarmarea-fregatelor-romaniei-vechi-de-40-de-ani-dar-e-oare-o-decizie-inteleapta_627808.html

Tudor Curtifan a publicat acest articol in Defensromania.ro la data de 11 Aprilie . Dupa aprecierea noastra lipsit de documentare si profund neprofesional-nespecific domniei sale, inducand  cititorilor neavizati idea falsa a cheltuirii unor resurse inutile.

Am extras din acest articol cateva pasaje:

Se pare că se dorește ca navele, bătrâne de 40 de ani, să treacă printr-o schimbare radicală, inclusiv în ceea ce privește integrarea sistemelor de ultimă generație pe ele, de la radare la sisteme de armament. Costul estimativ al programului, potrivit surselor noastre, e undeva între 500 și 600 de milioane de euro.

Iar de aici se nasc două întrebări privind înțelepciunea unei astfel de decizii, de altfel o intenție lăudabilă în interesul Marinei române, atât de văduvită în ultimii ani de înzestrarea cu echipamente moderne, mai ales nave de suprafață.

1. E fezabilă o asemenea modernizare?

E o întrebare legitimă în contextul în care există suspiciuni dacă structura navelor e compatibilă cu astfel de echipamente, mai ales sisteme de armament. Pentru că, să nu uităm, vorbim de nave construite în anii 1980 și nimeni nu își dorește incidente, accidente sau tragedii în timpul tragerilor de rutină spre exemplu.

Cu informații tehnice cu privire la echipamentele și sistemele care se doresc integrate pe fregate vom reveni într-un material ulterior dedicat acestui subiect.

Dar așa cum va trebui să se întâmple, o astfel de decizie privind modernizarea va putea fi luată în baza unui raport tehnic, a unei documentații tehnice privind întregul program de moderniaare, un așa-zis studiu de fezabilitate obligatoriu de accesat. Studiu care la rândul lui are desigur costuri și necesită o perioadă de timp, dar care e esențial în acest caz.

2. E din punct de vedere financiar rentabilă o astfel de decizie?

În cazul surprinzător în care raportul tehnic confirmă că o astfel de modernizare totală va putea fi implementată se ridică întrebarea dacă e rentabil programul?

Costul de implementare privind modernizarea navelor e între 500 și 600 de milioane de euro. E un cost uriaș dacă stăm să ne gândim la faptul că navele sunt vechi de aproape 40 de ani.

Iar programul nu vizează extinderea perioadei de viață a capabilității, nu e un program de tip MLU (Mid-life update). Cât timp vor mai fi oare în dotarea Forțelor Navale cele două fregate Type 22?

Și, desigur, dacă tragem linie în ceea ce privește costul, nu e oare mai rentabil să faci un efort financiar, să mai adaugi 20%-30% din costul programului de modernizare și să achiziționezi nave noi? Nave desigur mai mici și din altă clasă dar care să asigure nu doar tranziția către echipamente de suprafață moderne pentru Forțele Navale, dar să rămână în serviciu trei sau chiar patru decenii de acum înainte?

Autorul se întreabă daca este fezabilă o asemenea modernizare si afirma ca există suspiciuni dacă structura navelor e compatibilă cu astfel de echipamente, mai ales sisteme de armament. Uita credem însă intenționat de faptul ca inițial aceste Fregate au avut instalate sisteme de rachete nava-nava, rachete nava-aer precum si alte sisteme de protecție antiaeriana care nu au fost livrate.

Supoziția domniei sale este falsa. Nici un proiect de aceasta anvergura nu poate sa nu ia in considerație acest lucru si cerințele de modernizare incluse de Forțele Navale Romane in caietele de sarcini ale celor doua tentative de modernizare eșuate lamentabil dovedesc acest fapt.

Autorul aduce in discuție durata de viată a acestora in mod fals deoarece toate inițiativele de modernizare au prevăzut inclusiv extinderea acesteia.

In acest moment cele doua fregate au o durata de viată de cel puțin 10 ani care va fi probabil extinsa la cel puțin 20 de ani.

Când vorbim de durata de viată a unei nave militare ne referim la corpul navei, la structura de rezistenta, resursele de propulsie dar si la cerințele operaționale care nu pot fi îndeplinite cu o tehnica învechită si neadecvata situațiilor din câmpul tactic etc.

In acest moment Forțele Navale au făcut deja pași in acest sens. A fost înlocuit complet sistemul de propulsie prin înlocuirea turbinelor , a fost achiziționat un sonar tractat de ultima generație, au fost achiziționate noi sisteme ISR si lista poate continua.

Ce este necesar in acest moment?

Instalarea complexului de rachete nava-nava, nava-aer si a altor sisteme de protecție a navei împotriva amenințărilor aeriene si subacvatice pentru distante medii si mici.

Integrarea acestora in sistemul de management al luptei si după aprecierea noastră înlocuirea acestuia cu un nou sistem de ultima generație.

Sisteme de radare de lupta, comunicații si navigație performante

Înlocuirea torpilelor anti submarine, etc.

Aceste dotări minimale fac ca cele doua fregatele romanești sa fie competitive in teatrele de operații si similare ca performante de ex. cu fregatele de ultima generație a englezilor si nu numai.

 Dar ce este cel mai important lucru prin modernizarea rapida a fregatelor Romania poate avea doua nave de lupta cu capabilități performante singurele de altfel care pot asigura apărarea intereselor sale suverane in Marea Neagra si in oceanul planetar ca si contribuție in alianța din care facem parte NATO. Se uita ușor ca Fregatele romanești au fost singurele forte din armata României care au participat la misiuni NATO sub incidenta art 5 din tratat.

 Modernizarea acestora se poate face int-un timp relativ scurt si in Romania.

Nu e oare mai rentabil să faci un efort financiar, să mai adaugi 20%-30% din costul programului de modernizare și să achiziționezi nave noi? -se întreabă autorul. Uita însă ca au fost deja astfel de licitații anulate. Faptul ca Romania poate avea  astfel de nave noi este imperios necesar, dar ca durata  apreciem ca va dura minim 6 ani daca procedura se lansează ieri. Tarile partenere UE si NATO iau masuri imediate pentru întărirea capacitaților de apărare nu peste 6 ani. Romania are nevoie de o Strategie de Securitate Maritima coerenta pentru ași apăra interesele sale maritime.

Capacitățile tipului de nave corveta este limitat in acțiuni oarecum îndepărtate.

Forțele Navale Romane au proiecția forțelor sale pe termen mediu si lung (2045). Cele doua fregate modernizate acum, probabil vor ieși din serviciu când trei fregate noi vor intra in serviciul Forțelor Navale in acest orizont de timp.

Nu putem sa nu ne întrebam rezonabil de ce doar la proiectele Marinei apar oportun semne de întrebare in presa scrisa atunci când se pune problema modernizării sau spre exemplu achiziția de submarine?

Sugestie pentru autorul articolului: O documentare profesionala si consultarea unor specialisti in domeniu pot exclude informari eronate. Este drept doar in situatii corecte nu si sugerate

FORUMUL SECURITATII MARITIME

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top