Rolul navigației și comerțului maritim în viața economica și politică a lumei–Autor Locot. H. POPOVICI
Articol publicat în Revista Ligei Navale Române, Nr.10 An 1935
Comentariu FSM: Argumente despre necesitatea unei Politici Maritime pentru România la nivelul anului 1935- parca timpul a stat pe loc.
Marea a ocupat intotdeauna un loc considerabil in existenta omenirei ; desigur, omul este in primul rând terestru” și viata pe apă ii inspiră o teamă instinctivă, teamă pe care o învinge numai printr-un efort de vointă mai mult sau mai puțin important. Insă avantagiile pe cari ea i le poate da sunt imense și dacă vom cerceta trecutul cel mai îndepărtat, il vom găsii pe om doritor de a exploata acest domeniu care se întinde pe trei sferturi din suprafața globului.
In cursul istoriei omenirii, pe măsură ce mijloacele tehnice de cari dispunea omul au devenit mai perfecționate, posesiunea acestui domeniu s’a intins și s’a dezvoltat ; in aceiași măsură a crescut și influenta mării asupra bunei stări a sentimentelor și a acțiunilor strămoșilor noștri cu cat ea pătrundea mai mult in viața omenirei.
Civilizațiile primitive, in genere, s’au infiripat dealungul unui mare fluviu (Nilul, Eufratul, Yang-Tse, Gangele) care a constituit o arteră de nutriție și de comunicație.
Mai târziu, mările interioare, așa numitele Mediterane, desăvârșiră unitatea societăților și a popoarelor ( imperiul Roman, Europa Evului Mediu, Japonia).
Apoi, apariția ,,marinei de larg” făcu ca bogăția și puterea sa depindă de stăpânirea Atlanticului, in așteptarea unor noui progrese cari, realizând in cele din urma unitatea economica a lumei, sa pună in competițiune exploatarea oceanelor, ca scop final al activității popoarelor civilizate.
Deci după o faza fluviala și o perioada mediteraneeana. omenirea a trecut printr’o epoca atlantica. pentru ca acum sa înceapă o era oceanica, a cărei fecunditate se anunță mai minunata incă.
Astfel. se poate spune ca civilizatia constă in extensiunea ce a înțeles sa o dea omul. in decursul timpului, exploatărei apelor.
Intr’adevar, avantagiile pe cari omul le poate avea din exploatarea mărilor sunt multiple; recoltarea produselor sale minerale, vegetale și animale, cu toate ca astăzi se face incă intr’un chip aproape primitiv și barbar, este totuși in măsură să hrănească un mare număr de oameni și e de prevăzut ca intr’un viitor apropiat randamentul sau va crește ajungând la proporții nebănuite.
Însă apele fluviale și maritime joaca un rol capital mai ales ca mijloc de comunicație. Marea este prin excelenta, marea cale a schimburilor și se poate spune ca un stat care nu vrea sa se servească de ea in acest scop, renunța de buna voie a figura in lumea comerciala.
Ori, mai cu seama astăzi când gratie progresului ce merge cu pași din ce in ce mai repezi, civilizația diferitelor popoare este aproape la același nivel, numai de bogăția lor respectiva depinde mărirea și puterea și numai comerțul aduce bogăție sau cel putin permite a o realiza și utiliza.
0 tara poate, la rigoare, sa se hrănească prin propriile sale mijloace ; însă pentru a prospera, pentru a se desvolta, pentru a trai cu adevărat, trebuie sa intre in relații cu celelalte tari, sa le dea surplusul produselor sale in schimbul acelora pe cari nu le produce solul sau. Numai astfel consumația va crește și odată cu ea buna stare a oamenilor și gustul lor de a munci, de a pune in valoare resursele naturale ale patriei !or.
Astfel. prin comerț se dezvolta agricultura, industria, vitalitatea tărei întregi.
0 națiune care se încăpățânează sa trăiască prin ea însăși, care vrea sa-și păstreze independenta economica absolută, risca sa- și compromită viitorul și existenta.
A-ti limita buna stare, a o reduce la satisfacerea nu mai a nevoilor esențiale, este sinonim cu micșorarea puterei de producție și de dezvoltare. Un popor care ar proceda astfel, nu ar avea depe urma bunurilor sale decat un profit din ce in ce mai redus și precar, in care vecinii săi vor încerca sa-i ia bunurile neproductive in mâinile lui, nu va întârzia să vina.
Ori cat de opus ar fi noțiunilor noastre abstracte de justiție și drept, principiul exproprierii raselor incompetente nu este totuși decât o soluțiune care va părea întotdeauna de dorit -deci necesara și legitima, acelora țari se vor crede in măsura de a pune in valoare mai bine aceste bogații neexploatate și aceasta expropriere se va face, fie printr’o acțiune violenta, fie printr’ o infiltrațiune lenta, ale cărei efecte, mai puțin brutale și mai puțin penibile in aparenta, nu vor fi decât cu atât mai dezastruoase pentru poporul apatic care va fi pierdut, aptitudinea de a reacționa contra străinului. A înceta de a te dezvolta din punct de vedere politic și economic, in timp ce ceilalți continua sa o facă, este sinonim cu a regresa, a muri.
Una din dovezile puterii maritime a Frantei : Marsilia.
Din punct de vedere material, o natiune nu este in progres, nu este in viața, decât daca manifesta o vădita tendința de expansiune, de acțiune in exterior, ceeace, intr’o omenire normal organizata, se traduce prin : dacă ea are un comert exterior activ.
Urmeaza de aici că, neapărat, un stat trebuie ,sa fie o putere maritima?
La prima vedere, am putea fi tentați sa admitem ca un stat favorizat in special din punct de vedere agricol sau industrial, s’ar putea dezinteresa de transportul și repartiția produselor sale, abandonând ·acest beneficiu altora.
Însă aceasta ar însemna abdicarea dela o parte din avantagiile pe cari natura le-a dat acestor tari privilegiate, micșorarea efortului cultivatorilor și a lucrătorilor, sacrificarea unei bogății posibile in folosul altora.
Capacitatea noastră de producție nu depinde numai de materiile prime de cari dispunem ; pentru ca produsele noastre sa fie puse in valoare așa cum se cuvine, trebuie ca producătorii sa fie atrași de posibilitatea caștigului, de promisiunile, de cererile cumpărătorilor posibili.
Ori in general, aceste promisiuni, aceste cereri, nu sunt adresate decât acelora cari le provoacă, cari le solicita. Producatorii rivali caută a atrage cereri pentru ei și cat de ușor le este, daca li se lasă, de buna voie, superioritatea transporturilor mai comode, mai economice și avanntajul acelui minunat agent de reclama care este o marină activă și bine organizată!
Renunțând la o flota de comerț naționala, renuntam la unul din mijloacele cele mai eficace de a ne inmulti debușeurile externe, compromitem grav dezvoltare noastră agricola și industriala.
Și. mai ales, lăsând transportul produselor noastre în mâinile străinilor, consimțim sa plătim un adevărat tribut, in schimbul căruia nimic nu revine circulații naționale.
Acest lucru echivalează, in sfârșit, cu subordonarea noastră unei alte națiuni, situație în care un popor conștient nu se poate resemna. Unele condițiuni fizice imposibil de înlăturat, ar putea scuza guvernul sau poporul care l’ar accepta, și nu exista obstacole de acest fel de neînvins. Un stat nu încetează de a fi o putere maritimă decât dacă o vrea. Și daca face acest lucru, consimte să distruga astfel toate șansele sale de viitor și securitate; este semnul cel mai sigur ce îl poate da despre, decadenta, despre sfârșitul sau apropiat.
Deci daca bogăția și puterea unui stat au ca origină resursele pe cari el le găsește pe teritoriul sau și industria cu ajutorul căreia le prelucrează, aceasta bogăție și aceasta putere sunt puse in valoare prin facultatea ce o are statul de a face schimburi avantajoase cu restul omenirii și aceasta facultate depinde direct de partea pe care statul a știut sa și-o asigure in exploatarea meniului maritim, pus fără deosebire, la dispoziția tuturor națiunilor, de’ către natura.
Cum sa ne asiguram aceasta parte? Trebuie, evident sa avem vapoare, echipagii cari sa le conducă, stabilimente la uscat cari sa le construiască, sa le repare, să le întrețină, sa le adăpostească. Insa aceasta nu este suficient ; mai trebuie ca utilizarea acestor instrumente să fie posibila, adică, celelalte națiuni civilizate sa consimtă a intra in relațiuni comerciale regulate și pacifice cu noi ceeace necesita o politică comercială.
Trebuie mai cu seama ca funcționarea acestui organism fragil și costisitor sa fie asigurata prin existența unei puternice marine militare, ceeace înseamnă trebuie sa avem o politicii navala.
Politica·comerciala și politica navala, constitue cel doua părți inseparabile ale unui acelaș program, al cărui obiectiv suprem trebue sa fie expansiunea patriei.
Locot. H. POPOVICI
Înființată la data de 08 martie 1928, Liga Navală Română(L.N.R.) a contribuit prin acțiunile și publicațiile sale la sensibilizarea opiniei publice în legătură cu locul și rolul Dunării și Mării Negre în istoria poporului român, dar și a importanței și rolului Marinei Militare și Marinei Comerciale în societatea românească, în perioada interbelică și în anii celui de-al doilea Război Mondial.
La acțiunile L.N.R. au participat prin scrierile lor (lucrări,articole și conferințe) o serie de oameni de cultura și personalități ale vieții publice și militare, dar și membri unor guverne ale României.
Astfel, pot fi amintite acțiunile L.N.R. organizate în cadrul „Ciclului conferințelor de propagandă și inițiere marinărească” și a „Ciclului Apele, Dunărea și Marea Noastră”.
Totodată trebuie amintită și „ Lista publicațiilor Ligii Navale Române” care cuprindea numeroase lucrari,articole si conferințe, cum sunt:
-Jean Bart,”Cartea Dunării” și ”O corabie românească”;
-Capitan D.Știubei, „Albumul navelor”;
-M.Negru, „Viața României pe mare și pe Dunăre”;
-Ciocârdel,”Comentarii asupra răsboiului submarin” și „Avion și submarin sau vase de suprafață”;
-Prof.N Iorga, ”Poporul românesc și Marea” ;
-Prof.S Mehedinți, „Legăturile noastre cu Dunărea și Marea”;
-Dr.Avocat Vasiliu V, „Raportul între Dreptul Maritim și Fluvial”;
-Prof.N.Dașcovici,”Marea noastra si stramtorile”,”Regulile răsboiului si ale neutralității”, ”Politica rusească la gurile Dunării și la Marea Neagră”;
-Ing.Mihalopol,”Porturile și căile de comunicație pe apă,ca factor de progres”;
În ultimul numar al revistei „România Maritimă și Fluvială-Magazin”-revistă a Filialei București a L.N.R.-am publicat articolul „Scurtă prezentare a unor idei, fapte și evenimente care au marcat istoria maritimă și fluvială a României(1)”, aducând în atenția cititorului pasionat de cunoașterea istoriei doua cărți apărute în perioada interbelică și două conferințe menționate în „Lista publicațiilor Ligii Navale Române”.La publicarea acestui prim articol am plecat de la ideea ca poate avea un anumit ecou și poate contribui la o înțelegere corectă a importanței și rolului Marinei Române din punct de vedere economic, geopolitic și militar în asigurarea mediului de securitate al țării noastre, dar și în zona extinsă a Mării Negre.
Cele doua cărti și cele doua conferințe sunt:
-„CRIZA MARINEI MILITARE” scrisă de contraamiralul Negrescu V.Nicolae,fost comandant al flotei româno-ruse de operațiuni pe Dunăre în anul 1916, publicată la București în anul 1922, la Tipografia Gutenberg S.A.;
-„CARTEA MARINARULUI ÎNCEPĂTOR. Pentru școlile din regiunea apelor; cercetași; instrucția premarinară; iubitorii apelor,”scrisă de locotenentul Ghezzo Eduard din marină,comandantul cohortei de cercetași marinari-Constanta, tipărită din inițiativa și cu cheltuiala Ministerului Instrucției, Cultelor și Artelor (Direcția Educației Poporului), ministru fiind Dimitrie Gusti;
-„ROSTUL MARINEI ÎN VIAȚA NAȚIUNII”, conferința cu nr.25 din lista “Publicațiile Ligii Navale Romane”, ținuta în cadrul “Asociației scriitorilor militari” de generalul adjutant Paul Teodorescu, ministrul Aerului și Marinei, publicată la Institutul de Arte Grafice„MARVAN”S.A.R.;
-„DUNĂREA ȘI MAREA NEAGRĂ FĂURITOARE ȘI ÎNTREGITOARE DE NEAM ”, conferința cu nr.31 din lista “Publicațiile Ligii Navale Romane”, ținuta de comandorul N.Steriopol din M.St.M în aula “Fundației Regele Carol I”, in ciclul initierilor, publicată la Institutul de Arte Grafice „MARVAN”S.A.R..