UN MĂRŢIŞOR DEDICAT FLOTEI ROMÂNEŞTI – 1913– Autor:Georgian ANGHEL,capitan de port superior
Dezvoltarea Marinei Române a început să se contureze odată cu Unirea Principatelor Române, în 1859, care a atras după sine unificarea flotilelor celor două țări surori, la 22 octombrie 1860, sub denumirea de Corpul Flotilei, comanda acestei structuri, care a constituit nucleul viitoarei conduceri a Marinei Militare, fiind încredințata colonelului Nicolae Steriade. Până la primul Război Mondial, potențialul combativ al României a crescut semnificativ. Marina Militară Română (noua denumire, din anul 1898) beneficiind de trei programe de dotare cu nave și mijloace de navigație.
Implicarea conducerii marinei a fost directă în aplicarea acestora. In anul 1907, la Galați, au fost lansate patru monitoare și opt vedete fluviale, care au format prima Escadră de Dunăre.
Menționăm, de asemenea, vasele: Principesa Maria, construit în 1895- 1896, la Fratelli Oriando, Livorno si Regele Carol I, construit în 1898, la Fairfieid Shipbuilding & Engineering Co., Glasgow.
România, a construit în 1904-1905, la Chantier et Ateliers de la Loire, Saint Nazaire, Franța, Împăratul Traian, Dacia, construit în 1907, la Chantiers et Ateliers de la Loire, Saint Nazaire, Franţa, Crucişătorul Elisabeta, primul crucişător al Marinei Militare Române, construit în anul 1888 la Şantierul Naval Armstrong, Mitchell & Co. Ltd din Newcastie upon Tyne.
După ce la 3 octombrie 1912 a intrat în vigoare Regulamentul de aplicare a Legii de organizare a Marinei Militare, din 1898, s-a trecut la reorganizarea acestei arme în tentativa de a o aduce la nivelul flotelor de război din Europa. S-au făcut primii pași în constituirea unei Flotile de război, dar și a unui Comandament al acesteia, care să satisfacă necesitățile de apărare ale României. Inexistența unor șantiere navale în țară, precum și politica Marilor Puteri de a nu permite României să-și organizeze o forță navală la Dunăre au îngreunat procesul de constituire și dezvoltare a Marinei Militare.
Achiziționarea unor nave militare fluviale cu deplasament mic și cu putere de foc redusă mențineau România ca țară fără mare importantă navală în zonă, dar acest lucru a permis, totuși, formarea unor structuri specifice, precum și instruirea unor viitori ofițeri de marină.
Carol I a fost unul dintre promotorii ideii de fortificare a unor obiective strategice: Bucureștii, linia Focșani Galați, capul de pod Cernavoda, fapt dovedit cu prisosință de corespondența sa cu generalul Brialmont, sau de procesele verbale TO4I ale Comitetului fortificațiunii lor.
Odată cu alipirea Dobrogei la România, marina militară a căpătat noi dimensiuni, bucurându-se din partea regelui, de cea mai mare atenție. Se creează acum nucleul unei flote de mare, precum și o puternică flotă fluvială.
Regele a găsit o metodă excepțională de a strânge bani pentru flota României.
In decembrie 1912 s-a deschis Subscripția Publică pentru mărirea marinei militare naționale. S-a ținut și o conferință la Ateneu, care să arate cetățenilor de ce este nevoie de aceasta flotă, iar presa vremii s-a implicat și ea în stimularea simțământului patriotic.
Să mărim și să întărim flota militară a țării! titra ziarul „Universul”. Din subscripția publică, până la 1 martie, se adunaseră aproape 150.000 de lei (strângerea de fonduri avea să continue însă și după mărțișor), iar primii 1.000 de sub scriptori, care contribuiseră cu cel puțin 10 lei aveau dreptul de a boteza vasele ce urmau să fie achiziționate.
Așadar, în 1913, doamnele purtau la rever, legat cu fir roșu și alb, un mărțișor mai neobișnuit. Aurite sau argintate, mărțișoarele aveau gravate pe față un torpilor, iar pe verso inscripția: „Mărțișorul Flotei Naționale Române – Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”, încrustată în marca țârii, cu coroana de fier a Regelui Carol I ca simbol central.
Nu mai puțin de 100.000 de mărțișoare au fost vândute în cursul lunii februarie, făcând o concurență serioasă celorlalți comercianți tradiționali de mărțișoare fine. Și aceasta pentru că, doar cu 50 de bani (pentru mărțișoarele argintate) și cu un leu (pentru cele aurite), românul făcea un gest de mare patriotism, fondurile astfel strânse fiind menite măririi Flotei militare a Regatului. în plin conflict militar în Balcani – România era încă neutră, dar diferendul româno-bulgar avea să atragă până la urmă și țara noastră în război.
Regele Carol I îi chemase pe cetățenii țării să contribuie la constituirea unui fond destinat înzestrării marinei militare. Conferința ambasadorilor de la Londra, care căuta să soluționeze criza din Balcani, nu promitea să aducă decât un armistițiu, cel mult o pace fragilă, iar România nu știa dacă își va putea permite neutralitatea până la sfârșit.
In epocă, mesajul Tronului a fost unul hotărât, cerând camerelor legiuitoare, să ia în calcul bugetul necesar pentru întărirea armatei. Cu această ocazie, s-au organizat și concerte, spectacole de teatru și chiar spectacole de circ, în beneficiul Flotei Militare Naționale.
Funcționarii publici, cadrele didactice și alte categorii profesionale au donat salariul lor pe o zi pentru lărgirea acestui fond. însă una dintre cele mai de efect inițiative a fost cea a Asociației ofițerilor în rezervă din Ploiești, care a avut ideea mărțișorului pentru flota națională.
S-a și intervenit la Ministerul de Război și la Ministerul de Interne pentru ca aceste mărțișoare să fie distribuite în toată țara, cu începere de la 5 februarie.
Comanda a fost de 100.000 de bucăți (50.000 argintate și 50.000 aurite). S-au strâns, astfel, 75.000 de lei; iar leul avea greutate (1 leu = 1 franc aur).
Comitetul pentru distribuirea acestui mărțișor a fost format din deputații I. lonescu Quintus și Gh. Nicolaescu, apoi de Barbu Fotescu, George Nasopol, Gh. T. Dănescu, proprietari și Gh. Dănescu agricultor, toți ofițeri în rezervă prahoveni.
Aceștia au constituit Comitetul flotei naționale al ofițerilor de rezervă și au continuat să lucreze, în lunile următoare, în folosul înzestrării marinei militare române. Războiul din 1913 a demonstrat din plin nevoia de urgentare a modernizării armatei române, proces care, deși început, era departe de a fi terminat la 10 octombrie 1914, când regele Carol I a trecut în nemurire.