SECURITATEA MARITIMĂ ȘI DREPTUL MĂRII

SECURITATEA MARITIMĂ ȘI DREPTUL MĂRII-Autor:Dr. Aurel POPA[1]

Continut aparut in Studiu FSM: Reziliența maritimă a României în era amenințărilor hibride și importanța unei strategii de securitate maritimă

Sursa: Ziarul La República

Oceanele și mările joacă un rol esențial în economia globală și în mediul de securitate mai larg, transportul maritim, explorarea și exploatarea resurselor naturale și alte activități din domeniul maritim contribuind la prosperitatea și securitatea națiunilor din întreaga lume. În același timp, domeniul maritim se caracterizează, de asemenea, printr-o rețea complexă de aspecte juridice și politice, inclusiv disputele privind frontierele teritoriale, gestionarea resurselor comune și prevenirea conflictelor și a amenințărilor la adresa securității. Dreptul mării oferă cadrul juridic pentru gestionarea acestor aspecte, stabilind drepturile și obligațiile statelor de coastă și ale altor actori în ceea ce privește navigația, explorarea și exploatarea resurselor naturale și alte activități în domeniul maritim.

În centrul dreptului mării se află principiul echilibrării drepturilor și intereselor statelor costiere și ale altor actori din domeniul maritim. Statele de coastă au dreptul suveran de a exploata resursele naturale din apele lor adiacente, inclusiv stocurile de pește, depozitele de petrol și gaze și mineralele, și de a reglementa navigația și alte activități în apele lor teritoriale și în zonele economice exclusive (ZEE). În același timp, alte state au anumite drepturi și libertăți în ceea ce privește navigația și alte activități în domeniul maritim, inclusiv libertatea de navigație și de survolare, instalarea de cabluri și conducte submarine și desfășurarea de cercetări științifice.

Acest echilibru de drepturi și interese se reflectă în diferitele regimuri de navigație stabilite de dreptul mării, inclusiv trecerea nevinovată, trecerea de tranzit, trecerea pe culoarele maritime arhipelagice și libertățile ZEE. Fiecare dintre aceste regimuri stabilește drepturi și obligații diferite pentru nave și alți actori care operează în domeniul maritim, reflectând echilibrul dintre drepturile și interesele statelor costiere și drepturile și interesele navelor și ale altor actori implicați în navigația internațională și în alte activități în domeniul maritim.

Una dintre provocările cheie cu care se confruntă în prezent dreptul mării și securitatea maritimă este necesitatea de a aborda amenințările de securitate emergente, cum ar fi pirateria, traficul de droguri si armament, terorismul maritim și pescuitul ilegal. Aceste amenințări prezintă riscuri semnificative pentru siguranța și securitatea navelor și a echipajelor, precum și pentru interesele economice ale statelor de coastă și ale comunității internaționale în general. Pentru a face față acestor amenințări, este nevoie de o cooperare și o coordonare sporită între statele de coastă și alți actori din domeniul maritim, inclusiv prin dezvoltarea de acorduri și mecanisme regionale pentru gestionarea resurselor comune și prevenirea conflictelor.

O altă provocare cu care se confruntă dreptul mării și securitatea maritimă este necesitatea de a aborda impactul schimbărilor climatice asupra domeniului maritim. Modificările nivelului mării, curenții oceanici și alți factori ar putea avea un impact semnificativ asupra gestionării resurselor marine și asupra securității statelor costiere, inclusiv potențialul de deplasare a comunităților costiere și de răspândire a bolilor și a altor riscuri de mediu.

În concluzie, dreptul mării joacă un rol esențial în gestionarea problemelor juridice și politice complexe care apar în domeniul maritim, echilibrând drepturile și interesele statelor de coastă și ale altor actori în ceea ce privește navigația, explorarea și exploatarea resurselor naturale și alte activități. Pentru a asigura securitatea și prosperitatea continuă a domeniului maritim, este nevoie de eforturi continue pentru a aborda amenințările de securitate emergente, pentru a promova cooperarea și coordonarea între statele costiere și alți actori și pentru a aborda impactul schimbărilor climatice asupra mediului maritim.

Operațiile de securitate maritimă se referă la diferitele activități întreprinse pentru a asigura siguranța și securitatea activităților și bunurilor maritime. Aceste operațiuni au ca scop prevenirea activităților ilegale, cum ar fi pirateria, contrabanda, traficul de droguri și terorismul, printre altele. Câteva exemple de operațiuni de securitate maritimă includ:

•              supravegherea maritimă – aceasta implică utilizarea de tehnologii precum radarul, navele, aviația, sonarul și sateliții pentru a monitoriza activitățile maritime și a identifica potențialele amenințări;

•              patrularea maritimă – aceasta implică utilizarea de nave militare pentru a descuraja activitățile ilegale;

•              securitatea portuară – implică verificarea mărfurilor și a personalului care intră sau ies din porturi, pentru a preveni contrabanda cu bunuri sau materiale ilegale;

•              inspecția maritimă – presupune oprirea și urcarea la bordul navelor suspecte pentru a inspecta încărcătura și a reține persoanele care ar putea fi implicate în activități ilegale;

•              căutare și salvare – implică desfășurarea de resurse pentru a ajuta navele aflate în dificultate și pentru a salva vieți în situații de urgență;

•              informații maritime – presupun colectarea și analiza informațiilor pentru a identifica amenințările potențiale și pentru a preveni activitățile ilegale.

În general, operațiile de securitate maritimă sunt esențiale pentru menținerea siguranței și securității activităților și bunurilor maritime, precum și pentru promovarea comerțului și a schimburilor comerciale internaționale.

Regimuri de navigație

Regimurile de navigație se referă la cadrele juridice care reglementează drepturile și obligațiile statelor și ale altor actori în ceea ce privește navigația și alte activități în diverse zone maritime. Dreptul mării recunoaște regimuri de navigație primare, fiecare dintre acestea stabilind drepturi și obligații diferite pentru navele și alți actori care operează în domeniul maritim:

Regimul de trecere neîntreruptă (transit passage): Acest regim se aplică în strâmtori internaționale care asigură accesul între două părți ale mării sau între o mare și o altă mare. Navele au dreptul să treacă în mod continuu și fără întreruperi prin aceste strâmtori, cu respectarea regulilor de navigație stabilite.

Regimul de trecere neîntreruptă prin canal (transit passage through a strait): Acest regim se aplică în cazul strâmtorilor care asigură trecerea dintre două zone maritime separate, cum ar fi Canalul Suez sau Canalul Panama. Navele au dreptul să treacă prin aceste strâmtori în mod continuu și fără întreruperi, respectând regulile stabilite și fără să interfereze cu siguranța navigației în strâmtorile respective.

Regimul de trecere neafectată (innocent passage): Acest regim se aplică în apele teritoriale ale unui stat costier. Navele străine au dreptul de trecere neafectată prin apele teritoriale, cu respectarea anumitor restricții și reguli stabilite de statul costier, precum respectarea ordinii și siguranței publice, protecția mediului, etc.

Regimul de trecere pe culoarele maritime arhipelagice – se referă la dreptul navelor străine de a naviga prin culoarele maritime desemnate în apele arhipelagice. Acest drept este supus anumitor limitări, inclusiv cerința ca navele să utilizeze culoarele maritime pentru o trecere rapidă și continuă și să nu se abată de la culoarele maritime decât în caz de forță majoră sau de pericol.

Regimul jurisdicției exclusive sau “regimul jurisdicției suverane”- Acest regim se aplică în zona economică exclusivă (ZEE) a unui stat costier. Statul costier are dreptul exclusiv de a explora și exploata resursele naturale și energetice ale mării din ZEE, precum și de a institui și aplica reguli și regulamente în diverse domenii, cum ar fi conservarea mediului marin, cercetarea științifică, protecția și gestionarea resurselor naturale, pescuitul și așa mai departe. Cu toate acestea, în ceea ce privește libertatea de navigație, navele străine au dreptul de trecere neafectată prin ZEE, similar cu regimul de trecere neafectată prin apele teritoriale.

În cadrul unei ZEE, statele de coastă au anumite drepturi în ceea ce privește explorarea și exploatarea resurselor naturale, dar navele din alte state au, de asemenea, anumite libertăți, inclusiv libertatea de navigație și libertatea de a desfășura anumite activități economice, cum ar fi pescuitul și cercetarea științifică. Cu toate acestea, aceste libertăți sunt supuse anumitor limitări, inclusiv cerința ca acestea să nu interfereze cu drepturile statului de coastă de a explora și exploata resursele naturale din ZEE.

În general, regimurile de navigație joacă un rol esențial în reglementarea drepturilor și obligațiilor statelor și ale altor actori în ceea ce privește navigația și alte activități în domeniul maritim. Diferitele regimuri reflectă echilibrul dintre drepturile și interesele statelor costiere și drepturile și interesele navelor și ale altor actori implicați în navigația internațională și în alte activități în domeniul maritim.

Zona economică exclusivă

Sursa: Ziarul La República

O zonă economică exclusivă (ZEE) este o zonă maritimă care se întinde la 200 de mile marine (370,4 kilometri) de la linia de bază a unui stat costier si care în unele cazuri poate fi extinsă, în interiorul căreia statul are drepturi speciale asupra explorării și exploatării resurselor naturale. ZEE a fost stabilită prin Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS), care a intrat în vigoare în 1994 și a fost ratificată de peste 160 de țări.

În cadrul ZEE, un stat de coastă are drepturi suverane în scopul explorării, exploatării, conservării și gestionării resurselor naturale, inclusiv a stocurilor de pește, a zăcămintelor de petrol și gaze și a mineralelor. Statul de coastă are, de asemenea, jurisdicție în ceea ce privește crearea și utilizarea insulelor artificiale, a instalațiilor și a structurilor pentru cercetare științifică și în alte scopuri. Cu toate acestea, ZEE nu conferă statului de coastă suveranitatea asupra apelor sau a spațiului aerian de deasupra sa, care rămân supuse drepturilor altor state de a exercita libertatea de navigație și de survolare.

Conceptul de ZEE reflectă echilibrul dintre drepturile statelor costiere de a exploata resursele naturale din apele lor adiacente și drepturile altor state de a se angaja în navigația internațională și în alte activități în domeniul maritim. UNCLOS prevede o serie de drepturi și libertăți pentru alte state în ZEE, inclusiv libertatea de navigație și de survolare, instalarea de cabluri și conducte submarine și desfășurarea de cercetări științifice.

În general, ZEE este un concept important în dreptul mării, oferind statelor de coastă un cadru pentru gestionarea durabilă a resurselor lor marine și contribuind la prevenirea disputelor dintre statele vecine cu privire la exploatarea acestor resurse.

Conștientizarea domeniului maritim

Conștientizarea domeniului maritim se referă la eforturile de a crește nivelul de cunoștințe și de a informa publicul cu privire la importanța și impactul sectorului maritim asupra economiei, mediului și societății în general. Acest domeniu acoperă o gamă largă de activități și aspecte, inclusiv transportul maritim, comerțul internațional, securitatea maritimă, protecția mediului marin, conservarea resurselor marine și dezvoltarea durabilă a zonei maritime.

Conștientizarea domeniului maritim este crucială, deoarece aproximativ 90% din comerțul mondial se desfășoară prin intermediul transportului maritim, iar o mare parte a resurselor naturale și a energiei provine din oceane. De asemenea, zonele maritime oferă habitat pentru o mare varietate de specii marine și contribuie la reglarea climei globale prin absorbția de dioxid de carbon.

Pentru a spori conștientizarea, au fost implementate diverse inițiative și programe. Acestea includ campanii de informare publică, proiecte educaționale în școli și universități, evenimente și expoziții maritime, precum și cooperarea între organizații internaționale, guverne, industria maritimă și societatea civilă.

Obiectivele conștientizării domeniului maritim includ promovarea dezvoltării durabile a sectorului maritim, reducerea impactului negativ asupra mediului marin, consolidarea securității și a siguranței în zonele maritime, încurajarea inovației și a cercetării în domeniu, precum și stimularea unei perspective globale asupra importanței oceanelor și mărilor.

Este important să se înțeleagă că măsurile de conștientizare și educație în domeniul maritim nu se limitează doar la comunitatea maritimă, ci sunt adresate publicului larg, întrucât implicațiile și impactul sectorului maritim sunt relevante pentru toți cetățenii lumii.

Maritime Domain Awareness (MDA) este un concept și un sistem de abordare care se referă la capacitatea de a colecta, monitoriza, analiza și înțelege informațiile relevante despre activitățile și evenimentele care au loc în domeniul maritim. Scopul principal al MDA este să sporească înțelegerea și cunoașterea situației maritime pentru a facilita luarea de decizii eficiente și pentru a asigura securitatea și siguranța în zona maritimă.

MDA implică integrarea și analiza datelor provenite dintr-o varietate de surse, cum ar fi radarul, sistemele de monitorizare a traficului maritim, sateliții, aeronavele de supraveghere, informațiile de la nave, rapoartele deținătorilor de interese maritime și alte resurse relevante. Aceste informații sunt procesate și analizate pentru a identifica modele, tendințe, riscuri și amenințări potențiale în domeniul maritim.

Prin implementarea conceptului MDA, autoritățile maritime, forțele de securitate și alte organizații relevante pot obține o imagine cuprinzătoare a activităților maritime, cum ar fi traficul maritim, schimbul ilegal de mărfuri, traficul de droguri, pirateria, activitățile teroriste sau orice altă amenințare la adresa securității și siguranței maritime.

Modelul britanic de cunoaștere a domeniului maritim.^[2]

MDA contribuie la îmbunătățirea coordonării între diferitele agenții și organizații implicate în domeniul maritim, inclusiv autoritățile de aplicare a legii, agențiile de securitate, autoritățile portuare și operatorii maritimi. Aceasta facilitează schimbul de informații în timp real și colaborarea eficientă pentru a răspunde rapid și adecvat la situații de urgență sau la evenimente neașteptate.

În rezumat, Maritime Domain Awareness este o abordare și un sistem care vizează colectarea, analiza și înțelegerea informațiilor despre activitățile maritime pentru a spori securitatea, siguranța și eficiența în zona maritimă. Acesta joacă un rol crucial în protejarea intereselor maritime și în promovarea stabilității și dezvoltării durabile a domeniului maritim.

Rezultatele/eficacitatea sunt foarte dependente de capacitate. Toate sunt necesare pentru a asigura un mediu maritim sigur și securizat.

Amenințarea reprezentată de piraterie^[3] în regiunea Golfului Guineii

Regiunea Golfului Guineei (RGG), situată în largul coastelor de vest și centrale ale Africii, este un spațiu maritim vast care a atras o atenție semnificativă din partea diverșilor actori externi. Acest interes provine din relațiile istorice ale regiunii, comerțul, petrolul și pescuitul, precum și din importanța sa strategică ca poartă de acces între Europa și Africa. Cu toate acestea, regiunea se caracterizează, de asemenea, prin diverse forme de criminalitate maritimă, inclusiv pirateria, care a devenit o amenințare semnificativă la adresa siguranței și securității persoanelor care operează în zonă.

Foto Wikipedia

Potrivit unor rapoarte recente, 95 % din toate actele de piraterie globale au avut loc în  RGG, ceea ce evidențiază gravitatea amenințării reprezentate de piraterie în zonă. Motivele pentru nivelul ridicat al pirateriei în regiune sunt complexe și includ factori precum sărăcia, guvernanța slabă și lipsa unei infrastructuri eficiente de securitate maritimă. Vastitatea RGG, combinată cu resursele limitate ale statelor individuale, face dificilă menținerea unei securități adecvate în întreaga regiune, iar acest lucru a permis actorilor criminali să prospere.

Actorii externi s-au implicat din ce în ce mai mult în abordarea amenințării reprezentate de piraterie în  RGG. Această implicare a luat diverse forme, de la desfășurarea de forțe navale pentru a asigura securitatea, până la inițiative de consolidare a capacităților menite să consolideze infrastructura de securitate maritimă a statelor individuale. Răspunsul la piraterie în RGG a fost caracterizat de cooperarea dintre actorii externi, statele individuale și organizațiile regionale, cum ar fi Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS)^[4] și Comisia din Golful Guineei (GGC).

În timp ce implicarea actorilor externi a adus atenția și resursele necesare pentru amenințarea pirateriei în RGG, este important să recunoaștem limitările intervențiilor externe. Soluțiile durabile la amenințarea pirateriei în regiune necesită o abordare cuprinzătoare care să abordeze cauzele profunde ale pirateriei, cum ar fi sărăcia, guvernanța slabă și lipsa oportunităților economice. În plus, intervențiile externe trebuie să fie sensibile la contextele locale și trebuie să lucreze în parteneriat cu actorii locali, pentru a se asigura că soluțiile sunt eficiente și durabile.

În concluzie, amenințarea reprezentată de piraterie în regiunea Golfului Guineei este o problemă complexă care necesită o abordare cuprinzătoare și coordonată din partea mai multor actori. În timp ce intervențiile externe pot juca un rol semnificativ în abordarea amenințării pirateriei, soluțiile durabile vor necesita un angajament pe termen lung pentru a aborda cauzele profunde ale pirateriei și pentru a lucra în parteneriat cu actorii locali, pentru a construi o infrastructură de securitate maritimă mai eficientă în regiune.

Operațiuni maritime de combatere a pirateriei

Pentru a combate pirateria, o serie de operațiuni maritime au fost dezvoltate de diverse organizații și țări, care lucrează adesea în colaborare între ele. Aceste operațiuni se concentrează pe diferite aspecte ale problemei pirateriei, de la prevenire, la interdicție și urmărire penală.

Foto F221, Atalanta

Unul dintre cele mai proeminente eforturi internaționale de combatere a pirateriei a fost reprezentat de Forțele Maritime Combinate (CMF) din Golful Aden. Acesta reprezintă un parteneriat naval multinațional, care a fost înființat în 2002 pentru a promova securitatea maritimă, a descuraja pirateria și a promova comerțul liber și deschis. CMF operează în temeiul unui mandat al Organizației Națiunilor Unite și este compusă în prezent din 33 de națiuni participante. CMF efectuează patrule maritime, escortează nave comerciale și

se angajează în schimbul de informații pentru a descuraja pirateria și alte amenințări la adresa securității maritime.

În afară de CMF, alte organizații au dezvoltat operațiuni maritime pentru a combate pirateria. Uniunea Europeană a lansat Operațiunea Atalanta în 2008, care sa concentrat pe prevenirea și descurajarea actelor de piraterie și a jafurilor armate în largul coastelor Somaliei. Atalanta a implicat mijloace navale și aeriene din țările europene și a fost mandatată de Politica de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene. Operațiunea a reușit să reducă numărul de atacuri reușite ale piraților în regiune.

Foto F221, Atalanta, capturare pirați

In perioada noiembrie-decembrie 2012, Fregata 221 Regele Ferdinand a participat la operația Atalanta, pe parcursul căreia a capturat si neutralizat o ambarcațiune suspectata de piraterie.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a desfășurat, de asemenea, operațiuni maritime de combatere a pirateriei, în special Operațiunea Ocean Shield, care s-a desfășurat între 2009 și 2016 în Golful Aden și în bazinul Somaliei. Ca și alte operațiuni de combatere a pirateriei, Ocean Shield a implicat patrule navale, schimbul de informații și furnizarea de escorte armate pentru navele comerciale.

Organizația Maritimă Internațională (IMO) a jucat, de asemenea, un rol în lupta împotriva pirateriei, elaborând o serie de orientări și recomandări pentru industria navală în vederea reducerii riscului de atacuri de piraterie. Aceste orientări includ cele mai bune practici pentru armatori, operatori și echipaje, precum și orientări privind utilizarea personalului de securitate înarmat la bordul navelor.

În ciuda succeselor acestor operațiuni maritime, pirateria rămâne o amenințare persistentă în unele regiuni. Pirateria în largul coastelor Africii de Vest, de exemplu, a crescut în ultimii ani, grupurile criminale vizând navele din Golful Guineei. Pentru a aborda această problemă, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) a stabilit o arhitectură regională de securitate maritimă, care include o zonă maritimă de cooperare și un centru multinațional de coordonare maritimă. Aceste inițiative au ca scop îmbunătățirea schimbului de informații și a coordonării între diferitele țări din regiune, pentru a combate pirateria și alte amenințări la adresa securității maritime.

În ciuda faptului că Centrul de raportare a pirateriei al Biroului Maritim Internațional a înregistrat o scădere generală a pirateriei la nivel mondial în cursul anului 2021, nivelurile de amenințare în regiune rămân ridicate.

Biroul Maritim Internațional (IMB) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de incidente de piraterie raportate în apele Golfului Guineea în raportul său de la jumătatea anului 2023. Studiul a constatat, de asemenea, o creștere a evenimentelor în Strâmtoarea Singapore, cu o creștere substanțială de 25% a incidentelor înregistrate în aceste ape în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent.

Potrivit raportului IMB 2023, în prima jumătate a anului 2023 au avut loc 65 de evenimente de piraterie și jaf armat împotriva navelor, în creștere față de 58 de evenimente în aceeași perioadă din 2022. Acest studiu vine după ce IMB a înregistrat cel mai mic număr de evenimente de piraterie și jaf armat raportate la nivel mondial din 1993 în primul trimestru al anului 2023, demonstrând creșterea acestuia în al doilea trimestru.

Directorul IMB, Michael Howlett, a subliniat îngrijorarea IMB cu privire la creșterea numărului de incidente de piraterie în comparație cu anii precedenți.

“Reapariția incidentelor raportate, inclusiv situații de luare de ostatici și răpiri de echipaje în apele Golfului Guineea, este îngrijorătoare”, a declarat Howlett.” IMB solicită o prezență navală regională și internațională continuă și robustă ca mijloc de descurajare pentru a aborda aceste infracțiuni.”[5]

Camera Internațională de Comerț (ICC) a declarat că, din cele 65 de evenimente înregistrate, 57 de nave au fost abordate, patru au fost atacate, două au fost deturnate și două au fost atacate cu focuri de armă.  În plus, 90% dintre navele vizate de infractori au fost abordate cu succes.

Golful Guineea a înregistrat o creștere “îngrijorătoare” a incidentelor în prima jumătate a anului 2023, cu cinci incidente raportate în primul trimestru și nouă în al doilea trimestru. Dintre acestea, 12 au fost clasificate drept jafuri armate și două drept piraterie, vizând predominant navele ancorate în regiune.

“Facem încă o dată apel la autoritățile regionale din Golful Guineea și la comunitatea internațională să își reorienteze atenția asupra regiunii, pentru a stabili soluții durabile pe termen lung, care să abordeze în mod eficient aceste infracțiuni și să protejeze comunitățile de navigatori și de pescari”, a declarat Howlett.

În concluzie, pirateria este o amenințare semnificativă la adresa securității maritime, iar combaterea acesteia necesită o abordare multifațetată, care implică eforturile coordonate ale diferitelor organizații și țări. Operațiunile maritime care se concentrează pe prevenire, interzicere și urmărire penală, precum și dezvoltarea celor mai bune practici și coordonarea regională pot contribui la reducerea amenințării pirateriei și la asigurarea siguranței și securității navigatorilor și a comerțului internațional.

Influența legislației naționale în operațiile de securitate maritimă

Legislația națională joacă un rol esențial în stabilirea unui cadru legal adecvat pentru operațiunile de securitate maritimă și asigurarea conformității cu standardele internaționale relevante. Deși există convenții și tratate internaționale care reglementează securitatea maritimă, acestea sunt transpuse în legislația națională a fiecărui stat.

Prin urmare, fiecare stat are propriile sale legi și reglementări care stabilesc standardele de securitate maritimă pentru navele înregistrate sub pavilionul lor și pentru porturile lor, precum și responsabilitățile operatorilor de nave și ale proprietarilor de porturi. Aceste legi naționale pot include dispoziții care prevăd cerințe de securitate pentru nave, cum ar fi prevenirea actelor de piraterie și jafuri, protejarea instalării portuare și îmbunătățirea securității prin monitorizarea și controlul accesului la zonele sensibile ale portului.

În timpul valului de piraterie care a afectat coasta Somaliei în ultimii ani, navele militare multinaționale au capturat un număr mare de presupuși pirați și nave utilizate în acțiuni de piraterie. Cu toate acestea, din cauza limitărilor juridice și a lipsei de infrastructură adecvată, multe dintre aceste nave capturate și presupușii pirați au fost eliberați pe coasta Somaliei, în loc să fie judecați în instanțele naționale sau internaționale. Aceasta a dus la un sentiment de impunitate printre pirați, deoarece știau că riscul de a fi pedepsiți pentru activitățile lor era relativ scăzut.

Această situație a subliniat importanța consolidării cooperării internaționale și a armonizării legislației naționale în combaterea pirateriei maritime. O abordare coerentă și armonizată este necesară pentru a aborda amenințarea pirateriei și pentru a asigura că cei care sunt implicați în activități de piraterie sunt aduși în fața justiției și pedepsiți pentru infracțiunile lor. De asemenea, este important să se creeze infrastructura și resursele necesare pentru a putea judeca aceste cazuri în instanțele naționale sau internaționale, și să se asigure că toate statele implicate în lupta împotriva pirateriei își asumă responsabilitatea pentru aducerea piraților în fața justiției.

Criminalitatea transnațională

Criminalitatea transnațională ocupă un loc foarte important printre provocările contemporane în materie de securitate maritimă.

Criminalitatea transnațională este una dintre cele mai presante provocări de securitate maritimă din zilele noastre. Activități infracționale precum traficul de droguri, traficul de persoane, contrabanda cu arme și pirateria se desfășoară din ce în ce mai mult pe mare și au implicații semnificative pentru securitatea și stabilitatea globală.

Prin natura sa, criminalitatea transnațională este dificil de combătut cu ajutorul metodelor tradiționale de aplicare a legii, deoarece implică adesea actori din mai multe jurisdicții care operează dincolo de frontiere și profită de spațiile vaste și deschise ale oceanului pentru a-și desfășura activitățile. Acest lucru îngreunează monitorizarea și controlul activităților maritime și permite organizațiilor criminale să exploateze punctele slabe din sistemele juridice naționale și internaționale.

Una dintre provocările cheie în abordarea criminalității transnaționale pe mare este necesitatea unei cooperări sporite între state și organizațiile internaționale. Răspunsurile eficiente necesită eforturi coordonate din partea unei serii de actori, inclusiv a agențiilor de aplicare a legii, a marinei militare, a gărzilor de coastă și a organizațiilor internaționale, cum ar fi Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) și Organizația Maritimă Internațională (OMI).

În ultimii ani, a existat o serie de inițiative menite să abordeze criminalitatea transnațională pe mare. Printre acestea se numără adoptarea de convenții și protocoale internaționale, înființarea de rețele regionale de schimb de informații și desfășurarea de patrule și grupuri operative comune pentru monitorizarea și controlul activităților maritime. În ciuda acestor eforturi, provocarea reprezentată de criminalitatea transnațională pe mare rămâne semnificativă. Organizațiile criminale continuă să își adapteze și să își evolueze tacticile și strategiile, iar vastitatea oceanului face dificilă monitorizarea și controlul tuturor activităților pe mare. Ca atare, este clar că lupta împotriva criminalității transnaționale pe mare necesită o colaborare și o inovare continue, precum și o recunoaștere a rolului critic pe care securitatea maritimă îl joacă în securitatea și stabilitatea globală.

Migrația

În regiunea mediteraneeană, statele s-au concentrat din ce în ce mai mult pe prevenirea migrației, adesea printr-o abordare securitară care pune accentul pe dimensiunea securității maritime. Această abordare urmărește să consolideze măsurile de control la frontieră, să îmbunătățească supravegherea și colectarea de informații și să consolideze cooperarea dintre state și cu organizațiile internaționale.

Marea Mediterană a fost mult timp un punct focal pentru migrație, imigranții și refugiații încercând să traverseze marea din Africa de Nord spre Europa în căutarea unei vieți mai bune. Cu toate acestea, în ultimii ani, această migrație a devenit din ce în ce mai ilegală, deoarece rețelele de criminalitate organizată au profitat de insecuritatea și instabilitatea din regiune pentru a facilita traversările ilegale și a exploata persoanele vulnerabile.

Statele din regiune au răspuns la acest fenomen cu o serie de măsuri menite să le consolideze securitatea maritimă. Printre acestea se numără desfășurarea de nave militare și aeronave pentru a patrula pe mare, consolidarea pazei de coastă și a capacităților de control al frontierelor și dezvoltarea unor acorduri de schimb de informații pentru a îmbunătăți cunoașterea situației și pentru a coordona răspunsurile.

Deși aceste măsuri au fost eficiente în reducerea numărului de treceri ilegale, ele au fost, de asemenea, criticate pentru accentul lor securizare, care a dus adesea la criminalizarea migrației și la încălcarea drepturilor omului. Ca urmare, au existat apeluri pentru o abordare mai echilibrată a securității maritime în regiune, care să țină seama de dimensiunea umanitară a migrației și să încerce să abordeze cauzele profunde ale mișcărilor ilegale.

O astfel de abordare ar necesita o creștere a investițiilor în inițiativele de dezvoltare și de prevenire a conflictelor în regiune, precum și un angajament reînnoit față de dreptul internațional și drepturile omului. De asemenea, ar necesita o cooperare mai strânsă între state și organizații internaționale și o recunoaștere a responsabilității comune a tuturor actorilor în abordarea provocărilor legate de mișcările maritime ilegale în Mediterana.

Gestionarea migrației maritime trebuie să fie încadrată în multitudinea și suprapunerea regimurilor care reglementează sprijinul acordat de stat oamenilor pe mare, și anume în ceea ce privește siguranța vieții, căutarea și salvarea și legile privind refugiații.

Siguranța vieții pe mare este un principiu fundamental al dreptului maritim internațional, iar toate statele au responsabilitatea de a se asigura că persoanele aflate în pericol pe mare sunt salvate și că li se oferă asistența necesară. Această responsabilitate este deosebit de relevantă în contextul migrației maritime, în care indivizii întreprind adesea călătorii riscante pe mare în căutarea siguranței și a unor oportunități mai bune.

Operațiunile de căutare și salvare sunt, prin urmare, o componentă esențială a gestionării migrației maritime, iar statele au obligația de a furniza aceste servicii în timp util și în mod eficient. Aceasta poate fi o sarcină complexă, în special în zonele în care numărul de imigranți care traversează marea este ridicat, iar resursele disponibile pentru a răspunde sunt limitate.

În plus față de principiul siguranței vieții pe mare, refugiații și imigranții pe mare sunt, de asemenea, protejați de legile internaționale și regionale privind refugiații. Aceste legi recunosc dreptul indivizilor de a solicita azil și interzic statelor să returneze indivizii în țările în care aceștia se confruntă cu persecuții sau vătămări.

Având în vedere complexitatea gestionării migrației maritime, este important ca statele să adopte o abordare holistică și integrată care să țină seama de diferitele regimuri și principii juridice care se aplică. Acest lucru necesită un răspuns cuprinzător și coordonat, care să implice mai mulți actori, inclusiv guverne, organizații internaționale, grupuri ale societății civile și comunități afectate.

Gestionarea eficientă a migrației maritime trebuie să se bazeze pe înțelegerea clară a nevoilor și vulnerabilităților persoanelor aflate pe mare, precum și pe conștientizarea diferitelor cadre juridice care se aplică. De asemenea, trebuie să se bazeze pe angajamentul față de dreptul internațional, drepturile omului și principiile umanitare și să fie ghidată de spiritul de cooperare și de responsabilitate comună între toți actorii implicați.

Perspectivele și elaborarea de politici privind gestionarea migrației maritime.

Perspectivele și elaborarea de politici privind gestionarea migrației maritime ar trebui să țină seama de natura complexă și cu multiple fațete a acestei probleme. Unele considerații și recomandări potențiale includ:

• abordarea cauzelor profunde – o soluție durabilă și pe termen lung pentru gestionarea migrației maritime trebuie să abordeze cauzele profunde ale migrației, cum ar fi sărăcia, conflictele și degradarea mediului. Acest lucru necesită o abordare cuprinzătoare și multidimensională care implică abordarea factorilor economici, sociali și politici care determină migrația;
• sprijinirea țărilor de origine și de tranzit – țările de origine și de tranzit joacă un rol esențial în gestionarea migrației maritime și trebuie să fie sprijinite prin intermediul ajutorului pentru dezvoltare, al consolidării capacităților și al asistenței tehnice. Acest lucru poate contribui la consolidarea gestionării frontierelor, la îmbunătățirea capacităților de căutare și salvare și la acordarea de sprijin imigranților aflați în tranzit;
• consolidarea cooperării și a coordonării – gestionarea eficientă a migrației maritime necesită o abordare coordonată și cooperantă între toate părțile interesate implicate, inclusiv guvernele, organizațiile internaționale, grupurile societății civile și comunitățile afectate. O cooperare și o coordonare sporită pot contribui la reducerea duplicării eforturilor, la îmbunătățirea schimbului de informații și la promovarea unor răspunsuri mai eficiente la crizele de migrație;
• promovarea unei abordări bazate pe drepturi – o abordare bazată pe drepturi în ceea ce privește gestionarea migrației maritime pune accentul pe protecția drepturilor omului și a demnității tuturor persoanelor, indiferent de statutul lor de migrare. Acest lucru necesită respectarea legislației internaționale privind drepturile omului și refugiații, precum și asigurarea accesului imigranților la servicii de bază, cum ar fi asistența medicală, educația și asistența juridică;
• promovarea unei migrații sigure și ordonate – migrația sigură și ordonată este un obiectiv-cheie al gestionării eficiente a migrației maritime și necesită o serie de măsuri, inclusiv o gestionare consolidată a frontierelor, capacități sporite de căutare și salvare și un sprijin mai mare pentru întoarcerea voluntară și reintegrarea;
• încurajarea cooperării regionale și internaționale – migrația este un fenomen global care necesită un răspuns global. Cooperarea regională și internațională poate juca un rol esențial în promovarea  gestionării mai eficiente a migrației, inclusiv prin schimbul de informații, consolidarea comună a capacităților și dezvoltarea de politici și cadre comune;

În general, gestionarea eficientă a migrației maritime necesită o abordare pe termen lung, cuprinzătoare și bazată pe drepturi, care să țină seama de diferitele cadre juridice, considerații politice și provocări practice implicate. Colaborând și adoptând o abordare coordonată și cooperantă, părțile interesate pot promova o migrație sigură, ordonată și umană, care să respecte drepturile și demnitatea tuturor persoanelor implicate.

Terorismul maritim, dezbateri centrale în domeniu.

Forțe speciale[6]

Terorismul maritim se referă la orice act terorist care are loc pe mare sau împotriva unor ținte maritime. Este o problemă complexă care a atras multă atenție din partea cercetătorilor

și a factorilor de decizie politică în ultimii ani. Există trei dezbateri centrale în domeniul terorismului maritim:

• definiția terorismului maritim. Unii cercetători susțin că termenul “terorism maritim” ar trebui să fie utilizat doar pentru a descrie actele de terorism care au loc la bordul unei nave, în timp ce alții susțin că termenul ar trebui să fie utilizat pentru a descrie orice act de terorism care afectează securitatea maritimă, cum ar fi atacurile asupra porturilor, platformelor petroliere sau instalațiilor de coastă. Această dezbatere este importantă deoarece influențează modul în care factorii de decizie politică elaborează strategiile de combatere a terorismului maritim și alocă resurse în acest domeniu;

• evaluarea amenințării terorismului maritim. Unii cercetători susțin că terorismul maritim este o amenințare exagerată, care a fost supraestimată de către guverne și agențiile de securitate. Alții susțin că amenințarea este reală și că grupurile teroriste au capacitatea de a efectua atacuri împotriva unor obiective maritime. Această dezbatere este importantă deoarece afectează modul în care guvernele și agențiile de securitate alocă resurse pentru activitățile de securitate maritimă și de combatere a terorismului;

• răspuns și prevenire – cea de-a treia dezbatere centrală în domeniul terorismului maritim se referă la strategiile de răspuns și de prevenire. Unii cercetători susțin că cel mai bun mod de a preveni terorismul maritim este de a spori securitatea navelor, a porturilor și a altor instalații maritime. Alții susțin că cel mai bun mod de a preveni terorismul maritim este de a aborda factorii sociali, economici și politici care stau la baza acestuia și care contribuie la apariția grupurilor teroriste. Această dezbatere este importantă deoarece influențează modul în care factorii de decizie politică elaborează strategii de prevenire și de răspuns la terorismul maritim.

În concluzie, domeniul terorismului maritim este complex și există mai multe dezbateri în jurul definiției termenului, al evaluării amenințării și al strategiilor de răspuns și de prevenire. Este esențial ca factorii de decizie politică și cercetătorii să se angajeze în aceste dezbateri și să depună eforturi pentru a ajunge la o înțelegere cuprinzătoare a terorismului maritim, care poate fundamenta strategii eficiente de combatere a acestei amenințări.

Combaterea traficului de arme și de bunuri în sectorul maritim. Eforturi globale pentru securitatea internațională

Traficul de arme și de bunuri ilicite reprezintă o amenințare serioasă la adresa păcii și stabilității în întreaga lume. Sectorul maritim joacă un rol crucial în această problematică, fiind utilizat adesea de traficanți pentru a transporta și a disimula bunurile ilegale. Combaterea acestui fenomen necesită eforturi concertate la nivel global, implicând state, organizații internaționale și sectorul privat.

Într-un context internațional tensionat, diseminarea armelor convenționale reprezintă o amenințare la adresa stabilității anumitor regiuni ale lumii și, indirect, a intereselor României  Într-adevăr, numeroase rețele criminale (teroriști, pirați, traficanți etc.) profită de aceste instabilități pentru a se aproviziona pe mare cu arme individuale sau colective. Traficanții beneficiază astfel de costuri de transport reduse și de o mare discreție, inserându-se în fluxul containerizat, făcând transbordări pe mare, prin deturnarea sistemelor de poziționare a navelor sau prin falsificarea manifestului de marfă. Principalele zone afectate sunt Mediterana de Est, Marea Neagră, Oceanul Indian, inclusiv Marea Roșie și Cornul Africii.

Convenții și tratate internaționale

Combaterea traficului de arme și de bunuri pe mare este abordată prin intermediul unor convenții și tratate internaționale. Printre acestea se numără Convenția Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaționale^[7] (UNTOC), Convenția ONU asupra Comerțului cu Arme^[8] (UN Arms Trade Treaty) și Protocolul împotriva Traficului Ilegal de Imigranți pe Mare. Aceste acorduri stabilesc standarde și proceduri pentru prevenirea, detectarea și eradicarea traficului de arme și bunuri.

Traficul de arme este un fenomen periculos și devastator care amenință securitatea internațională și contribuie la destabilizarea regiunilor din întreaga lume. Proliferarea acestui fenomen în sectorul maritim a devenit o problemă majoră, cu implicații grave asupra păcii și stabilității.

Cauzele proliferării traficului de arme pe mare:

• Zona de legalitate ambiguă: Unele regiuni și zone maritime se află într-un vid legislativ sau într-o zonă de legalitate ambiguă, facilitând astfel traficul de arme. Aceste zone oferă traficanților un mediu propice pentru a opera și a disimula bunurile ilegale.
• Corupția și complicitatea oficialilor: Corupția și complicitatea oficialilor vamali și portuari facilitează traficul de arme prin intermediul porturilor maritime. Aceste activități ilegale compromit integritatea sistemului de securitate și permit traficanților să evite controalele și să efectueze operațiuni ilegale.
• Instabilitatea și conflictele regionale: Regiunile afectate de conflicte armate și instabilitate politică sunt adesea locuri de desfășurare a traficului de arme. Când guvernele sunt slabe sau ineficiente, traficanții găsesc adesea oportunități de a profita de haosul și de a livra arme către grupări ilegale și insurgente.

Consecințele proliferării traficului de arme pe mare:

• Creșterea nivelului violenței: Traficul de arme alimentează conflictele armate și amplifică nivelul violenței în regiuni deja instabile. Armele ilegale ajung în mâinile grupurilor criminale, teroriste și insurgente, intensificând amenințările la adresa securității și a vieții cetățenilor.
• Efecte devastatoare asupra societății civile: Armele ilegale ajung adesea în mâinile infractorilor și așa-numiților “actori neliberali”, contribuind la creșterea criminalității, a violenței armate și a traficului de droguri. Aceste efecte au un impact devastator asupra societății civile și asupra procesului de dezvoltare și stabilitate.
• Finanțarea terorismului: Un aspect crucial al combaterii traficului de arme și bunuri în sectorul maritim este împiedicarea finanțării terorismului. Fluxurile financiare asociate cu aceste activități ilicite sunt monitorizate și urmărite în strânsă colaborare cu instituțiile financiare și organizațiile internaționale. Implementarea măsurilor de combatere a spălării de bani și a finanțării terorismului ajută la întreruperea lanțului de aprovizionare al traficanților.

Acțiuni pentru combaterea proliferării traficului de arme pe mare:

Pentru a analiza problema proliferării traficului de arme pe mare, este necesară o abordare globală și o cooperare între statele implicate. Iată câteva acțiuni cheie care pot fi luate:

• Consolidarea legislației și a controlului vamal: Statele ar trebui să îmbunătățească și să pună în aplicare legislația strictă pentru controlul traficului de arme și să dezvolte capacități eficiente de control vamal. Acest lucru include verificarea riguroasă a încărcăturilor și containerelor în porturi și implicarea autorităților judiciare în investigarea și urmărirea traficanților de arme.
• Cooperare internațională și schimb de informații: Statele ar trebui să consolideze cooperarea la nivel internațional prin schimbul de informații relevante privind traficul de arme pe mare. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul organizațiilor internaționale, cum ar fi Interpol și Organizația Națiunilor Unite, care să faciliteze schimbul rapid și securizat de informații între țări și agenții de aplicare a legii.
• Supravegherea și patrularea mărilor: Statelor li se recomandă să intensifice supravegherea și patrularea zonelor maritime pentru a detecta și intercepta navele implicate în traficul de arme. Acest lucru poate implica desfășurarea de nave de patrulare, avioane de supraveghere și utilizarea tehnologiilor avansate de detecție pentru identificarea și urmărirea activităților suspecte.
• Îmbunătățirea cooperării cu sectorul privat: Colaborarea între autoritățile guvernamentale și sectorul privat, inclusiv companiile maritime, operatorii portuari și companiile de securitate maritimă, este esențială în combaterea traficului de arme. Schimbul de informații, dezvoltarea unor standarde de securitate și implementarea unor practici responsabile în lanțurile de aprovizionare pot ajuta la identificarea și prevenirea traficului de arme.
• Sensibilizarea și educația: Campaniile de sensibilizare și educație joacă un rol important în combaterea traficului de arme. Acestea pot include instruirea personalului maritim și portuar privind identificarea și raportarea activităților suspecte, precum și educarea populației cu privire la pericolele traficului de arme și la importanța raportării acestor activități către autorități.

România a luat o serie de măsuri pentru combaterea traficului cu arme și pentru prevenirea proliferării acestui fenomen. România are în vigoare o legislație riguroasă privind controlul armelor și a traficului cu arme. Aceasta include Legea armelor și munițiilor, care reglementează achiziționarea, deținerea și tranzitul armelor și munițiilor. De asemenea, există reglementări specifice privind importul și exportul armelor și munițiilor.

Autoritățile române dețin un sistem de control vamal eficient și efectuează verificări riguroase asupra exporturilor și importurilor de arme. Aceasta implică verificarea documentelor și a înregistrărilor, scanarea și inspecția fizică a încărcăturilor și colaborarea cu autoritățile similare din alte țări. România cooperează cu alte state și organizații internaționale pentru combaterea traficului cu arme. Aceasta include schimbul de informații și cooperarea cu Interpol, Organizația Națiunilor Unite și alte entități relevante pentru a identifica și urmări rețelele de trafic cu arme.

Autoritățile maritime române monitorizează și securizează frontiera maritimă pentru a preveni traficul ilegal cu arme. Acest lucru implică utilizarea de nave și echipamente de supraveghere, precum și cooperarea cu alte țări în cadrul operațiunilor maritime comune și acordă o atenție deosebită instruirii și educației personalului implicat în controlul armelor și traficului cu arme. Aceasta include pregătirea polițiștilor, ofițerilor vamali și altor agenți de aplicare a legii pentru a identifica și interveni în cazurile de trafic cu arme.

România colaborează strâns cu organizații internaționale precum Europol^[9] și Organizația Națiunilor Unite pentru a combate traficul cu arme la nivel global. Prin intermediul acestor organisme, România contribuie la schimbul de informații și la coordonarea eforturilor internaționale pentru a identifica și urmări traficanții cu arme.

Autoritatea Națională pentru Controlul Exportului și Importului Armelor, Munițiilor și Produselor și Tehnologiilor Militare^[10] (ANCEX) din România are responsabilitatea de a monitoriza și reglementa comerțul cu armament. Aceasta include acordarea licențelor de export și import, verificarea respectării regulilor și a embargourilor internaționale și colaborarea cu alte autorități similare din alte țări.

România se implică activ în cooperarea regională în vederea combaterii traficului cu arme. Participarea la inițiative și programe regionale, precum Grupul de Acțiune Regională împotriva traficului ilicit cu arme de foc în Europa de Sud-Est (SEESAC), facilitează schimbul de informații și bune practici între țări și contribuie la îmbunătățirea capacităților de combatere a traficului cu arme.

România contribuie activ la operațiuni internaționale pentru combaterea traficului cu arme. De exemplu, participarea la operațiuni maritime ale Uniunii Europene, precum Operațiunea Atalanta^[11] și Operațiunea Irini^[12], demonstrează angajamentul României în prevenirea traficului ilegal cu arme pe mare și în promovarea securității maritime la nivel global.

Aceste măsuri luate de România reflectă eforturile continue ale țării de a combate traficul cu arme și de a preveni proliferarea acestui fenomen în țară și în regiune. Prin cooperare internațională, monitorizare și reglementare riguroasă, precum și implicarea în operațiuni și inițiative internaționale, România contribuie la eforturile internaționale de combatere a acestui fenomen

Combaterea traficului de arme și de bunuri în sectorul maritim este o provocare complexă care necesită o abordare globală și coordonată. Prin implementarea tratatelor internaționale, consolidarea cooperării internaționale, utilizarea tehnologiei avansate și promovarea conștientizării, comunitatea internațională depune eforturi susținute pentru a contracara acest fenomen. Este esențială continuarea acestor eforturi, îmbunătățirea legislației și sporirea colaborării între state, organizații internaționale și sectorul privat pentru a asigura securitatea și a preveni proliferarea armelor și bunurilor ilegale în sectorul maritim. Numai prin eforturi comune și abordări integrate putem obține rezultate eficiente în combaterea traficului de arme și bunuri, asigurând astfel pacea și securitatea internațională pe mare.

Securitate energetică strategică. Variabilele geopolitice

Riscurile de securitate maritimă sunt modelate de o serie de factori strategici, geopolitici și operaționali, toți aceștia trebuind să fie luați în considerare la elaborarea unor procese de securitate maritimă eficiente. La nivel strategic, cerințele în materie de securitate energetică joacă un rol major în modelarea riscurilor de securitate maritimă, deoarece majoritatea resurselor mondiale de petrol și gaze naturale sunt transportate pe mare. Întreruperea lanțurilor de aprovizionare cu energie poate avea consecințe economice și politice semnificative, ceea ce le face o țintă atractivă pentru actorii statali și nestatali care doresc să își atingă obiectivele politice sau economice.

Factorii geopolitici contribuie, de asemenea, la riscurile de securitate maritimă, deoarece concurența pentru resursele maritime și accesul la rutele maritime cheie poate duce la conflicte și instabilitate. Disputele teritoriale, revendicările concurente privind frontierele maritime și tensiunile dintre statele vecine contribuie toate la riscul de incidente de securitate maritimă.

Realitățile operaționale joacă, de asemenea, un rol-cheie în modelarea riscurilor de securitate maritimă, deoarece progresele tehnologice au facilitat actorii nestatali să opereze pe mare. Ambarcațiunile mai mici și mai rapide și proliferarea armelor de calibru mic și a armelor ușoare au făcut ca pirateria și alte forme de criminalitate maritimă să fie mai atractive și mai ușor de realizat. În plus, întinderea vastă a oceanelor lumii și dificultatea monitorizării și a patrulării pe o suprafață atât de mare îngreunează detectarea și reacția la amenințările la adresa securității maritime.

Pentru a aborda aceste riscuri complexe de securitate maritimă, trebuie dezvoltate procese eficiente de securitate maritimă care să țină seama de toți acești factori. Acest lucru necesită o abordare coordonată, cu participarea mai multor părți interesate, care implică colaborarea dintre state, organizații internaționale și sectorul privat. O astfel de abordare ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea unei înțelegeri cuprinzătoare a riscurilor de securitate maritimă și pe abordarea cauzelor profunde ale acestor riscuri, cum ar fi inegalitatea economică și instabilitatea politică. În plus, procesele eficiente de securitate maritimă ar trebui să implice desfășurarea de tehnologii și proceduri operaționale adecvate pentru a detecta, monitoriza și răspunde la incidente de securitate maritimă în timp util și în mod eficient.

În general, complexitatea riscurilor contemporane la adresa securității maritime necesită o abordare nuanțată și cu multiple fațete, pentru a dezvolta procese eficiente de securitate maritimă care pot proteja rutele maritime vitale și pot asigura siguranța și securitatea persoanelor și a comunităților care depind de oceane pentru a-și asigura mijloacele de trai.

Securitatea cibernetică

Securitatea cibernetică joacă un rol vital în industria maritimă datorită digitalizării și automatizării crescânde, care au dus la introducerea de noi amenințări și cerințe de reglementare. Această transformare digitală se dovedește a fi o sabie cu două tăișuri, deoarece este esențială pentru funcționarea sistemelor critice de transport maritim. Cu toate acestea, ea reprezintă, de asemenea, un risc major pentru infrastructura maritimă și pentru nave, lăsându-le vulnerabile la atacuri cibernetice. Consecințele unor astfel de atacuri cibernetice au un impact semnificativ asupra siguranței personalului și a mediului.

Utilizarea din ce în ce mai frecventă a tehnologiilor digitale și a automatizării în industria maritimă a dus la o conștientizare tot mai mare a necesității unor măsuri eficiente de securitate cibernetică, pentru a preveni atacurile cibernetice asupra navelor și a sistemelor critice de transport maritim. Amenințările de securitate cibernetică pentru industria maritimă includ malware^[13], ransomware^[14], hacking^[15] și alte tipuri de atacuri care pot perturba operațiunile, compromite securitatea datelor și chiar pune în pericol siguranța echipajelor și a mediului.

În plus, cerințele de reglementare legate de securitatea cibernetică în industria maritimă evoluează rapid, pe măsură ce tot mai multe țări și organizații recunosc necesitatea unor standarde și bune practici în materie de securitate cibernetică. De exemplu, Organizația Maritimă Internațională (IMO) a introdus orientări pentru gestionarea riscurilor cibernetice ale navelor și ale companiilor de transport maritim, inclusiv o cerință pentru companii de a elabora planuri de gestionare a riscurilor cibernetice.

O securitate cibernetică eficientă în industria maritimă necesită o abordare holistică care să implice toate părțile interesate, inclusiv armatorii, operatorii și membrii echipajului, precum și organismele de reglementare și experții în securitate cibernetică. Această abordare ar trebui să includă măsuri precum formarea și sensibilizarea periodică a personalului, evaluări periodice ale vulnerabilității și teste de penetrare, implementarea unei arhitecturi de rețea sigure și a unor controale de acces, precum și utilizarea criptării și a altor tehnologii de securitate pentru a proteja datele și sistemele.

Securitatea maritimă și Convenția privind dreptul mării

Convenția privind dreptul mării (UNCLOS), care a intrat în vigoare în 1994, este principalul cadru juridic internațional care reglementează utilizarea și protecția oceanelor și a resurselor marine ale lumii. UNCLOS abordează o gamă largă de aspecte legate de domeniul maritim, inclusiv securitatea maritimă.

UNCLOS recunoaște dreptul tuturor statelor de a se angaja în operații de securitate maritimă în zonele lor maritime, sub rezerva anumitor condiții și limitări. În mod specific, UNCLOS recunoaște dreptul statelor costiere de a lua măsurile necesare pentru a-și proteja securitatea națională, inclusiv interzicerea navelor străine implicate în activități ilegale în marea lor teritorială, cum ar fi traficul de droguri, pirateria și traficul de persoane. Cu toate acestea, aceste măsuri trebuie să se desfășoare în conformitate cu principiile dreptului internațional, inclusiv cu respectarea drepturilor omului și cu obligația de a evita prejudicierea navelor nevinovate.

UNCLOS prevede, de asemenea, stabilirea unor zone economice exclusive (ZEE) în interiorul cărora statele de coastă au drepturi speciale în ceea ce privește explorarea și exploatarea resurselor naturale. Cu toate acestea, aceste drepturi fac obiectul anumitor limitări, inclusiv obligația de a respecta drepturile și libertățile altor state și de a se asigura că operațiunile de securitate maritimă din cadrul ZEE nu interferează cu alte utilizări legale ale mării.

În general, UNCLOS joacă un rol esențial în promovarea securității maritime, oferind un cadru juridic pentru ca statele să coopereze în prevenirea și suprimarea activităților ilegale în domeniul maritim, asigurându-se, în același timp, că operațiunile de securitate maritimă sunt desfășurate în conformitate cu dreptul internațional și cu respectarea drepturilor omului.

Multe țări și-au extins jurisdicția asupra unor zone maritime vaste prin intermediul UNCLOS, care le acordă drepturi exclusive de explorare și exploatare a resurselor naturale, precum și autoritate asupra unor activități precum pescuitul și transportul maritim. Cu toate acestea, monitorizarea și apărarea unor zone atât de mari poate reprezenta o provocare semnificativă pentru multe țări, în special pentru cele cu resurse și capacități tehnice limitate. Acest lucru poate crea vulnerabilități care pot fi exploatate de rețelele transnaționale de criminalitate maritimă, cum ar fi pescuitul ilegal sau contrabanda cu mărfuri sau persoane. Prin urmare, consolidarea capacității de securitate maritimă este un aspect important pentru multe țări, în vederea gestionării și securizării eficiente a spațiilor lor maritime.

Interacțiunea puternică dintre dreptul mării și securitate

Dreptul mării oferă cadrul juridic pentru securitatea maritimă, iar problemele de securitate influențează, la rândul lor, interpretarea și punerea în aplicare a dreptului mării.

Securitatea maritimă implică o gamă largă de activități și probleme, inclusiv pirateria, terorismul, contrabanda, traficul de droguri și protecția infrastructurii critice. Dreptul mării joacă un rol esențial în abordarea acestor probleme, prin definirea drepturilor și responsabilităților statelor și ale altor actori în domeniul maritim, inclusiv a diferitelor zone maritime și a regimurilor juridice asociate acestora.

De exemplu, Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării (UNCLOS) stabilește cadrul juridic pentru operațiunile de securitate maritimă, inclusiv interzicerea navelor implicate în activități ilegale în marea teritorială a unui stat, protecția infrastructurii critice în zona economică exclusivă (ZEE) și libertatea de navigație prin strâmtorile internaționale.

În același timp, problemele de securitate influențează, de asemenea, interpretarea și punerea în aplicare a dreptului mării. De exemplu, amenințarea pirateriei și a altor activități ilegale în apele din largul coastelor Somaliei a dus la adoptarea unor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU care au autorizat forțele navale internaționale să opereze în apele somaleze și să se angajeze în operațiuni de securitate maritimă.

În plus, războiul global în curs de desfășurare împotriva terorismului a dus la o atenție sporită acordată securității maritime, în special în contextul prevenirii terorismului, prin adoptarea Codului Internațional de Securitate a Navelor și a Instalațiilor Portuare (ISPS) și a altor măsuri menite să sporească securitatea transportului maritim și a instalațiilor portuare.

Pe scurt, dreptul mării și securitatea sunt profund interconectate, legea oferind cadrul juridic pentru securitatea maritimă, în timp ce aspectele legate de securitate influențează, la rândul lor, interpretarea și punerea în aplicare a legii.

Calea spre viitor

Calea de urmat pentru dreptul mării și securitatea maritimă va implica probabil eforturi continue de echilibrare a drepturilor și intereselor statelor de coastă și ale altor actori în ceea ce privește navigația, explorarea și exploatarea resurselor naturale și alte activități în domeniul maritim. Printre domeniile potențiale de dezvoltare viitoare se numără următoarele:

– continuarea eforturilor de promovare a cooperării și a coordonării între statele costiere și alți actori din domeniul maritim, inclusiv prin elaborarea de acorduri și mecanisme regionale pentru gestionarea resurselor comune și prevenirea conflictelor;

– dezvoltarea de noi tehnologii și practici pentru gestionarea durabilă a resurselor marine, inclusiv a pescuitului, a zăcămintelor de petrol și gaze și a mineralelor;

– eforturi de abordare a noilor amenințări la adresa securității în domeniul maritim, cum ar fi pirateria, terorismul maritim și pescuitul ilegal;

– eforturi continue de consolidare a cadrelor juridice pentru gestionarea resurselor marine, inclusiv prin elaborarea de noi acorduri internaționale și aplicarea celor existente;

– abordarea provocărilor reprezentate de schimbările climatice și de impactul acestora asupra domeniului maritim, inclusiv potențialul de modificare a nivelului mării, a curenților oceanici și a altor factori care ar putea afecta gestionarea resurselor marine și securitatea statelor costiere.

În general, dreptul mării și securitatea maritimă vor continua să fie domenii importante de interes pentru comunitatea internațională, deoarece oceanele și mările continuă să joace un rol critic în economia globală și în mediul de securitate mai larg.

Rolul dreptului internațional în securitatea maritimă

Securitatea maritimă este o problemă dinamică și complexă, care necesită o abordare cu multiple fațete. Dreptul internațional joacă un rol esențial în gestionarea securității maritime, oferind un cadru în interiorul căruia statele pot răspunde la amenințările din partea actorilor nestatali și se pot angaja în cooperarea interstatală. Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Dreptul Mării (UNCLOS), împreună cu alte tratate și acorduri, oferă parametrii în cadrul cărora statele pot acționa în domeniul maritim și stabilesc regulile de bază pentru cooperarea dintre state.

UNCLOS, care a intrat în vigoare în 1994, este considerată pe scară largă drept piatra de temelie a dreptului maritim internațional. Convenția definește drepturile și responsabilitățile statelor în ceea ce privește utilizarea oceanelor lumii, stabilind norme pentru toate aspectele, de la navigație și pescuit până la explorarea și exploatarea resurselor naturale. UNCLOS oferă, de asemenea, un cadru juridic pentru soluționarea diferendelor, inclusiv a diferendelor dintre state și a diferendelor dintre state și actorii nestatali.

Unul dintre principalele avantaje ale unei abordări a securității maritime bazate pe dreptul internațional este accentul pus pe soluționarea pașnică a litigiilor. UNCLOS prevede un mecanism de soluționare pașnică a litigiilor dintre state, inclusiv negocierea, medierea și arbitrajul. Această abordare contribuie la prevenirea escaladării conflictelor și promovează dezvoltarea unor relații de cooperare între state.

Un alt avantaj al unei abordări bazate pe dreptul internațional este recunoașterea drepturilor și obligațiilor tuturor actorilor din domeniul maritim. UNCLOS recunoaște dreptul statelor costiere de a controla activitățile din cadrul mărilor lor teritoriale și al zonelor economice exclusive, prevăzând, în același timp, libertatea de navigație și de survolare pentru alte state. Acest echilibru între drepturi și obligații contribuie la stabilirea ordinii pe mare și la prevenirea conflictelor dintre state și alți actori.

Cu toate acestea, există limitări ale unei abordări bazate pe dreptul internațional. Una dintre principalele limitări este dificultatea de a aplica normele juridice internaționale. UNCLOS prevede soluționarea diferendelor dintre state, dar nu dispune de un mecanism solid de aplicare. Aceasta înseamnă că statele trebuie să se bazeze pe presiunea diplomatică, pe sancțiuni economice și pe alte mijloace nejuridice pentru a aplica normele juridice internaționale.

O altă limitare a unei abordări bazate pe dreptul internațional este complexitatea regimului juridic. Domeniul maritim face obiectul unei rețele complexe de norme juridice internaționale, inclusiv tratate, drept internațional cutumiar și instrumente de soft law. Această complexitate poate face dificilă poziția statelor în cadrul juridic și poate crea incertitudine și ambiguitate în aplicarea normelor juridice internaționale.

Securitatea maritimă nu se referă doar la asigurarea siguranței și securității navelor și a încărcăturii acestora, ci și la siguranța și securitatea persoanelor care lucrează și călătoresc pe aceste nave. Aceste persoane provin din medii diferite și sunt poziționate în cadrul ierarhiilor sociale de gen, clasă, rasă sau etnie. Înțelegerea acestor ierarhii sociale este crucială pentru elaborarea unor politici și strategii eficiente de asigurare a siguranței și securității tuturor persoanelor din spațiile maritime.

În concluzie, o abordare a securității maritime bazată pe dreptul internațional, și în special pe UNCLOS, este o componentă importantă a eforturilor de gestionare a securității maritime. Cadrul juridic oferit de UNCLOS și de alte instrumente juridice internaționale contribuie la stabilirea ordinii pe mare, la prevenirea conflictelor dintre state și alți actori și la furnizarea unui mecanism de soluționare pașnică a litigiilor. Cu toate acestea, există limitări inerente unei abordări bazate pe dreptul internațional, inclusiv dificultăți în ceea ce privește aplicarea legii și complexitatea regimului juridic. Ca atare, o abordare cuprinzătoare a securității maritime trebuie să includă o serie de strategii, inclusiv măsuri juridice, diplomatice, economice și militare.

Securitatea maritimă prin prisma teoriei securizării^[16]

Securitatea maritimă este o problemă complexă și cu multiple fațete care necesită o abordare cuprinzătoare. Un mod de a înțelege securitatea maritimă este prin prisma teoriei securitizării. Această abordare se concentrează asupra politicii de considerare a problemelor maritime ca amenințări la adresa unui obiect de referință valoric, cum ar fi securitatea națională sau interesele economice. Teoria securitizării poate fi utilizată pentru a urmări modul în care mările au fost considerate un spațiu de insecuritate și cum au fost încorporate probleme precum criminalitatea transnațională în agendele de securitate ale statelor.

Conform teoriei securizării, securitatea nu este un fenomen obiectiv, ci un proces care implică identificarea unei amenințări la adresa securității și mobilizarea resurselor pentru a face față acestei amenințări. Acest proces este condus de politicile de securitate, care implică construirea unui discurs care încadrează o anumită problemă ca fiind o amenințare la adresa securității. În contextul securității maritime, teoria securitizării sugerează că mările nu sunt în mod inerent nesigure, ci sunt construite ca atare prin intermediul politicilor de securitate.

Un exemplu în acest sens este modul în care pirateria a fost construită ca o amenințare la adresa securității în domeniul maritim. Pirateria a fost o problemă de secole, dar abia la începutul anilor 2000 a fost considerată o amenințare la adresa securității, care necesită un răspuns internațional coordonat. Această încadrare a fost determinată de un discurs care prezenta pirateria ca o amenințare la adresa comerțului mondial și a stabilității economice. Acest discurs a fost construit de o serie de actori, inclusiv state, organizații internaționale și mass-media.

Un alt exemplu de securizare în domeniul maritim este modul în care criminalitatea transnațională a fost încorporată în agendele de securitate ale statelor. Criminalitatea transnațională, cum ar fi traficul de droguri, traficul de persoane și contrabanda cu arme, reprezintă de mult timp o problemă în domeniul maritim. Cu toate acestea, abia la sfârșitul secolului XX a început să fie considerată o amenințare la adresa securității. Această încadrare a fost determinată de un discurs care prezenta criminalitatea transnațională ca o amenințare la adresa securității naționale și a siguranței publice.

Teoria securizării ajută la explicarea modului în care securitatea maritimă este construită prin intermediul politicii de securitate. Aceasta sugerează că aspectele considerate amenințări la adresa securității în domeniul maritim nu sunt în mod inerent nesigure, ci sunt construite ca atare printr-un discurs care le încadrează ca amenințări la adresa unui obiect de referință valoros. Această încadrare este determinată de o serie de actori, inclusiv state, organizații internaționale și mass-media.

În concluzie, teoria securizării oferă un cadru util pentru a înțelege modul în care securitatea maritimă este construită prin intermediul politicii de securitate. Această abordare evidențiază importanța discursului și a construcției amenințărilor la adresa securității în modelarea agendelor de securitate maritimă. Prin înțelegerea politicii de securitate maritimă, factorii de decizie politică pot dezvolta strategii mai eficiente pentru a aborda provocările complexe și cu multiple fațete din domeniul maritim.

Actorii nestatali relevanți pentru securitatea maritimă.

Actorii nestatali sunt din ce în ce mai relevanți pentru securitatea maritimă, iar aceștia sunt de un număr și o varietate deconcertante. Acești actori pot varia de la rețele criminale implicate în contrabandă, trafic și piraterie până la activiști de mediu care luptă împotriva practicilor de pescuit nedurabile și a forajului petrolier în zone sensibile. Companiile private de securitate maritimă (PMSC) joacă, de asemenea, un rol important în protejarea navelor și a echipajelor acestora, iar printre actorii nestatali se pot număra chiar și persoane și grupuri care folosesc marea în scopuri culturale sau spirituale.

Organizațiile teroriste și grupurile de insurgenți sunt, de asemenea, actori nestatali care pot reprezenta amenințări semnificative la adresa securității maritime, fie prin atacarea navelor maritime, fie prin utilizarea mării ca rută pentru contrabanda cu arme sau bunuri ilicite. Actorii nestatali se pot angaja, de asemenea, în acte de criminalitate informatică împotriva infrastructurii maritime și portuare, inclusiv furtul de proprietate intelectuală și încălcarea securității datelor.

Există abordări și teorii care explorează potențialul acțiunilor mascate ale unor actori statali prin intermediul actorilor nestatali sau terți. Această abordare se concentrează pe conceptul de “război prin procură” (proxy war) și implică utilizarea unor entități nestatale, cum ar fi grupări teroriste sau rebeliuni, de către un stat pentru a-și promova interesele sau a-și atinge obiectivele, evitând o confruntare directă cu alți actori statali.

Finanțarea terorismului este un exemplu relevant în acest sens. Unele state pot susține financiar organizații teroriste sau grupuri militante într-o încercare de a-și atinge obiectivele politice, de a destabiliza regiuni sau de a influența evenimentele într-un mod avantajos pentru ei. Aceasta poate include furnizarea de fonduri, resurse sau echipament militar, precum și oferirea de sprijin logistic și pregătire.

Abordările privind acțiunile mascate ale actorilor statali prin intermediul actorilor nestatali subliniază că aceste tactici permit statelor să evite responsabilitatea directă pentru acțiunile lor, oferindu-le în același timp un grad de plauzibilitate și negabilitate. Aceste acțiuni pot fi folosite pentru a atinge obiectivele politice sau militare fără a declanșa un conflict deschis sau a se confrunta cu repercusiuni diplomatice.

De asemenea, trebuie menționat că astfel de abordări pot fi dificil de dovedit sau de investigat, deoarece implicațiile directe ale statului sunt adesea ascunse sau negată, iar frontierele între actorii statali și nestatali pot fi neclare.

Există cazuri concrete în istorie în care s-a presupus sau s-a demonstrat că anumiți actori statali au folosit actori nestatali sau terți pentru a-și atinge obiectivele. Iată câteva exemple notabile:

Sprijinul acordat de Pakistan mujahedinilor în Războiul din Afganistan^[17] (1979-1989): În timpul războiului sovieto-afgan, Pakistanul a acordat sprijin financiar, logistic și militar mujahedinilor afgani, inclusiv grupului Taliban. Această acțiune a fost realizată în colaborare cu Statele Unite și alte state occidentale, într-un efort de a slăbi influența sovietică în regiune.

Susținerea Iranului pentru Hezbollah^[18]: Hezbollah, un grup militant libanez, a primit sprijin financiar, logistic și militar de la Iran. Aceasta a inclus furnizarea de arme, instruire militară și sprijin pentru activități teroriste. Hezbollah a acționat ca un instrument prin care Iranul și-a promovat influența în regiunea Levantului.

Finanțarea terorismului de către Arabia Saudită: Există suspiciuni și acuzații că unele persoane și organizații din Arabia Saudită au furnizat sprijin financiar grupurilor teroriste, cum ar fi Al-Qaida. Chiar dacă implicația statului în acest caz este contestată, există dovezi care sugerează că finanțările individuale sau private au avut loc.

Implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina: Rusia a fost acuzată că a susținut rebelii separatiști din estul Ucrainei, furnizându-le sprijin militar, inclusiv arme și trupe, în timpul conflictului din Donbas. Aceasta a fost considerată o acțiune mascată prin intermediul actorilor nestatali, întrucât Rusia a negat în mod oficial implicarea directă.

Acestea sunt doar câteva exemple și trebuie menționat că unele acuzații sau implicații pot fi contestate sau au fost subiectul unor investigații în curs de desfășurare. Studiul și analiza acestor cazuri contribuie la înțelegerea modului în care actorii statali pot utiliza actori nestatali în scopuri strategice și în atingerea obiectivelor lor de politică externă.

Aceste abordări sunt subiecte de studiu în domeniul relațiilor internaționale și al securității internaționale, iar cercetătorii analizează modurile în care actorii statali pot utiliza actori nestatali pentru a-și promova interesele și implicațiile pe care le au aceste tactici asupra stabilității și securității globale

Având în vedere gama atât de diversă de actori nestatali implicați în securitatea maritimă, este esențial ca guvernele, agențiile de aplicare a legii și părțile interesate din sectorul privat să colaboreze pentru a elabora strategii și răspunsuri eficiente. Cooperarea și schimbul de informații între diferiți actori, precum și dezvoltarea unor cadre juridice internaționale sunt esențiale pentru a aborda numeroasele provocări ridicate de actorii nestatali în domeniul maritim.

Implicațiile războiului asupra mediului marin

Războiul și conflictele armate au un impact devastator asupra mediului, iar mediul marin nu face excepție. Oceanul și ecosistemele sale sunt deseori victime colaterale în timp de război, iar consecințele pot fi de anvergură și de lungă durată. În acest subcapitol, vom explora modurile în care războiul poate avea un impact asupra mediului marin și consecințele acestor efecte.

Impactul conflictelor armate asupra mediului marin poate avea o gamă largă de implicații care se extind mult dincolo de efectele directe ale exploziilor și deversărilor de petrol. Aceste impacturi pot avea efecte de lungă durată asupra oceanului și a ecosistemelor sale și pot avea consecințe semnificative asupra vieții marine, a comunităților umane și a economiei globale.

Mediul marin joacă un rol crucial în conflictele militare, deoarece oferă acces strategic la resurse, rute de transport și zone pentru operațiuni militare. În același timp, activitățile militare în mediul marin pot avea un impact grav asupra echilibrului delicat al ecosistemelor marine, provocând daune vieții sălbatice, habitatelor și oamenilor care depind de acestea.

Pentru a aborda impactul conflictelor armate asupra mediului marin, este important ca comunitatea internațională să colaboreze pentru a pune în aplicare măsuri de reducere la minimum a impactului conflictelor asupra oceanului și a ecosistemelor sale. Acestea pot include dezvoltarea unor practici de transport maritim sigure și ecologice, crearea unor planuri eficiente de intervenție în caz de deversare și protecția habitatelor critice și a vieții marine. În plus, este important să se sprijine restaurarea și reabilitarea mediului marin în zonele afectate de conflicte armate.

Sănătatea oceanului este crucială pentru supraviețuirea a nenumărate specii, precum și pentru mijloacele de trai și bunăstarea a milioane de oameni din întreaga lume și este responsabilitatea noastră colectivă să îl protejăm. Explorând impactul conflictelor armate asupra mediului marin și luând măsuri pentru a minimiza aceste efecte, putem contribui la asigurarea unui ocean sănătos și vibrant pentru generațiile viitoare.

Unul dintre cele mai semnificative efecte ale conflictelor militare asupra mediului marin este reprezentat de deversările de petrol și alte forme de poluare. Războaiele pot duce la avarierea petrolierelor, rafinăriilor și a altor nave, provocând scurgeri de petrol și alte forme de poluare care pot dăuna faunei marine și habitatelor acestora. De exemplu, Războiul din Golf din 1991 a dus la cea mai mare deversare de petrol din istorie, cu peste 200 de milioane de galoane de petrol eliberate în Golful Persic. Deversarea a provocat daune pe scară largă ecosistemelor marine, ucigând pești și alte specii marine și contaminând habitatele.

Un alt impact semnificativ al conflictelor militare asupra mediului marin este distrugerea habitatelor marine. Activitățile militare, cum ar fi bombardamentele și atacurile terestre, pot distruge habitate marine importante, cum ar fi recifele de corali și ierburile marine, și pot perturba echilibrul ecosistemelor marine. De exemplu, bombardarea coastei de est a Libiei în timpul conflictului din 2011 din Libia a dus la distrugerea mai multor recife de corali și a unor paturi de iarbă de mare, perturbând mijloacele de trai ale comunităților de pescari și provocând daune mediului marin local.

Războiul din Golf din 1991 a dus la distrugerea pe scară largă a mangrovelor din Kuweit și Irak, care au servit ca zone importante de reproducere și hrănire pentru multe specii de pești, păsări și alte animale marine. Această pierdere a biodiversității poate avea efecte în cascadă asupra rețelei trofice a oceanului și poate duce la declinul populațiilor de specii importante.

Războiul poate duce la strămutarea faunei sălbatice și la pierderea biodiversității în ecosistemele marine, precum și la distrugerea unor habitate importante pentru speciile migratoare. De exemplu, conflictul  din Siria a provocat deplasarea multor specii marine, inclusiv a broaștelor țestoase, a delfinilor și a altor mamifere marine, perturbând echilibrul delicat al ecosistemelor marine.

Războaiele pot duce, de asemenea, la schimbări în chimia oceanului, cum ar fi creșterea nivelului de dioxid de carbon și a altor gaze cu efect de seră. Acest lucru poate duce la acidificarea oceanelor, care poate avea un impact devastator asupra capacității speciilor marine de a-și forma și menține cochiliile și scheletele. De exemplu, pH-ul oceanului a scăzut cu aproximativ 0,1 unități de la Revoluția Industrială încoace, ceea ce a avut deja un impact profund asupra distribuției și abundenței unor specii precum pteropodele și alte organisme care formează cochilii.

Folosirea dispozitivelor explozive, cum ar fi bombele și rachetele, poate avea, de asemenea, un impact profund asupra mediului marin. Exploziile pot crea unde de șoc subacvatice masive, care pot deteriora fundul oceanului, distruge habitatele și ucide viața marină. De asemenea, resturile rezultate în urma exploziilor, cum ar fi navele rachetele și echipamentele scufundate, pot afecta viața marină și perturba ecosistemele.

Conflictele armate pot avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra activităților de pescuit și de recoltare ale comunităților locale. De exemplu, conflictul din Siria a dus la strămutarea comunităților de pescari și la distrugerea bărcilor de pescuit, ceea ce a perturbat zonele tradiționale de pescuit și a dus la pescuitul excesiv. Acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra mijloacelor de subzistență și a securității alimentare a comunităților locale și poate contribui, de asemenea, la scăderea stocurilor de pește.

 Războaiele pot duce, de asemenea, la distrugerea infrastructurii de coastă, cum ar fi porturile  și rafinăriile de petrol. Acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra economiei locale și poate contribui, de asemenea, la răspândirea poluării și la degradarea mediului marin. De exemplu, conflictul  din Yemen dar si din Ucraina a dus la distrugerea mai multor porturi importante, ceea ce a perturbat capacitatea țării de a exporta bunuri și a dus la deversarea de petrol și alte substanțe periculoase în ocean.

Perturbarea transportului maritim și a comerțului poate avea un impact semnificativ asupra economiei globale. De exemplu, conflictul  din Golful Persic a perturbat fluxul de petrol și alte bunuri prin Strâmtoarea Ormuz, care este una dintre cele mai aglomerate rute de transport maritim din lume. Acest lucru a dus la creșterea tensiunilor și la creșterea prețului petrolului, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra economiei globale.

Războiul din Ucraina a avut un impact semnificativ asupra economiei și stabilității sociale a țării, precum și asupra regiunii în general. De asemenea, are consecințe asupra mediului marin, deși amploarea acestor efecte nu este deocamdată bine documentată.

Războiul din Ucraina a perturbat navigația și transportul în regiune, în special în Marea Azov, care este o zonă comercială și de pescuit importantă. Conflictul a dus la creșterea traficului maritim militar, care poate avea efecte negative asupra mediului marin, cum ar fi creșterea poluării și distrugerea habitatelor.

În plus, activitățile militare din regiune, inclusiv utilizarea bombelor și a armelor, cu siguranța dăunează, de asemenea, ecosistemelor marine și vieții sălbatice. De exemplu, bombardarea coastei ucrainene în timpul conflictului ar putea provoca daune habitatelor și ar putea perturba echilibrul delicat al ecosistemelor marine.

Aruncarea în aer a barajului de la Kahovka, cel mai mare accident tehnic din ultimele decenii, se profilează a fi un dezastru ecologic major. Viitura a afectat în total peste 80 de sate și orașe din aval de râul Nipru, inclusiv Herson cu aproape trei sute de mii de locuitori.

Distrugerea barajului Nova Kakhovka, la 6 iunie 2023, în regiunea sudică Kherson, a dezlănțuit 18 kilometri cubi de apă care a scufundat sate și terenuri agricole.

Inundația provocată de om a spălat îngrășămintele chimice de pe câmpurile cultivate, a spălat poluanții din albia râului, a scufundat cimitire și a eliberat cel puțin 150 de tone de ulei de mașină din barajul rupt, cu combustibil suplimentar și deșeuri industriale care probabil au fost evacuate de la uzinele din jurul acestuia.

Apele inundate, contaminate cu substanțe chimice și de cadavrele animalelor, au devenit nepotabile și cresc, de asemenea, riscul de boli transmise prin apă, inclusiv diaree și holeră.

Conceptul “portmanteau” ^[19], combină “ecologie” și “genocid” sub forma termenului “ecocid” care descrie distrugerea intenționată a mediului ca armă de război fiind codificat la nivel național de câteva state. Susținătorii termenului “ecocid” nu au reușit încă să obțină adoptarea sa în dreptul internațional, dar activiștii ucraineni speră că circumstanțele războiului Rusiei împotriva Ucrainei ar putea crea un impuls în acest sens.

Ruperea barajului a reprezentat un “ecocid brutal” și o serie de habitate protejate în cadrul Convenției privind zonele umede de importanță internațională sunt probabil distruse sau grav poluate, inclusiv Rezervația Biosferei Mării Negre, o rezervație a biosferei UNESCO, Parcul peisagistic regional Kinburn Spit și numeroase situri mai mici.

Amploarea distrugerii faunei sălbatice, a ecosistemelor naturale și a unor întregi parcuri naționale este incomparabil mai mare decât consecințele pentru natura sălbatică ale tuturor operațiunilor militare de la începutul invaziei la scară largă în februarie 2022 iar efectele sale încă nu pot fi apreciate

În concluzie, conflictele armate au un impact profund și de anvergură asupra mediului marin. Consecințele acestor conflicte pot dura zeci de ani, chiar și după încheierea lor și pot avea un impact semnificativ asupra sănătății oceanului și a ecosistemelor sale. Este important să se ia măsuri pentru a minimiza impactul conflictelor armate asupra mediului marin, inclusiv prin utilizarea unor practici de transport maritim sigure și ecologice, prin elaborarea unor planuri eficiente de intervenție în caz de deversare și prin protejarea habitatelor critice și a vieții marine. Comunitatea internațională ar trebui să colaboreze pentru a sprijini restaurarea și reabilitarea mediului marin în zonele afectate de conflicte armate. Sănătatea oceanelor este esențială pentru supraviețuirea a nenumărate specii, precum și pentru mijloacele de trai și bunăstarea a milioane de oameni din întreaga lume, iar protejarea lor este responsabilitatea noastră colectivă.

Securitatea maritima privită prin prisma conceptului de economie albastră

Securitatea maritimă este astfel discutată în legătură cu economia albastră, dezvoltarea durabilă, consolidarea capacităților și cooperarea.

Securitatea maritimă nu este doar o chestiune de protejare a intereselor statelor, ci este, de asemenea, strâns legată de utilizarea și gestionarea durabilă a mediului marin. Această relație este deosebit de relevantă în contextul economiei albastre, un concept care evidențiază potențialul economic al oceanelor și importanța dezvoltării durabile.

Economia albastră cuprinde o gamă largă de activități, cum ar fi pescuitul, acvacultura, transportul maritim, turismul, energia regenerabilă și biotehnologia. Aceste activități oferă beneficii economice semnificative pentru multe țări, în special pentru cele cu coaste extinse și resurse marine bogate. Cu toate acestea, ele reprezintă, de asemenea, o serie de provocări în materie de securitate, inclusiv pirateria, pescuitul ilegal, contrabanda și poluarea.

Pentru a face față acestor provocări, este esențial să se elaboreze și să se pună în aplicare politici și măsuri eficiente de securitate maritimă, bazate pe cooperare și pe consolidarea capacităților. Această abordare poate contribui la asigurarea dezvoltării durabile a economiei albastre, protejând în același timp mediul marin și mijloacele de trai ale comunităților de coastă.

În plus, cooperarea internațională este esențială pentru succesul eforturilor de securitate maritimă, în special în regiunile în care criminalitatea transnațională și insecuritatea sunt predominante. Cooperarea poate facilita schimbul de informații și de cele mai bune practici, elaborarea de strategii și inițiative comune și punerea în comun a resurselor și a expertizei.

În concluzie, securitatea maritimă și economia albastră sunt interconectate, iar dezvoltarea durabilă a acestora depinde de o guvernanță, o cooperare și o consolidare a capacităților eficiente. Promovând securitatea maritimă, putem contribui la un viitor mai sigur, mai prosper și mai durabil pentru comunitățile de coastă și pentru comunitatea globală în ansamblu.

Economia albastră: Echilibrul între creșterea economică și sustenabilitatea oceanelor

Oceanele lumii acoperă peste 70% din suprafața planetei și conțin o gamă largă de resurse care au potențialul de a stimula creșterea și dezvoltarea economică. Prin urmare, conceptul de economie albastră devine din ce în ce mai popular, pe măsură ce țările încearcă să valorifice aceste resurse într-un mod durabil și echitabil. Cu toate acestea, pentru a realiza acest lucru este nevoie de un echilibru atent între creșterea economică și durabilitatea oceanelor.

Conceptul de economie albastră a câștigat o atenție semnificativă în ultimii ani, în special în contextul dezvoltării durabile și al eforturilor globale de a atinge Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite. În esența sa, economia albastră se referă la utilizarea durabilă a resurselor marine pentru creșterea economică, îmbunătățirea mijloacelor de trai și crearea de locuri de muncă, menținând în același timp sănătatea ecosistemului oceanic. Cu toate acestea, există numeroase dezbateri cu privire la ceea ce presupune conceptul de economie albastră și la modul în care ar trebui să fie urmărit.

Economia albastră urmărește să promoveze creșterea economică, incluziunea socială și conservarea sănătății oceanelor. Ideea este de a crea o economie durabilă bazată pe oceane care să aducă beneficii tuturor părților interesate și să abordeze provocările globale cu care se confruntă oceanele lumii. Printre aceste provocări se numără pescuitul excesiv, poluarea și schimbările climatice.

Un aspect-cheie al economiei albastre este promovarea pescuitului durabil. Pescuitul reprezintă o sursă vitală de hrană și de venit pentru milioane de oameni din întreaga lume și, prin urmare, durabilitatea acestuia este esențială. Pescuitul excesiv este o problemă majoră în multe părți ale lumii și poate duce la prăbușirea populațiilor de pește și a ecosistemelor. Pentru a promova pescuitul durabil, economia albastră subliniază necesitatea unor practici de pescuit responsabile, a unui management eficient și a protecției habitatelor critice.

Un alt aspect important al economiei albastre este dezvoltarea surselor marine de energie regenerabilă. Având în vedere creșterea cererii globale de energie și renunțarea la combustibilii fosili, energia regenerabilă marină oferă o alternativă durabilă și ecologică. Tehnologii precum energia eoliană offshore, energia mareelor și a valurilor și conversia energiei termice oceanice oferă un potențial semnificativ pentru viitor. Cu toate acestea, dezvoltarea acestor tehnologii trebuie să se facă într-un mod durabil și echitabil, care să respecte drepturile și interesele tuturor părților interesate.

Economia albastră recunoaște, de asemenea, importanța turismului durabil, care poate oferi beneficii economice, promovând în același timp conservarea mediului. Turismul costier și marin este o industrie semnificativă și este important ca acesta să fie dezvoltat în mod durabil. Aceasta include protecția ecosistemelor sensibile, reducerea deșeurilor și a poluării și implicarea comunităților locale.

Conceptul de economie albastră subliniază, de asemenea, importanța planificării spațiului marin. Oceanele sunt vaste, iar diferitele interese concurente, cum ar fi pescuitul, transportul maritim și conservarea, trebuie să fie echilibrate. Planificarea spațiului marin implică cartografierea și reglementarea diferitelor utilizări ale oceanelor pentru a se asigura că acestea sunt compatibile și durabile. Această abordare este esențială pentru a evita conflictele și pentru a promova utilizarea durabilă a resurselor oceanice.

În concluzie, economia albastră are potențialul de a stimula creșterea economică și dezvoltarea, promovând în același timp sustenabilitatea oceanelor. Cu toate acestea, pentru a realiza acest lucru este nevoie de un echilibru atent între creșterea economică și protecția mediului. Economia albastră trebuie să fie dezvoltată într-un mod durabil și echitabil, care să respecte drepturile și interesele tuturor părților interesate. În acest fel, putem crea un viitor mai durabil pentru oceanele noastre și pentru oamenii care depind de ele.

Interdependența dintre securitatea maritimă și cea a economiei albastre

Pe lângă accentul pus pe dezvoltarea durabilă, economia albastră este, de asemenea, strâns legată de problema securității maritime. Securitatea și stabilitatea mediului oceanic sunt esențiale pentru a garanta că economia albastră poate prospera. Prin urmare, promovarea securității maritime este adesea considerată ca o condiție prealabilă pentru dezvoltarea unei economii albastre durabile și prospere.

Un mod în care securitatea maritimă și economia albastră sunt legate este rolul oceanelor în comerțul mondial. Mai mult de 90% din comerțul mondial se desfășoară pe cale maritimă, iar sectorul transportului maritim este un motor important al creșterii economice. Asigurarea faptului că rutele comerciale rămân sigure și securizate este esențială pentru funcționarea economiei globale. Prin urmare, promovarea securității maritime este considerată o componentă-cheie a susținerii economiei albastre.

Un alt mod în care economia albastră și securitatea maritimă sunt legate este prin gestionarea resurselor marine. Oceanul găzduiește o mare varietate de resurse valoroase, inclusiv pește, minerale și surse de energie. Utilizarea durabilă a acestor resurse este esențială pentru sănătatea pe termen lung a ecosistemului oceanic și pentru dezvoltarea unei economii albastre durabile. Cu toate acestea, exploatarea resurselor marine poate duce, de asemenea, la conflicte și insecuritate, în special în zonele în care mai multe țări au pretenții concurente. Prin urmare, gestionarea resurselor marine într-un mod durabil și sigur este o componentă esențială a agendei privind economia albastră.

În cele din urmă, economia albastră și securitatea maritimă sunt legate de problema schimbărilor climatice. Oceanul joacă un rol crucial în reglarea climei Pământului, iar impactul schimbărilor climatice se resimte acut în mediile marine. Creșterea nivelului mării, acidificarea oceanelor și schimbarea tiparelor meteorologice au toate un impact semnificativ asupra ecosistemului oceanic, care, la rândul său, are un efect profund asupra mijloacelor de trai și a bunăstării oamenilor care depind de ocean pentru a-și asigura existența. Abordarea provocărilor reprezentate de schimbările climatice și de impactul acestora asupra oceanului este, prin urmare, o componentă-cheie atât a agendei privind economia albastră, cât și a agendei privind securitatea maritimă.

În concluzie, agendele privind economia albastră și securitatea maritimă sunt interdependente. O economie albastră durabilă și prosperă necesită un mediu oceanic sigur și stabil, în timp ce promovarea securității maritime este esențială pentru dezvoltarea unei economii albastre durabile și prospere. Pe măsură ce lumea continuă să se confrunte cu provocările dezvoltării durabile și ale securității globale, este clar că economia albastră și securitatea maritimă vor rămâne componente esențiale ale agendei globale.

Tratatul Mării Libere

Dintotdeauna, ajungerea la un tratat multilateral a fost un lucru dificil de înfăptuit. De multe ori, tratativele depind de modul în care sunt organizate etapele specifice, dar și de resursele părților^[20]. La fel este și modificarea tratatelor multilaterale, de la revizuirea sau crearea de noi drepturi și obligații, până la stabilirea de noi mecanisme instituționale^[21].

De-a lungul timpului, am văzut cum dreptul mării a fost și continuă să fie o sursă de inspirație. De exemplu, statutul juridic al spațiului cosmic și al corpurilor cerești este încă dominat de regula libertății de utilizare preluată din dreptul mării, după cum a remarcat doctrina, și care confirmă utilizarea în scopuri exclusiv pașnice, principiul cooperării,  și răspunderea internațională a statelor^[22].

Conform High Seas Alliance^[23], la 24 decembrie 2017 Adunarea Generală a ONU a adoptat prin consens Rezoluția 72/249, pentru a convoca o conferință interguvernamentală și a întreprinde negocieri oficiale pentru un nou instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic în temeiul Convenției ONU pentru Dreptul Mării (UNCLOS) pentru conservarea și dezvoltarea durabilă a diversității biologice marine în zone din afara jurisdicției naționale. Uniunea Europeană este parte aflată în negocieri pentru toate statele membre. Conferința s-a deschis pentru proiectarea primului tratat privind diversitatea biologică a oceanelor. Rezoluția 72/249, cu 141 de co-sponsori guvernamentali, transmite un mesaj răsunător de susținere pentru nevoia de a proteja această jumătate neglijată a planetei noastre. Entuziasmul acestei inițiative nu este lipsit de anumite blocaje^[24].

Ceea ce este recent în materie de mare liberă este o încercare de codificare mediatizată. În 15 august 2022 a fost publicat un articol în care se anunța că:„ Statele membre ONU se vor aduna la New York pentru a încheia un tratat mult așteptat care, dacă este convenit, va guverna ultima sălbăticie fără lege a planetei: marea liberă”.

La două sute de mile marine dincolo de apele teritoriale și de jurisdicția națiunilor, marea liberă a fost tratată „nechibzuit”, potrivit grupărilor ecologiste.

La acea vreme s-a afirmat că rezultatul discuțiilor – care se desfășoară până pe 26 august, va determina soarta oceanului pentru generații, și au fost lansate îndemnuri la adresa liderilor mondiali să accepte un tratat ambițios, obligatoriu din punct de vedere juridic, pentru a proteja viața marină și pentru a inversa pierderea biodiversității.

„Marea liberă simbolizează tragedia bunurilor comune”, a spus Marco Lambertini director general al WWF International. „Pentru că nu aparține nimănui, a fost tratată cu nesăbuință și impunitate. Avem nevoie de un mecanism comun de guvernare pentru oceanele noastre, pentru a ne asigura că apele nimănui nu devin apele tuturor – și responsabilitatea tuturor.”^[25]

Această încercare vine pe fondul faptului că doar 1% din întinderea mării libere putem afirma că este protejată. Mass media mai aduce în prim plan faptul că o sută de națiuni s-au angajat să protejeze 30% din pământul și mările planetei până în 2030. Dar fără un acord, aceste angajamente nu vor avea temei juridic în marea liberă.

Zona internațională sau, așa cum este denumită mai simplu: zona, este formată din fundul mărilor și al oceanelor și din subsolul lor, dincolo de limitele jurisdicției naționale.

Printre principiile generale ale activităților din „Zonă”, enumerăm:

• zona și resursele sale sunt inalienabile și sunt patrimoniu comun al umanității, iar activitățile în zonă vor fi desfășurate în folosul întregii umanități;
• niciun stat nu poate revendica suveranitate sau drepturi suverane asupra vreunei părți a zonei sau asupra resurselor sale;
• utilizarea zonei trebuie să fie făcută în scopuri exclusiv pașnice și să rămână deschisă utilizării pașnice de către toate statele, fără discriminări;
• statele părți la UNCLOS  trebuie să vegheze ca întreprinzătorii care posedă cetățenia sau naționalitatea lor sau sunt controlați de ele,  să respecte întocmai regulile convenției privind exploatarea resurselor zonei^[26].

Astăzi, pe lângă problemele date de delimitări, explorări și exploatări, se discută despre posibilitatea de a trăi sub apă. Ne amintim cu toții de marele explorator Jacques-Yves Cousteau. Nepotul său, Fabien Cousteau are o viziune nouă asupra modului în care oamenii pot trăi și lucra în ocean. El își imaginează că șederea sub apă pe termen lung ar putea fi posibilă prin construirea de habitate subacvatice, care ar arăta ca și cum ar fi niște case, spre deosebire de bulele sigilate, asemănătoare submarinelor, aspecte ce pot ridica noi probleme specifice de drept internațional. Conform informațiilor de presă recente (martie 2022), proiectul numit Proteus ar fi un analog marin cu Stația Spațială Internațională și ar găzdui în primul rând acvanauți, echivalentul unui astronaut în ocean. Proteus Ocean Group, o companie privată care va opera și conduce Proteus, a semnat recent un contract de inginerie, achiziții și construcție (EPC) cu o firmă care are experiență în crearea de vase hiperbarice și sub presiune în mediul oceanic. Mare parte din ceea ce face Proteus în ceea ce privește tehnologia pe care o explorează este similar cu tehnologia spațială. Prin urmare, regulile de drept internațional s-ar putea aplica prin asimilare sau prin intervenirea unor noi tratate de reglementare.^[27] Aceasta rămâne o temă de cercetare pentru viitorii specialiști în drept internațional.

Ca structuri instituționale pentru exploatarea resurselor zonei, reținem: Autoritatea Internațională a Teritoriilor Submarine (cu rol în administrare); Întreprinderea (entitatea operațională de gestionare și exploatare a zonei); Camera pentru reglementarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine (cu rol de soluționare a diferendelor,  parte din structura Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării)^[28].

În ceea ce privește Arctica și Antarctica, facem următoarele mențiuni:

FT montage / AFP | Vedere a bazei militare chineze de pe insula King George, în Antarctica

Arctica este partea din oceanul Înghețat de Nord care formează calota de gheață din jurul Polului Nord (UNCLOS recunoaște statelor riverane la zonele acoperite cu ghețuri dreptul de a lua, pe distanțe de până la 200 de mile, măsuri de protecție și control a poluării);

– Antarctica este continentul acoperit de ghețuri din jurul Polului Sud, nesupus suveranității niciunui stat, al cărui regim  este reglementat prin Tratatul de la Washington asupra Antarcticii, din 1959 (cooperare, folosire pașnică, denuclearizare și demilitarizare și interzicerea deversării deșeurilor radioactive)^[29].

După 10 ani de negocieri, națiunile au ajuns la un acord istoric pentru protejarea oceanelor lumii.

Tratatul privind marea liberă își propune să contribuie la transformarea a 30% din mări în zone protejate până în 2030, pentru a proteja și recupera natura marină.

Acordul a fost încheiat la data de 04.03.2023^[30], după 38 de ore de discuții, la sediul ONU din New York. Textul tratatului nu a fost încă publicat

Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării semnată la Montego Bay în 1982 continuă să aibă un rol de codificare și de reglementare a unor noțiuni precum: delimitarea spațiilor marine între statele vecine; drepturile statelor riverane asupra zonei economice exclusive, exploatarea surselor zonei internaționale a teritoriilor submarine, combaterea poluării, cercetarea științifică; crearea a două noi organisme internaționale: Autoritatea Internațională pentru Fundul Mărilor și Oceanelor și Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării.

Acestor eforturi urmează să li se alăture noua Convenție pentru conservarea și dezvoltarea durabilă a diversității biologice marine în zone din afara jurisdicției naționale. În acest mod, patrimoniul comun al umanității are șanse mari de a fi protejat și asigurat, convenția fiind de fapt brațul care are rolul nobil de a-l salva din pericol. Când urmează a fi semnată? Cum va fi pusă în aplicare? Va depăși scopul nobil al acesteia blocajele intereselor financiare? Acestea sunt întrebări la care urmează să răspundă doctrina și practica juridică a viitorului.

---

[1] Autor: Amiral(rtr) Dr. Aurel POPA, Presedinte Forumul Securitatii Maritime, https://www.forumulsecuritatiimaritime.ro , aurelpp5@gmail.com

[2] Strategia Națională pentru Securitatea Maritimă, UK.

[3] Numai actele comise în afara mării teritoriale sunt considerate acte de piraterie.

[4] Comunitatea Economică a Statelor Africii de Vest (ECOWAS) a fost creată prin Tratatul de la Lagos din Lagos, Nigeria, la 28 mai 1975. A fost creată pentru a promova comerțul economic, cooperarea națională și uniunea monetară pentru creștere și dezvoltare în toată Africa de Vest. https://ro.eferrit.com/care-este-comunitatea-economica-a-statelor-africii-de-vest-ecowas/ accesat 12.03.2023.

[5] https://www.ship-technology.com/news/imb-2023-report-highlights-rise-in-maritime-piracy/ , accesat 01.08.2023.

[6] https://twitter.com/specialforces .

[7] UNTOC (United Nations Convention against Transnational Organized Crime), sau Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității Organizate Transnaționale, a fost adoptată în anul 2000. Aceasta a fost înființată ca un instrument juridic internațional pentru combaterea și prevenirea criminalității organizate transnaționale la nivel global.

[8] Tratatul privind Comerțul cu Arme al Organizației Națiunilor Unite (United Nations Arms Trade Treaty – UN ATT) a fost adoptat la 2 aprilie 2013. Acest tratat a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014, la 90 de zile după depunerea a 50 de ratificări din partea statelor membre ale ONU. Deși UN ATT a fost adoptat de către o mare parte a comunității internaționale, este important de menționat că nu toate statele membre ale ONU au semnat sau ratificat acest tratat. Implementarea sa și aplicarea eficientă a dispozițiilor acestuia rămân sub responsabilitatea fiecărui stat parte în parte.

[9] Europol, Oficiul European de Poliție, a fost înființat în anul 1994. Această organizație a fost creată ca o agenție a Uniunii Europene, având sediul în Haga, Țările de Jos. Scopul Europol este de a facilita cooperarea și schimbul de informații între forțele de poliție din statele membre ale Uniunii Europene în vederea combaterii criminalității transfrontaliere și a amenințărilor la adresa securității în Europa.

[10] ANCEX (Autoritatea Națională pentru Controlul Exportului și Importului Armelor, Munițiilor și Produselor și Tehnologiilor Militare) a fost înființată în anul 2003 în România. Aceasta a fost creată pentru a reglementa și monitoriza comerțul cu armament, muniții și produse și tehnologii militare în conformitate cu legislația națională și internațională.

[11] Operația Atalanta este o operațiune navală a Uniunii Europene (UE) lansată în decembrie 2008, cu scopul de a combate pirateria și jafurile armate în largul coastei Somaliei și în apele adiacente din Golful Aden și Oceanul Indian. Aceasta reprezintă un răspuns al comunității internaționale la creșterea incidentelor de piraterie în regiune și are ca obiectiv protejarea navelor comerciale și asigurarea securității coridorului strategic de transport maritim. România a participat la aceasta operatie cu Fregata 221.

[12] Operația Irini este o operațiune navală a Uniunii Europene (UE) lansată în martie 2020, cu scopul de a sprijini implementarea embargoului ONU asupra armelor în Libia. Aceasta reprezintă o continuare a eforturilor internaționale pentru menținerea păcii și securității în regiunea Mării Mediterane, având ca obiectiv principal monitorizarea și supravegherea embargoului impus asupra armamentului în Libia. România participa la aceasta operatie cu Fregata 221 si Fregata 222.

[13] Malware-ul este un termen care provine din sintagma “software rău intenționat” (malicious software). Se referă la orice tip de software creat cu intenția de a cauza daune sau de a obține acces neautorizat la un sistem de calcul sau la datele acestuia.

[14] Ransomware-ul este un tip de malware (software rău intenționat) care criptează fișierele sau blochează accesul la sistemul de operare al unui computer sau al unui dispozitiv, iar apoi cere o “răscumpărare” pentru a debloca sau a decripta datele respective.

[15] Hacking-ul se referă la activitatea de a accesa, modifica sau exploata sisteme informatice și rețele într-un mod care nu este autorizat sau legal. Termenul “hacker” este adesea folosit pentru a descrie persoanele care se angajează în astfel de activități.

[16]Teoria securizării a fost formulată inițial de către teoreticienii de securitate din domeniul Relațiilor Internaționale. Există mai mulți academicieni și gânditori care au contribuit la dezvoltarea și conturarea acestei teorii. Unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni care au abordat teoria securizării este Barry Buzan, un profesor britanic de Relații Internaționale. Împreună cu Ole Wæver, el a elaborat teoria securității sectoriale și a introdus conceptul de “securitate securizată” (securitization) pentru a explica modul în care anumite aspecte devin subiecte de securitate într-un context dat. Lucrările lor au influențat în mod semnificativ studiul securității în domeniul Relațiilor Internaționale și, implicit, teoria securizării. Alți teoreticieni precum Ole Wæver, Thomas Biersteker, Keith Krause și Didier Bigo au contribuit și ei la dezvoltarea teoriei securizării prin intermediul cercetărilor lor și al articolelor academice. Acești gânditori au oferit perspective și abordări diferite în ceea ce privește securitatea și modul în care aceasta este construită și gestionată în diferite contexte.

[17] Steve Coll “Ghost Wars: The Secret History of the CIA, Afghanistan, and Bin Laden, from the Soviet Invasion to September 10, 2001″ Steve Coll oferă o analiză detaliată a evenimentelor și politicilor din spatele războiului din Afganistan și a implicării CIA în sprijinirea mujahedinilor afgani în lupta împotriva trupelor sovietice. Cartea explorează cum sprijinul acordat de Statele Unite și aliații lor a contribuit la mobilizarea și radicalizarea luptătorilor mujahedini, inclusiv a lui Osama bin Laden.

[18] Matthew Levitt “Hezbollah: The Global Footprint of Lebanon’s Party of God”. Matthew Levitt evidențiază faptul că Iranul a fost principalul susținător al Hezbollah și a jucat un rol crucial în creșterea și consolidarea organizației. El explorează modul în care Iranul a furnizat resurse financiare pentru Hezbollah, inclusiv prin intermediul sistemului bancar iranian și prin intermediul canalelor de finanțare ilegală..

[19] Cobceptul “portmanteau” se referă la o formă de cuvânt formată prin combinarea a două sau mai multe cuvinte existente pentru a crea un nou cuvânt cu înțelesul îmbinat al termenilor originali. Acest concept este utilizat în principal în lingvistică și este similar cu crearea de cuvinte compuse, dar diferența constă în faptul că în cazul unui portmanteau, părțile componente ale cuvântului sunt modificate sau abreviate pentru a crea un nou cuvânt cu un sens nou sau un înțeles combinat.

[20] Cu privire la Tratatul privind biodiversitatea, ce urmează a fi analizat ca proiect în cuprinsul acestui articol, expun exemplul reprezentantului Samoa, care, vorbind cu emoție în numele statelor insulare mici în curs de dezvoltare din Pacific, a explicat importanța vitală a procesului de negociere pentru delegația sa.  Insulele din Pacific veniseră cu bună credință de departe, cheltuind 260.000 de dolari pentru a aduce 24 de persoane.  A explicat cum aceasta reprezintă o investiție semnificativă,argumentând că aceste fonduri nu au fost cheltuite pe drumuri, medicamente sau școli acasă, ci pe călătorii pentru a veni “aici”.

[21] Vezi pentru detalii Buga, Irina, „Modification of Treaties by Subsequent Practice”, Oxford, 2018, capitolul introductiv.

[22] R. Miga Beșteliu, „Drept international public. Curs universitar”, Ed. C.H. Beck, 2015, p. 233.

[23] De la înființarea sa în 2011, High Seas Alliance (HSA), cu cei peste 40 de membri neguvernamentali ai săi și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, a lucrat pentru protejarea a 50% din planetă care este marea liberă. Fiind o regiune a oceanului global care se află dincolo de jurisdicția națională, marea liberă include unele dintre cele mai importante din punct de vedere biologic, cele mai puțin protejate și cele mai amenințate ecosisteme din lume.

[24] Cristina Elena Popa, Dreptul marii-un nou tratat privind biodiversitatea maritimă?, https://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/univjurid2022&div=169&id=&page= accesat 05.04.2023.

[25] Vezi The Guardian din 15.08.2022, articol intitulat: „UN member states meet in New York to hammer out high seas treaty” și detalii aici: https://press.un.org/en/oceans-and-law-sea , accesat la data de 19.04.2023.

[26] R. Miga Beșteliu, op. cit., p. 227.

[27] Articolul a fost publicat în „Popular Science” în martie 2022. Vezi: https://www.popsci.com/technology/fabien-cousteau-proteus-underwater-international-space-station/, accesat la data de 19.08.2022.  Articolul relatează că prima unitate va fi instalată în largul Curaçao, o insulă la nord de Venezuela, într-o zonă marină protejată la aproximativ 60 de picioare adâncime. Echipa caută locații suplimentare din Europa și SUA pentru viitoare posturi – scopul lor fiind să creeze o rețea a acestora. Ei au finalizat deja cartografierea 3D a fundului mării din jurul zonei generale în care va fi localizat Proteus.

[28] Vezi Cristina Popa Tache, „Drept internațional public. Curs universitar”, Ed. C.H. Beck 2022.

[29] R. Miga Beșteliu, op. cit., p. 228.

[30] https://www.bbc.com/news/science-environment-64815782 accesat 01.04.2023

Sharing is Caring:

Twitter 0

Copy 0